O combinaţie de paralizie politică, ameninţări externe şi disconfort economic ameninţă să pună capăt ambiţiilor Uniunii Europene de a deveni o forţă globală de sine stătătoare - împingând statele membre să îşi apere în schimb propriile interese, scrie Bloomberg. 

După zeci de ani de avertismente şi de creştere sub aşteptări, liderii regiunii se confruntă brusc cu o avalanşă de dovezi că declinul devine de neoprit.

Preşedintele eurofil al Franţei a cedat extremei drepte dreptul de veto asupra guvernului său; cel mai mare producător de automobile din Germania vorbeşte despre închiderea unor fabrici la el acasă pentru prima dată în istorie; giganţii americani din domeniul tehnologiei întorc spatele pieţei europene din cauza noilor restricţii ale acesteia privind inteligenţa artificială.

Toate aceste evoluţii stau la baza incapacităţii UE de a acţiona ca un bloc economic coerent şi dinamic, erodându-i statutul şi degradându-i capacitatea de a răspunde la o gamă largă de ameninţări, de la politica industrială chineză la agresiunea militară rusă, sau chiar la o viitoare administraţie antagonistă în SUA.

Recenta apatie sau respingere din partea guvernelor după apelul fostului premier italian Mario Draghi de a creşte investiţiile şi legăturile comune pentru a combate creşterea slabă a productivităţii subliniază faptul că regiunea aproape că a renunţat să mai încerce.

„Dacă vrei să fii o putere geopolitică, atunci puterea economică este ingredientul-cheie”, spune Guntram Wolff, profesor la Universitatea Liberă din Bruxelles şi senior fellow la think tank-ul Bruegel. „Creşterea productivităţii a fost pur şi simplu un dezastru. Europa este încă bogată, dar aceste diferenţe de peste 20 de ani au implicaţii masive.”

Problema fundamentală este că lumea se confruntă cu schimbările dramatice ale dezastrului climatic, ale schimbărilor demografice şi ale trecerii la o economie post-industrială - toate fenomene la care capacitatea şi dorinţa Europei de a răspunde au rămas în urmă.

Rivalii geopolitici ai regiunii încearcă să exploateze aceste transformări, în timp ce prea mulţi dintre cei mai mari membri ai UE sunt împovăraţi de modele economice care nu au dat rezultate de prea mult timp - şi de alegători neliniştiţi care nu vor să accepte alternative.

„Ceva se schimbă foarte, foarte dramatic şi foarte, foarte profund în această lume”, a declarat fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski într-un interviu. „Nu putem reacţiona corect, pentru că suntem prea lenţi”.

Desigur, China se luptă cu propria sa încetinire economică, iar SUA se îndreaptă spre alegeri cu potenţial perturbator, cu finanţele publice pe o bază nesustenabilă. Dar aceste două naţiuni au sisteme care centralizează în mare măsură luarea deciziilor şi generează cantităţi mari de capital public sau privat pentru apărare şi investiţii în tehnologii de vârf.

Europa nu are niciunul dintre aceste avantaje - şi acest lucru este din ce în ce mai evident.

Desigur, nivelul de trai în economiile bogate nu este pe punctul de a se prăbuşi. Unele ţări ar putea foarte bine să beneficieze de investiţii sau de acorduri comerciale cu SUA, China sau Rusia. Dar cu cât tendinţele actuale persistă mai mult, cu atât va creşte vulnerabilitatea Europei la şocuri dramatice.