Unul dintre industriaşii de seamă ai României din perioada interbelică, Dumitru Mociorniţă s-a născut pe 5 august 1885 într-o familie de ţărani din localitatea Ţintea din judeţul Prahova. Familia sa era atât de săracă, încât se spune că învăţătorul său obişnuia să îl aşeze în spatele clasei, pentru că nu avea încălţări, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul dedicat industriaşului.

A studiat la liceul Sfinţii Petru şi Pavel din Ploieşti şi la liceul cu profil economic Kretzulescu din Bucureşti. La examenul de bacalaureat a fost remarcat de Ion I. C. Brătianu, care i-a oferit o bursă la Şcoala Superioară de Comerţ din Bucureşti, iar mai târziu, la Şcoala Superioară Practică pentru Comerţ şi Industrie din Paris. În perioada studiilor din Paris, practica din timpul şcolii se făcea în întreprinderile textile din Franţa, în fabricile de construcţii de maşini din Anglia şi în cele destinate industriei chimice din Germania. Era o perioadă în care se experimentau metodele inventatorilor în domeniul managementului modern şi se studiau tehnologiile noi.

Mociorniţă este atras de Germania şi începe să lucreze acolo ca reprezentant comercial al unei firme de produse chimice din portul Hamburg. După absolvirea studiilor din Paris, se întoarce în ţară şi este angajat ca director la fabricile industriaşului Prodanoff. Activitatea de acolo l-a ajutat să intre în contact cu un alt mare industriaş din domeniul industriei de încălţăminte, Grigore Alexandrescu. Din 1909 a devenit manager în cadrul întreprinderilor lui Alexandrescu, iar ulterior s-a căsătorit cu fiica lui. Datorită noului său statut social şi comportamentului din care reieşea experienţa vieţii petrecute în Franţa şi Germania, atrage şi atenţia politicienilor. Primele sale investiţii au fost într-un teren din Predeal şi în acţiuni în cadrul Societăţii Cooperative din Predeal, unde este ales membru în consiliul de administraţie. Finalizează lucrările pentru sursele de apă potabilă din Predeal şi pentru canalizarea localităţii şi face investiţii şi pe Valea Râşnoavei.

După începerea Primului Război Mondial, se ocupă de aprovizionarea cu echipament şi materii prime necesare armatei, iar pentru activitatea sa din război primeşte ordine şi medalii din partea Armatei Române, dar atrage şi atenţia sovieticilor.

După război, încearcă să colaboreze cu fratele său, Gheorghe Mociorniţă, care îşi pusese pe picioare propria afacere în Ploieşti, dar până la urmă, inspirat de nevoile din armată -  bocanci, şei, harnaşamente, haine din piele ş.a. - Dumitru Mociorniţă se hotărăşte să-şi facă propria fabrică şi tăbăcărie, capabilă să reziste concurenţei străine. În 1923, a înfiinţat fabrica de încălţăminte Mociorniţă, pe un teren viran de la marginea Bucureştiului, în urma unui împrumut de 30 milioane lei, cu utilaje aduse în leasing din Germania şi din Marea Britanie. În 1931, după radierea ipotecii, înregistrează la Registrul Comerţului prima Fabrică de Pielărie şi Încălţăminte Dumitru Mociorniţă.

Fabrica avea depozite de desfacere în Bucureşti şi în Cluj, Braşov, Craiova, Câmpulung, Roman, Tecuci, Târgovişte, Ploieşti, Buzău, Galaţi şi alte oraşe din ţară, marca de fabrică şi de comerţ înregistrată fiind Omega. În 1942, înregistrează societatea pe acţiuni Pielăria şi Confecţiunea Românească D. Mociorniţă, cu acţiuni răspândite mai ales între membrii familiei. În perioada celui de Al Doilea Război Mondial, odată cu intrarea ruşilor în ţară, lui Mociorniţa i s-au confiscat locuinţele, maşinile şi fabrica. În iunie 1948, mijloacele de producţie au trecut în mâinile poporului, iar membrii familiei sale au fost închişi. Dumitru Mociorniţa a fugit din ţară pentru a scăpa de persecuţii, iar la întoarcere i s-a retras cetăţenia. S-a adăpostit într-o mansardă, iar apoi a fost luat de fiica sa cea mică în locuinţa sa, unde a murit la data de 17 septembrie 1953.