Motto: "Nu cumva, Razvane, sa ne-nchidem intr-un sat, / Gustand viata de campie si vazduhul cel curat / Intr-o curte mojiceasca, plina cu miros de varza, / In casa gramezi de teancuri si pe-acoperis o barza? / (...) Frumos trai, placuta soarta! Noi, o Vidra si-un Razvan / Sa-nlemnim stand la o parte, nemiscati ca un bustean!"

Ca de obicei, insa, ce stie tot satul, nu stie-mparatul. Increzator in sondajele de opinie si-n steaua sa norocoasa, Traian Basescu a inceput si el sa creada ca are al doilea mandat prezidential in buzunarul de la piept. In discursul despre starea natiunii, rostit saptamana trecuta, presedintele si-a asigurat fostii colegi parlamentari ca li se va realatura... peste noua ani. De buna seama, afisarea unei asemenea sigurante poate fi citita si ca un simplu exercitiu retoric, menit a intari imaginea luptatorului convins de propriile sale forte si a mai rasuci putin cutitul in rana adversarilor plasati de ambele parti ale esichierului politic. O asemenea interpretare ramane, totusi, fie partiala, fie de-a dreptul improbabila. Cata vreme pana la urmatoarele alegeri prezidentia-le mai sunt inca trei ani, e prematur sa speculezi de pe acum la bursa politica niste actiuni "futures".

Sa revenim, insa, la oile noastre, lasate de izbeliste, la jumatatea miristii, saptamana trecuta. Constatam atunci ca atat liberalii, cat si simpatizantii acestora se declara tot mai nemultumiti de atitudinea permanent defensiva a premierului Tariceanu in fata mutarilor PD. Pe diverse canale i se solicita acestuia preluarea initiativei - nimeni, insa nu-i spune si cum. Chiar saptamana trecuta, dupa discursul despre starea natiunii, multi comentatori i-au acuzat pe liberali ca s-au lasat din nou surprinsi in offside de un raport altminteri previzibil: ca, in vreme ce combat "fesenismul" lui Stolojan, il scot la inaintare pe Melescanu - un alt "fesenist" resapat; ca ideea cu ramasul premierului la Palatul Victoriei si mutarea ministrilor liberali in sala a fost mai degraba o reactie infantila etc. Toate critici altminteri intemeiate, lipsite, insa, de orice continut pozitiv. E usor sa spui ce "nu" trebuie(a) facut (mai cu seama "dupa"). E mult mai greu sa spui ce se poate/putea face (mai cu seama "inainte"). In acest context, spuneam ca marele punct nevralgic al PD-ului ramane... Traian Basescu. Ca pentru orice structura piramidala bazata exclusiv pe lider, o eventuala incapacitare a presedintelui Basescu sau o greseala majora a acestuia (in definitiv, errare humanum est) poate insemna pentru PD inceputul sfarsitului. Ba mai mult: orice semn de slabiciune prezidentiala este transferat, automat, in contul aceluiasi Partid Democrat.

Ca presedintelui nostru nu i-a ramas strain, vorba stramosilor latini, nimic din ceea ce-i omenesc, o stiam de multisor. De altfel, exact aceasta forma mai mioritica de umanism (Heidegger i-ar fi zis "omenitate") l-a facut intr-atat de popular. Pana aici toate bune si frumoase. N-o sa ridic eu primul piatra. Numai ca imaginea "omenitatiii" se poate transforma rapid intr-una de slabiciune. "Prefectura" n-ar trebui sa aiba de-a face cu alte considerente in afara celor de merit. Cata vreme Elena Udrea s-a aflat la Cotroceni, era greu de spus unde se termina barfa rautacioasa si unde incepe incompetenta. Cata vreme interventiile sale publice ramaneau rare, aura de mister se putea pastra mai mult sau mai putin nestirbita. Insa dupa iesirea in forta a doamnei Udrea in spatiul public devine greu de gasit o justificare rationala pentru o promovare atat de spectaculoasa in PD. Dupa cum devin jenante tacerea si zambetele liderilor PD chestionati pe marginea acestui subiect. Am facut un test: am invitat mai multe cunostinte, de ambele sexe, perfect nevinovate in materie de politica romaneasca, sa-i urmareasca prestatiile televizate. Rezultatele au fost mici variatiuni pe tema Vidrei lui Hasdeu: "o fata semeata, bactita cu fudulie, care n-o sa bage-n seama nici chiar pe Sfantul Ilie!" (asta o spune ciobanul din piesa, nu eu). Simplu spus: dincolo de orice argumente psihanalitice (sau psihanalizabile), doamna Udrea calca pe nervi. Si, automat, depuncteaza PD-ul.

Daca, insa, in acest caz o simpla "restrictionare" poate rezolva problema inainte de a scapa de sub control, mai greu de gestionat s-ar putea dovedi pentru presedinte problemele trecutului. Stiu. Fostul presedinte Emil Constantinescu se "bucura" de una dintre cele mai proaste reputatii cu putinta - desi in afara de lipsa de fermitate si de accese de grandomanie nu l-a putut acuza pana in prezent nimeni (ceea ce, sa recunoastem, sunt acuzatii nevinovate raportate la majoritatea personajelor politice). Si totusi: cand fostul presedinte declara public ca exista in trecutul lui Traian Basescu perioade de "umbra" care se cuvin lamurite, eu, unul, sunt tentat sa-l cred, cu atat mai mult cu cat isi justifica afirmatiile cu documente si cu declaratii oficiale. Iar faptul ca SRI a facut, din nou, pierdute pana si dosarele evident inofensive legate de presedinte nu reuseste decat sa arunce noi paie pe focul suspiciunii. (Na, ca mi-am adus aminte: lasand la o parte teroristii si mineriadele, ce mai face Dan Lazea?) Pe Razvanul lui Hasdeu, rob proaspat eliberat, l-a ajuns istoria personala din urma cand a fost acuzat ca e alogen ("tiganul se vrea gurguta!").

Si pentru Traianul nostru s-a gasit un Severin care sa-l acuze de acelasi lucru. Istoria, insa, nu l-a ajuns din urma. Nu atunci. Are si istoria asta felul ei, parsiv, de a fi rabdatoare cu gurgutii. Daca nu ma credeti, intrebati-l pe Adrian Nastase.