Transparenţa: un clişeu în business sau angajament autentic?

Postat la 26 noiembrie 2012 29 afişări

Să fim sinceri, industria farmaceutică a fost departe de a fi perfectă până de curând. Transparenţa devine, aşadar, nu doar un comportament corect, ci singura modalitate de supravieţuire a industriei.

PASCAL PRIGENT (DIRECTOR GENERAL AL GLAXOSMITHKLINE ROMÂNIA)

Trăim în era vitezei, caracterizată de o sete continuă de informaţii şi alimentată de un acces nelimitat, diseminare incredibil de rapidă şi o creştere exponenţială a datelor disponibile. De exemplu, astăzi Google cuprinde un număr năucitor de 4 miliarde de pagini ce conţin cuvântul "sănătate", faţă de "doar" 108 milioane de pagini în urmă cu trei ani. Ca urmare, atenţia acordată industriei se situează la un nivel fără precedent. Bloggeri, social media şi diferite grupuri de interes s-au alăturat analiştilor tradiţionali pentru a urmări şi analiza diferitele mişcări ale companiilor.

Creşterea numărului de observatori are însă şi un cost. Nu toţi sunt la fel de calificaţi să obţină şi să înţeleagă anumite informaţii; o parte dintre ei prezintă lucrurile într-o manieră exactă, în timp ce alţii speculează şi interpretează, iar graniţa dintre fapte şi opinii a devenit din ce în ce mai subţire. Consecinţa: informaţia este adesea, cu sau fără voie, reinterpretată şi denaturată de diferiţi actori. Mai mult decât atât, dacă anumite informaţii nu sunt disponibile, ele se inventează sau chiar apar speculaţii nefondate despre motivul pentru care acestea nu sunt disponibile.

Multe companii se luptă între a fi transparente, aşa cum o cer noile reguli de comunicare, şi tradiţia unei oarecare secretomanii care de multe ori porneşte de la falsa presupunere că cei din afara industriei lor nu apreciază corect specificitatea acesteia sau că opacitatea este o metodă esenţială de a păstra un avantaj competitiv. Cu toate acestea, cred cu tărie că organizaţiile au mult de câştigat din faptul că se află în atenţia publicului deoarece astfel vor deveni mai responsabile şi mai implicate în comunităţile în care activează.

Într-adevăr, pentru că suntem responsabili de atingerea celor mai înalte standarde în fiecare aspect al operaţiunilor noastre, devenim o companie mai bună, şi, în acelaşi timp, suntem "forţaţi" să ne îmbunătăţim continuu. Nicăieri acest trend nu este mai vizibil ca în industria farmaceutică. Industria s-a aflat în bătaia focului pentru numeroase aspecte, de la practicile de marketing discutabile până la manipularea şi ascunderea informaţiilor privind studiile clinice sau chiar comercializarea produselor la preţuri exagerate. De aceea, în ciuda faptului că produce medicamente care îmbunătăţesc şi chiar salvează vieţi omeneşti, are o imagine proastă şi nu mai beneficiază de încrederea multora, de la guverne la pacienţii din toate colţurile lumii.

Încrederea este licenţa noastră de a funcţiona, fără de care nu putem să existăm. Singura metodă de a recâştiga încrederea este să schimbăm drastic modul în care operăm şi să renunţăm la practicile din trecut. În orice caz, încrederea nu poate fi recăpătată doar prin faptul că ne declarăm dorinţa de a ne schimba, ci doar dovedind tuturor că luăm acest lucru foarte în serios.

În acest moment intervine transparenţa; trebuie să dovedim că ne-am schimbat. Acest lucru presupune luarea unor măsuri publice pentru a demonstra angajamentul faţă de noile practici de operare şi, în acelaşi timp, să permitem oamenilor să ne monitorizeze iniţiativele care fac parte din schimbarea noastră pentru ca astfel să putem continua drumul început.

Noi, alături de alţii, vrem să ducem prin puterea exemplului industria din care facem parte către o nouă eră. În companie am luat o serie de măsuri îndrăzneţe în această direcţie. Am fost primii care au făcut publică întreaga proprietate intelectuală în arii despre care noi credem că presupun o "unitate internaţională". De asemenea, am fost receptivi la critici şi am schimbat în totalitate modul în care comunicăm studiile clinice. Toate protocoalele sunt publice pe website-ul companiei, chiar înainte de începerea studiului. De asemenea, facem publice toate rezultate studiilor clinice, indiferent dacă acestea sunt pozitive sau negative. Am mers chiar mai departe şi am decis să publicăm datele brute ale acestora şi nu doar rezumatul lor. În acelaşi timp, am făcut o separare clară între activităţile noastre ştiinţifice şi cele promoţionale.

Pe lângă acţiunile curajoase, precum sunt cele foarte vizibile la nivel internaţional, este crucial, de asemenea, să raportăm. Raportarea este modalitatea prin care putem arăta publicului direct interesat unde ne aflăm ca firmă şi ce angajamente ne-am asumat în toate aspectele activităţii noastre. Am lansat anul acesta primul raport de sustenabilitate al GSK România în care publicăm informaţii privind fiecare aspect al operaţiunilor noastre, precum şi obiectivele companiei, permiţând astfel tuturor celor interesaţi să ne tragă la răspundere dacă este cazul. Aceasta este încercarea noastră chiar de a pune în practică ceea ce spunem, iar transparenţa să nu fie doar un cuvânt la modă, ci o abordare diferită de a conduce un business.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
clişeu,
business,
angajament
/opinii/transparenta-un-cliseu-in-business-sau-angajament-autentic-10349879
10349879
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.