Desi nu l-am auzit spunand-o, imi inchipui ca fostului presedinte Emil Constantinescu i se pare, pana la un punct, foarte familiara aceasta scena politica: un presedinte care spune ca incearca sa reformeze institutiile este criticat, disecat si chiar calomniat de o tot mai mare parte a presei. Insa daca in intervalul 1996-2000, presedintele avea si putini aliati, si putine parghii sa-si faca, Traian Basescu a reusit acum sa-si alunge si putinii aliati, si parghiile cu care sa-si faca altii noi.

Veti spune ca actualul presedinte vede cum s-a intors roata si, din cel care a daramat din 1997 orice echilibru guvernamental al coalitiei, a ajuns cel cu care aproape nimeni nu mai vrea sa faca echipa.

Si a reusit sa transmita acest blestem si partidului sau de suflet, PD-L, care in aceste zile, in timp ce presedintele se da peste cap sa arate ca protejeaza independenta Justitiei, traieste in tacere - daca nu ma insel - prima si cea mai grava criza de la infiintarea sa. Nu ca partidul ar avea in spate prea multe file de calendar, insa PD-L a vrut sa lase tot timpul impresia ca va ramane intangibil la crizele interne, dupa ce s-a nascut din doua divorturi: al FDSN de FSN si al PLD de PNL.

Ei bine, in aceasta perioada care trebuia sa fie triumfalista, pentru ca “marsul spre Palatul Victoria” este deja aproape de ultima suta de metri, PD-L isi stirbeste tot mai mult imaginea de monolit politic cladit pana acum pe necesitatea asumata a liderilor de a escamota cu grija orice semn de tensiune interna, canalizandu-si energiile pentru a-i sfida pe adversarii politici.

Deja a fost clar ca democrat-liberalii se confrunta cu o problema majora in momentul in care candidatul pentru fotoliul lui Adriean Videanu de la Bucuresti a fost ales nu in urma unei competitii deschise pentru nominalizare, ci a uneia inchise de fuga de nominalizare, cu consecinte directe asupra sanselor de victorie pentru partid.

Pana la urma, experienta lui Adriean Videanu la Primarie - privita strict din punct de vedere al sprijinului pe care l-a primit de la colegii de partid, in fata torentului de critici venite de la adversari in cei trei ani de mandat - il poate face pe Vasile Blaga sa nu regrete atat de mult ca a pierdut in fata lui Sorin Oprescu.

La cate orgolii si frustrari a acumulat in ultimii ani tabara democratilor, faptul ca isi poate revendica ADN-ul politic de la un presedinte este mult prea putin; le trebuie guvernarea! Impartita la cat mai multi, poate chiar in cadrul unui cvadrumvirat, dupa modelul pe care l-a patentat fara urma de succes o institutie de presa.

Daca Primaria Capitalei era doar o miza de blazon, functia de premier ar fi o revansa pentru un partid care in 2004 a dat presedintele, dar a pierdut prin contract guvernarea pe care acesta i-a oferit-o la pachet cu un premier liberal. Si probabil ca n-ar digera prea usor ca acum sa o piarda tot in dauna unui (fost) liberal, in urma unui dictat venit de la Cotroceni.

Din acest motiv, cred ca vom afla abia undeva in septembrie numele viitorului premier (in loc de sfarsitul saptamanii trecute, asa cum a promis secretarul executiv al PD-L Mircea Toader). PD-L s-a protejat de alte eventuale frictiuni interne, pasand responsabilitatea nominalizarii de la un Colegiu Director restrans, dar plin de orgolii, spre o Conferinta Nationala extinsa, manipulabila, dar care ofera apoi legitimitate prin forta numarului.

Cantitatea de voturi, o marota care inca face ravagii in PD-L, va avea astfel mai multa legitimitate decat calitatea voturilor pe care cele mai analitice minti ale partidului - grupate in formula de conducere - trebuia sa le dea celui mai bine pregatit dintre liderii PD-L pentru functia de premier.

Nu uitati de spectacolul penibil de la Constanta si adaugati si scanteile care se pregatesc intre, ca sa citez din analiza lui Ludovic Orban, “aripa rationala” - reprezentata de Catalin Avramescu - si “aripa blonda” - reprezentata de wannabe-ul Dumitru Dragomir - si veti avea tabloul unei formatiuni care sta in prag de implozie tocmai cand trebuie sa desfaca sampania. O atitudine imbecila, nu credeti?