Nişte îngrijitori de la un parc zoo din China sunt anchetaţi pentru că ar fi tuns un leu şi i-au făcut breton. Ştirea care poate amuza şi fotografia cu leul “coafat” este pe toate reţele sociale, cu o simpla căutare o găsiţi pe YouTube. “Trebuia să-i facă permanent” râde cineva pe o reţea de socializare.

Şi, neavând ce vorbi mari sofisticăreli,  râdeam şi eu cu un prieten de tunsul cu breton pentru că mama mă tundea, când eram mic, doar “zero în spate şi în faţă cu breton”. Şi râdeam şi eu cu prietenul meu: “Ai văzut leul cu breton?” Rade un pic el, apoi se opreşte: “Dar stai aşa, leul nu a zis nimic?”

Am ridicat din umeri pentru că nu vorbisem cu leul ca să ştiu dacă i-a plăcut sau nu noua frizură. M-am tot gândit apoi: chiar aşa, cum tunzi un leu, cu breton?

Când oamenii sunt ţinuţi în cuşti, de la naştere, ei cred că aceasta este starea naturală a fiinţei lor. Pentru că ei nu au cunoscut altceva decât sclavia. Poate nu le place când sunt tunşi cu breton, dar ei nu ştiu că se poate şi altfel.

Când am cititi „Fenomenologia spiritului” a lui Hegel – predat şi azi pe larg în şcolile de filosofie - , am rămas înmărmurit. El susţine, nici mai mult nici mai puţin, că unii s-au născut sclavi şi alţii stăpâni şi nu pentru că s-ar fi născut din familii de sclavi sau de stăpâni, ci s-au născut aşa de la începutul lumilor. Hegel este, cred unii istorici, o temelie a nazismului care, pe urmele lui, a susţinut că există „popoare superioare” şi „popoare inferioare”. Primele sunt „stăpânii”, cele din urmă „sclavii”. Aşa că popoarele din urmă, fie trebuie eliminate, fie trebuie puse la jug. Ce diferenţă imensă de judecată faţă de Rousseau care scrie că, la început, toţi am fost egali. Şi-l amintesc aici pentru că, dacă Hegel ar fi o piatră de temelie a nazismului, Rousseau este o piatră de temelie a comunismului.

Dar Hegel mai zice ceva. El susţine că toată această luptă dintre stăpân şi sclav s-a încheiat odată cu Revoluţia Franceză.

Faptul că doi filosofi sunt la temelia a două regimuri criminale arată cât de puternice sunt cuvintele.

Este greu de suportat, prin urmare, să asculţi un preşedinte al Franţei (Macron) care spune senin că Rusia – care, sub Vladimir Putin, a ajuns un stat nazist -  „nu trebuie umilită” în războiul din Ucraina. Cum adică? Rusia este agresorul. Există o literatură de specialitate ce spune că „marile puteri” nu trebuie umilite pentru că devin şi mai agresive. Dar ce pot face ţările care descoperă că există o lume şi dincolo de cuşcă? Este cazul Ucrainei.

Îmi place Rilke şi citez una din poeziile lui. Scrie el despre o panteră închisă într-o cuşcă:

“Privirea ei de gratii atâta s-a lovit,

Încât în ea nimic nu mai păstrează.

Şi parcă mii de gratii tot trec necontenit

Şi după gratii lumea încetează.

Al paşilor puternic mers mărunt

Ce-ntr-un minuscul cerc se învârteşte,

E ca un dans al forţei în jurul unui punct

În care-o ameţită voinţă s-odihneşte.

Dar valul ochiului, din când în când, se-nalţă.

O imagine pătrunde,

Prin liniştea-ncordată a trupului trecând,

Şi piere-n golulul inimii profunde."

De-a lungul istoriei lor, ucrainenii au fost ba în cuşca Lituaniei, ba în cuşca Poloniei, ba în cea a Rusiei. Ei bine, Ucraina a înţeles acum că există o viaţă şi dincolo de gratii. Şi nu mai vrea să fie tunsă cu breton. Poţi tunde cu breton un leu aflat într-o cuşcă, dar nu poţi s-o faci cu un leu dintr-o savană, dacă nu-l omori mai întâi. Aceasta este diferenţa dintre sclavie şi libertate.

Şi să vii tu, marele Macron, mare moştenitor al Revoluţiei Franceze, şi să spui că “Rusia nu trebuie umilită” - în vreme ce Rusia omoară şi distruge mii de vieţi în Ucraina, nenoroceşte milioane de destine -  este o mizerie.