Singura interacţiune directă a cetăţeanului cu un guvern politic este înjurătura, la birt, la restaurant sau la trattorie, depinde unde îl situează soarta. Altfel, după vârârea biletului de vot în urnă, cetăţeanul nu prea mai are a face prea multe, în afara unor inundaţii care să-i aducă la îndemână vreun premier în barca de trei jandarmi putere. Acum cetăţeanul a ieşit în stradă şi a dus la o schimbare pe care politicul a interpretat-o în felul lui, nu insist. Scriu acest text înaintea nominalizărilor de miniştri şi înainte de prezentarea vreunui program, dar, indiferent de ce şi-ar propune noul guvern, cred că şansele acestuia de reuşită trebuiesc puse într-un context.

Să luăm contextul local: relaxare fiscală, salarii majorate, societate civilă profund nemulţumită, creştere economică da, nivel de trai ba, sforari politici care mizează pe uitarea populară şi care par spăsiţi, dar care poartă chiar în aceste zile un război furibund pentru primarii traseişti, în perspectiva alegerilor, partide care aleg să se spele cu mâna altuia şi care şi-au pus nu ochelarii de cal, ci cei de alegeri din 2016, iată un tablou incomplet, dar grăitor pentru începuturile mandatului celui de-al 17- lea premier al României, Dacian Cioloş.

De pus în ramă mi se pare declaraţia copreşedintelui PNL Alina Gorghiu despre majorarea salariilor bugetarilor: „Am ajuns la concluzia că votul pentru acest proiect este esenţial... Aşteptăm un studiu de impact ulterior, care să arate în ce măsură este realizabilă această aplicare şi în ce măsură va putea fi efectiv aplicată. Acest lucru va putea fi realizat de noul guvern...“. În aceste condiţii, orice anticipare a acţiunilor tehnocraţilor este riscantă; singurul lucru de remarcat este apariţia unui guvern care nu mai e în conflict mai mult sau mai puţin deschis cu Palatul Cotroceni, şi asta după o bună bucată de vreme. Sigur, depolitizarea administraţiei sau relansarea investiţiilor sau lucrul la autostrăzi sau schimbarea legilor administraţiei ar fi binevenite, dar nu ştiu în ce măsură acestea nu se vor împotmoli în mlaştinile politicii dâmboviţene.

Pe urmă vine contextul european, care începe cu garduri de sârmă ghimpată şi se termină la vest în ceaţa Marii Britanii, unde David Cameron are dileme majore care ar putea schimba profund Uniunea Europeană, şi la est în ceţurile Moscovei, care face tot felul de chestii, mie mi-au rămas în cap conducta de gaze cu nemţii, care scoate Ucraina din joc şi face din Germania distribuitorul Gazpromului, dar şi rachetele pe care le-a anunţat Vladimir Putin, rachete care ar putea evita scutul american. Altfel bătrânul continent este, pe scurt, „mulţumesc, rău!“.

Nici contextul mondial nu este prea încurajator, şi spun asta mânat nu numai de multele conflicte în desfăşurare, din ce în ce mai multe, ci şi de faptele unora şi altora; cel mai recent pe lista mirărilor mele se situează demersul american de a repara centrala atomică iraniană pe care altădată aceiaşi americani o voiau închisă pentru că putea produce arme nucleare. America lucrului bine făcut!

Să îi urăm succes domnului Cioloş, în cazul în care cabinetul domniei sale va trece de votul de învestitură!

„Barul din Folies-Bergere“ al lui Manet şi o privire care a văzut multe.