BNR: În luna iunie au crescut creditele neguvernamentale şi economisirea

Postat la 24 iulie 2018 32 afişări

Soldul creditelor a crescut în luna iunie la nivel neguvernamental, iar în sectorul guvernamental a scăzut, în timp ce depozitele bancare au crescut faţă de luna mai, arată datele publicate luni de Banca Naţională a României, BNR.

BNR: În luna iunie au crescut creditele neguvernamentale şi economisirea

„Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut în luna iunie 2018 cu 1,4% (1,4% în termeni reali), faţă de luna mai 2018, până la nivelul de 242,44 miliarde de lei. Creditul în lei s-a majorat cu 1,9% (1,9% în termeni reali), iar creditul în valută exprimat în lei s-a majorat cu 0,4% (exprimat în euro, creditul în valută s-a majorat cu 0,1%)”, arată un comunicat al BNR.

La 30 iunie 2018, creditul neguvernamental a înregistrat o creştere de 6,8% (1,3% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2017, pe seama majorării cu 15,3% a componentei în lei (9,4% în termeni reali) şi a diminuării cu 6,2% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a diminuat cu 8,3%).

Potrivit BNR, creditul guvernamental s-a diminuat în luna iunie 2018 cu 3,0% faţă de luna mai 2018, până la 98,13 miliarde de lei. La 30 iunie 2018, creditul guvernamental a crescut cu 1,4 % (-3,8% în termeni reali) faţă de 30 iunie 2017.

Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

0 seconds of 1 minute, 7 secondsVolume 0%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
00:00
01:07
01:07
 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Impactul real al tarifelor preşedintelui Trump: La ce preţ ar putea ajunge un iPhone dacă tarifele rămân în picioare? Costurile urcă de până la 10 ori