Va reusi Isarescu sa scape de propria umbra?

Postat la 31 martie 2006 1 afişăre

In cei 14 ani cat a stat la carma BNR, inflatia mare a fost umbra care l-a urmat cu incapatanare, pas cu pas, pe guvernatorul Isarescu

In cei 14 ani cat a stat la carma BNR, inflatia mare a fost umbra care l-a urmat cu incapatanare, pas cu pas, pe guvernatorul Isarescu

17 decembrie 1998: "Obiectivul unei inflatii de numai 25% in 1999 este realizabil". Declaratia ii apartine guvernatorului BNR, Mugur Isarescu, si a fost data imediat dupa ce noua conducere a Bancii Nationale a primit un nou mandat. 

In 1999, inflatia a fost nu de 25%, asa cum a sperat guvernatorul, ci de 54,8%, adica un nivel dublu. In 2000, inflatia a fost de 40,7%, in 2001 de 30,3%, in 2002 de 17,8%, iar in 2003 de 14,1%.


1 octombrie 2004: "Obiectivul inflatiei de numai 9% in 2004 este realizabil", a spus Mugur Isarescu, imediat dupa ce a primit investitura pentru un nou mandat (al treilea) la conducerea BNR.

Inflatia reprezinta poate cea mai mare problema economica din Romania de dupa 1989. Acum, posibilitatea de a atinge nivelul de 9% este chiar realizabila. Noua conducere a BNR isi va pune din 2005 "capul la bataie" pentru atingerea unui anumit nivel al inflatiei. In cazul in care acest nivel nu va fi atins, conducerea BNR nu va mai putea sa dea vina pe altcineva. 

"Obiectivul final pentru acest deceniu este o inflatie anuala de numai 2%-3%". Acesta e angajamentul lui Isarescu pentru noul sau mandat de cinci ani. Inflatia mare e umbra guvernatorului, care l-a urmat cu incapatanare in toti acesti 14 ani cat a stat in fruntea Bancii Nationale. 

Acum lucrurile sunt mult mai stabile, iar BNR isi poate folosi toate instrumentele de politica monetara pentru a-si atinge obiectivele. Restructurarea si asanarea de credite neperformante a sistemului bancar nu mai reprezinta o povara. Pentru acest lucru a cazut "la datorie" Mihai Bogza, fostul viceguvernator, care nu a mai obtinut acum un nou mandat. El mosteneste chiar un ulcer din perioada in care a inchis si a trimis in faliment bancile cu probleme.

Care sunt prioritatile noii conduceri a BNR, instalata de luni in fotoliile din Sala Veche de Consiliu, care rezista de peste o suta de ani? 

Primul obiectiv este trecerea la leul greu, respectiv taierea a patru zerouri din coada monedei nationale. Si in 1998 taierea zerourilor reprezenta o tinta pentru Mugur Isarescu - dar a fost nevoie de inca 7 ani pentru acest lucru.

Un alt punct pe agenda noului CA este liberalizarea contului de capital si convertibilitatea deplina a leului. Convertibilitatea trebuia sa se realizeze inca din 1990-1991, cand a fost propusa de catre guvernul Roman si de catre ministrul economiei de atunci, Eugen Dijmarescu, proaspat viceguvernator al BNR. Dijmarescu are acum ocazia de a bifa un obiectiv personal, chiar daca o va face dupa 15 ani. 

Insa liberalizarea contului de capital si aceasta convertibilitate vor aduce cu sine dureri de cap pentru BNR. Posibilitatea de a intra si a iesi in orice moment din Romania de pe piata financiara pentru un investitor strain va aduce speculatii mari pe curs. Investitorii straini vor incerca sa castige din diferentele de dobanda intre lei si euro sau dolari si din stabilitatea cursului de schimb.

Mai mult ca sigur ca vom vedea miscari ample pe curs, cu interventii tot mai puternice si mai dese ale BNR. Nu ne vom mai mira cand vom auzi ca BNR a intervenit cu sute de milioane de euro pentru a apara leul, atunci cand cei care au castigat pe piata monetara vor dori sa-si repatrieze profiturile si vor pune presiune pe curs.

Ultimul obiectiv il reprezinta reducerea dobanzilor la lei, dar acest lucru se va realiza doar daca inflatia va scadea. In acest moment, dobanzile mari la lei fac imprumuturile in valuta sa fie mult mai rentabile, iar atata timp cat dobanzile la creditele in lei nu vor cobori sub 10%, nu putem bifa implinirea acestui obiectiv. 

Cei noua membri ai conducerii BNR vor avea o viata mai usoara. Dar acum pretentiile, in special din partea publicului, vor fi mult mai mari. Si in primul rand publicul va cere din partea BNR sa-si respecte statutul de independenta si sa apere obiectivele economice daca lucrurile nu merg cum trebuie, chiar cu pretul unui conflict deschis cu Guvernul. In Ungaria sau Polonia, banca centrala chiar face acest lucru.

Intrebarea e daca Isarescu este pregatit pentru aceasta noua postura, avand in vedere ca istoria ultimilor 14 ani nu-i este favorabila in aceasta privinta.     

Cristian HOSTIUC este redactor-sef al cotidianului Ziarul Financiar.

Urmărește Business Magazin

/opinii/va-reusi-isarescu-sa-scape-de-propria-umbra-979192
979192
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.