In ultimul meu articol m-am referit la o carte aparuta in Italia ("Unde esti? Ontologia telefonului celular") in care autorul, Maurizio Ferraris, scrie despre felul cum telefoanele mobile au schimbat radical modul nostru de viata si, prin urmare, au devenit obiecte interesante din punct de vedere filozofic.

Din moment ce telefonul mobil functioneaza si ca un jurnal de buzunar, si ca un PC de buzunar cu conexiune la Internet, inseamna ca devine tot mai putin ceva la care vorbim si tot mai mult un instrument de lectura si de scris. Asa a ajuns telefonul mobil un instrument de inregistrare universal - si n-avem decat sa vedem cat de mult ii atrag atentia unui discipol al lui Derrida termeni ca scris, inregistrare si "inscriptie".

Chiar si cititorul nespecialist va fi fascinat de primele o suta de pagini, unde aflam despre "antropologia" telefonului mobil. Exista o diferenta substantiala intre a vorbi la un telefon fix si la unul mobil. La unul fix, poti sa intrebi daca persoana cautata e acasa, pe cand la mobil (cu exceptia cazurilor de furt) stii intotdeauna dinainte cine raspunde si daca el sau ea "e acolo" (ceea ce schimba situatia, din punctul de vedere al intimitatii).

In timp ce gratie telefonului fix stii unde se gaseste persoana de la capatul firului, posesorii de mobil au intotdeauna problema locului de unde persoana cautata le raspunde (si, mai mult, chiar daca aceasta se gaseste in spatele tau, dar se intampla sa fie abonata la o retea de telefonie straina, raspunsul ei ar fi putut traversa jumatate de lume pana sa ajunga la tine).

In orice caz, chiar daca eu nu stiu unde se gaseste cealalta persoana, compania de telefonie stie unde ne aflam amandoi - asa incat capacitatea noastra de a ne sustrage supravegherii din partea celuilalt corespunde unei transparente totale a miscarilor noastre in ochii lui Big Brother (cel din Orwell, nu cel din reality show-ul european cu acelasi nume).

Sunt posibile, de asemenea, o varietate de reflectii pesimiste (paradoxale, deci credibile) despre noul "homo cellularis". De pilda, telefonul mobil a dus la schimbari in dinamica interactiunii fata in fata intre Tizio si Caio, care nu mai e o relatie intre doi indivizi, atata vreme cat conversatia lor poate fi intrerupta de un apel al lui Sempronio. In consecinta, interactiunea intre Tizio si Caio se petrece in salturi sau ajunge in cele din urma sa se blocheze. Prin urmare, instrumentul cel mai important de conectare (eu sunt intotdeauna prezent in raport cu altii, la fel ca si altii in raport cu mine) devine simultan instrumentul deconectarii (Tizio este in contact cu oricine, numai nu cu Caio).

Printre reflectiile optimiste, mi-a placut referirea la tragedia Doctorului Jivago, care dupa multi ani o vede pe Lara din nou dintr-un tramvai (va amintiti sfarsitul filmului?). El nu izbuteste sa coboare suficient de repede ca s-o prinda din urma si moare. Daca amandoi ar fi avut telefoane celulare, nu s-ar fi indreptat lucrurile spre un final fericit?

Analiza lui Ferraris oscileaza intre posibilitatile deschise de telefonul mobil si ceea ce am putea califica drept aspectele castratoare ale acestuia: in primul rand si cel mai important, pierderea solitudinii, a posibilitatii de reflectie interioara tacuta si faptul ca suntem acum condamnati sa fim in mod constant prezenti in prezent. Nu intotdeauna transformarea coincide cu emanciparea.

Dupa o treime din carte insa, autorul deplaseaza centrul de greutate de la telefonul mobil la disputele care l-au absorbit din ce in ce mai mult in ultimii ani, printre care polemicile impotriva maestrilor lui initiali (de la Heidegger la Gadamer si Vattimo), impotriva postmodernismului filozofic, impotriva ideii ca nu exista fapte obiective, ci doar interpretari, spre a ajunge la o aparare bazata pe conceptul constiintei ca "adecvare", sau ca Oglinda a Naturii (bietul Richard Rorty*). Toate acestea, fireste, trebuie luate cu precautie, si imi pare rau ca din motive de spatiu nu pot sa fac o analiza pas cu pas a modului de instituire a unui soi de realism pe care Ferraris il numeste "textualism slab".

Cum ajungem de la telefonul mobil la problema Adevarului? Printr-o distinctie intre obiectele fizice (un scaun sau Mont Blancul), obiecte ideale (teorema lui Pitagora) si obiecte sociale (Constitutia italiana sau obligatia de a-ti plati consumatia la bar). Primele doua tipuri de obiecte exista in afara sferei deciziilor noastre, in timp ce al treilea devine, ca sa spunem astfel, operational numai in urma consemnarii lui (prin inregistrare sau inscriptionare). O data inteles ca Ferraris incearca sa instituie acestor inregistrari sociale o baza intr-un fel "naturala", telefonul mobil sfarseste prin a aparea drept instrumentul absolut al oricarei actiuni de inregistrare.

Multe din sustinerile cuprinse in carte ar merita analize mai largi. De exemplu, paginile dedicate diferentei dintre inregistrare (inregistrari sunt conturile bancare, legile, orice compilatie oarecare de date personale) si comunicare. Ideile lui Ferraris despre inregistrare sunt extrem de interesante, desi cele despre comunicare au fost intotdeauna putin cam generale (doar ca sa folosim impotriva lui o metafora scoasa dintr-o lucrare mai veche a sa, pare ca le-ar fi cumparat de la Ikea). Dar nu e loc aici de o discutie filozofica mai adanca.

Unii cititori s-ar putea intreba daca era cu adevarat necesara o reflectie asupra telefonului mobil pentru a ajunge la concluzii care ar fi putut fi desprinse si din conceptul scrisului sau al "semnaturii". Desigur, filozofii isi pot lua drept punct de plecare si un vierme ca sa descrie apoi o intreaga metafizica, dar poate cel mai interesant aspect al cartii e nu atat faptul ca telefonul mobil i-a oferit lui Ferraris ocazia de a dezvolta o ontologie, ci faptul ca aceasta ontologie i-a dat lui sansa de a intelege telefonul mobil si de a-l explica pentru noi.

C.2005 UMBERTO ECO/L'ESPRESSO (DISTRIBUIT DE THE NEW YORK TIMES SYNDICATE)

*) Richard Rorty (n.1931), filozof american. In "Filozofia si oglinda naturii" (1979) a construit o critica a ideii ca intelectul oglindeste sau furnizeaza o reprezentare a realitatii exterioare (este vorba de teoria corespondentei in definirea adevarului, teorie centrala in filozofia lingvistica) - n.red.

Umberto Eco este autorul romanelor "Baudolino", "Numele trandafirului" si "Pendulul lui Foucault". Puteti citi urmatorul comentariu al lui Umberto Eco in numarul BUSINESS Magazin care apare la 2 noiembrie.