Audientele TV sunt in scadere sensibila, dar sigura, de cativa ani incoace. La film nu ne prea ducem. Nici macar la fruntasele box-office-ului nu prea mergem. Doar daca apar productii cu un marketing covarsitor, ne mai urnim catre cinema, fara prea mare tragere de inima.

Muzica nu mai cumparam de foarte mult timp. Zece-douazeci de mii de exemplare vandute de marile vedete sunt deja motiv de lauda. Ce Dumnezeu facem noi romanii, totusi, in timpul liber? O intrebare atat de grea incat nu merita raspuns. Poate doar niste explicatii. Un mare scriitor francez (sau american, sau englez) contemporan se vinde la el in tara in vreun milion de exemplare. In Polonia, atinge tiraje ametitoare de una-doua sute de mii. In Romania? Trei-patru mii de exemplare, bineinteles. Avem, e adevarat, o populatie ceva mai mica, "doar" vreo 20 de milioane. Tirajele ziarelor, revistelor sunt si ele in continua scadere. Doar un tabloid a avut o crestere oarecum constanta - in medie, pe zi, ceva peste 200.000 de exemplare. Si e considerat fenomen. In alte tari, unele apropiate, un tabloid poate atinge numere ametitoare.

Sa incepem cu raspunsurile clasice. Nu avem bani, cica. Dar vreo patru milioane de romani (conform BUSINESS Magazin) castiga peste 500 de euro / luna. Aia patru milioane ce consuma pentru propria placere? Se mai spune ca internetul e de vina. Downloadam, piratam tot ce prindem. Sa inteleg ca francezii sau englezii n-au internet? Un alt motiv invocat e slaba informare a romanului: deja am intrat intr-un cerc vicios - cum sa te informezi daca abia iti cumperi  un ziar?

Am putea incerca raspunsuri ceva mai putin frecventate. Pentru lectura poate fi considerata de vina si cultura ortodoxa, foarte putin orientata catre text, carte, cu enoriasi incomparabil mai putin preocupati de lectura decat, sa zicem, cei din culturile protestante sau catolice. Dar ne cam oprim aici. Fascinatia filmului tine totusi de perioada moderna. Sau, poate, ar trebui sa sapam si mai adanc. Perioada totalitara postbelica a insemnat mai ales crearea unei schizoidii puternice intre productia buna, "vestica" (sau cu nuante vestice), consumata pe sest, si o cultura populara oficiala practicata de oamenii regimului.

Filmele propagandistice se urmareau ipocrit, in comun, in vreme ce filmul "adevarat" era consumat conspirativ, intre prietenii stransi in jurul unui aparat video. Cartile bune se vindeau pe sub mana. Succesul era cu atat mai mare cu cat erau mai greu de procurat sau cu cat rumoarea in jurul cartii era mai mare. La mine in familie, de exemplu, cartile bune nu ajungeau decat printr-o sursa: ni le vindea la suprapret un activist de partid caruia i le pastra vanzatoarea sub tejghea.

Clandestinitatea, furtul din avutul public, tainuirea si divertismentul ipocrit au dominat prea mult timp cetateanul mediu din Romania ca sa nu lase amprente puternice asupra comportamentului sau de consum. Si nu a fost o conditionare directa. Adica romanul nu a pastrat neaparat un obicei solid de lectura, vizionare sau auditie. Ci un reflex, mult mai subtil, al clandestinitatii, al divertismentului pe ascuns. Pirateria nu inseamna neaparat furt. Inseamna mai ales bucurie clandestina. Inseamna ca acel consumator sufera si de o incredibila inhibare, numita cu mandrie "lene", "blazare" etc. Nu a fost educat sa consume public, sa se distreze socializand. Adevarata distractie a fost prea mult timp vinovata si a fost retrasa fortat in spatiul intim de acasa. Distractia publica a insemnat prea mult timp Cantarea Romaniei, sedinte plicticoase, filme propagandistice. Poate exagerez deja importanta comunismului in istoria entertainmentului nostru. Dar totalitarismul a reusit sa distruga, in orice caz, traditiile de consum. Pana si ideea de abonament la ziar a fost compromisa de abonarea fortata la "Scinteia".

Tinerii nascuti cu www-ul la indemana au si ei niste parinti. Au legaturi puternice cu o cultura a clandestinului. In acelasi timp, imprumuta cu sarg avantajele schimbului liber de informatie si de produse culturale. Ar putea parea extrem de avantajati. Singurul lucru care se invata mai greu, extrem de greu, este demnitatea consumului, demnitatea confruntarii cu produsul cultural. Iar acesta nu e un demagogic indemn la cumparare in loc de furt de pe net. Ba chiar am o teorie legata de piraterie, care insa ar putea soca ochii cititorilor nostri business-oriented . Vorbeam despre o aristocratie a consumului care nu inseamna lux neaparat, nu inseamna cheltuiala aiuristica pe DVD-uri si CD-uri. Ea are cateva etape. Lectura unor recenzii de incredere. Depistarea zonelor artistice care te pot defini ca personalitate, ca individ, prin lectura unor reviste, a unor critici care iti sunt aproape prin opiniile si gusturile lor. Si, abia apoi, mersul - "la sigur" - la cumparaturi.

Consumul exigent inseamna achizitie lucida. Cu alte cuvinte, nu va indemn sa consumati tot ce vor sa va bage pe gat marile companii producatoare de divertisment. Ci sa cumparati in cunostinta de cauza. Cand o astfel de cultura de consum se va consolida, va asigur ca vom avea romane onorabile vandute in sute de mii de exemplare.