In urma cu doar cateva zile, in Virginia, Teresa Lewis a fost ucisa cu o injectie letala si nimeni n-a intrat la inchisoare, deoarece aceasta doamna a fost in mod legitim condamnata la moarte. A incercat sa-si omoare sotul si fiul adoptiv si a facut acest lucru fara a avea permisiunea s-o faca. Cei care au executat-o au facut-o insa cu aprobarea autoritatilor. Ca atare, ar trebui sa reformulam cea de-a cincea porunca drept "Sa nu ucizi fara permisiune". In fond, de secole binecuvantam steagurile soldatilor care, trimisi la razboi, au licenta de a ucide, precum James Bond.

Acum se pare ca Ahmadinejad, cel care dintr-o clipa in alta va lapida o femeie (daca nu cumva a facut-o deja in momentul cand cititi acest editorial) ar fi reactionat la apelurile venite din Occident, spunand: "Voi protestati ca noi vrem sa omoram in mod legal o femeie iraniana, in timp ce omorati in mod legal o femeie americana?".

Bineinteles, i s-a replicat ca femeia americana a incercat sa-si omoare sotul, in vreme ce iraniana n-a facut decat sa-i puna coarne. Si ca americana a fost omorata intr-un mod nedureros, in timp ce iraniana ar fi ucisa intr-un mod extrem de chinuitor.

Insa un raspuns de acest soi lasa sa se subinteleaga doua lucruri: ca este corect sa omori o asasina, dar ca in cazul unei femei adultere ar fi de-ajuns un divort fara pensie alimentara; si ca poti ucide in mod legal, daca faci acest lucru provocand doar putina suferinta. In schimb, ceea ce ar trebui sa sustinem noi, daca gandurile nu ne-ar fi tulburi, este faptul ca nu trebuie omorata nici macar o asasina si nu trebuie infaptuit un omor nici conform legii si nici daca executia este nedureroasa, ba chiar nici daca ar surveni prin injectarea unui drog ce provoaca o delicioasa stare de extaz.

Cum reactionezi daca tari mai putin democratice ne cer noua - cetateni ai tarilor democratice - sa nu ne mai ocupam de pedepsele lor capitale, avand in vedere ca avem si noi pedepsele noastre cu moartea?

Situatia este foarte jenanta si mi-ar placea chiar sa stiu daca acelasi numar de occidentali, printre care pana si o prima doamna franceza, care au protestat impotriva pedepsei cu moartea iraniene, au protestat si impotriva pedepsei cu moartea americane. As zice ca nu, intrucat ne-am obisnuit cu condamnarile la moarte in Statele Unite, ca sa nu mai spun de cele din China, in schimb este normal ca ideea unei femei masacrate cu pietre sa impresioneze mai tare. Imi dau seama ca atunci cand mi s-a cerut sa dau o semnatura pentru a impiedica lapidarea femeii iraniene am facut-o imediat, dar mi-a scapat din vedere ca, intre timp, o virginiana era omorata.

Am fi protestat la fel daca femeia iraniana ar fi fost condamnata la o pacifista injectie letala? Ne indigneaza lapidarea ori moartea provocata unei persoane care nu a incalcat a cincea porunca, ci pe cea de-a sasea. Nu stiu; fapt este ca reactiile noastre sunt adeseori instinctive si irationale.

In luna august a aparut pe net un site unde se explicau diverse metode de a gati o pisica. Gluma sau lucru serios, orice o fi fost, toti aparatorii drepturilor animalelor din lume s-au razvratit. Eu sunt un devotat al pisicii (una dintre putinele fiinte vii ce nu se lasa folosita de stapan, ci dimpotriva, se foloseste de el cu un cinism olimpian si al carei atasament fata de casa prefigureaza o forma de patriotism), prin urmare m-as feri cu oroare de un stufat de pisica. Insa il consider la fel de gratios, chiar daca poate mai putin inteligent, pe iepure, si totusi il mananc fara vreo opreliste mentala.

Ma scandalizez vazand casele chinezilor unde cainii haladuiesc in libertate, poate chiar jucandu-se cu copiii, si toata lumea stie ca vor fi mancati la sfarsitul anului, dar prin fermele noastre se plimba purceii, cei despre care mi se spune ca sunt animale extrem de inteligente, si nimanui nu-i pasa ca vor ajunge prosciutto.

Ce ne face sa consideram anumite animale ca fiind de nemancat, altele protejate de o caracteristica a lor aproape antropomorfa si altele cat se poate de apetisante, cum sunt viteii de lapte si mieluseii, cu toate ca vii ei ne inspira atata duiosie?

Suntem cu adevarat (noi) animale foarte ciudate, capabile de mari iubiri si cinisme inspaimantatoare, gata sa protejam un pestisor rosu si sa fierbem de vie o langusta, sa strivim fara remuscari un miriapod, dar sa judecam ca barbara uciderea unui fluture. Asa se face ca ne servim de doua greutati si doua masuri pentru doua condamnari la moarte, cu alte cuvinte ne scandalizam pentru una si ne prefacem ca nu stim de cealalta.

Uneori, exista tentatia de a-i da dreptate lui Cioran si de a crede ca Geneza, scapata din maini de Dumnezeu, a fost la cheremul unui Demiurg neindemanatic si carpaci, probabil putin cam cherchelit, care s-a apucat de treaba cu ideile destul de neclare.