Cum ne schimba viata majorarea TVA

Postat la 05 iulie 2010 29 afişări

Cresterea TVA cu cinci procente se va traduce in preturi mai mari. Aceasta se adauga unei puteri de cumparare in scadere si deprecierii leului in raport cu euro, asa incat efectul imediat va fi o reducere a vanzarilor, mai cu seama in valoare.

Valul de cumparatori cu care s-au trezit magazinele miercurea trecuta, in ultima zi cu TVA de 19%, aminteste de frenezia cu care clientii isi umplu cosurile in zilele dinaintea sarbatorilor. Angajatii din magazine in schimb, departe de a se bucura de aglomeratie, au inceput inca inainte de inchidere sa ia etichetele de la rafturi. Ii astepta o noapte lunga, in care au fost nevoiti sa schimbe mii sau zeci de mii de preturi.

Clientii, in schimb, s-au ingramadit sa faca tot felul de provizii pe ultima suta de metri, desi pentru alimentele de baza - cum sunt uleiul, faina sau zaharul - scumpirile nu se anunta dramatice. Multi comercianti au anuntat deja ca vor mentine preturile neschimbate pentru produsele aflate in promotiile publicate deja in reviste (ca Metro, Carrefour sau Real), in timp ce reteaua de supermarketuri Billa a declarat oficial ca nu va opera nicio crestere de pret ca urmare a maririi TVA. Mai mult, este posibil ca modificarile de pret sa nu fie aceleasi peste tot, atata vreme cat producatorii si comerciantii prefera sa suporte o scadere a marjelor in locul unei scaderi drastice a volumelor vandute, spune sociologul Mircea Kivu. "Efectul psihologic al noii scumpiri asupra consumatorilor va diferi insa foarte mult in functie de categoriile de produse", adauga Kivu. In opinia lui, vanzarile nu vor suferi modificari majore in sfera bunurilor de larga folosinta, asa cum sunt medicamentele sau alimentele. Ca volum, vanzarile de produse alimentare nu vor scadea, dar in schimb consumatorii se vor orienta catre produse si mai ieftine.

"Factorul calitate si marca vor conta si mai putin", declara Andi Dascal, director general al Prodvinalco, producator de bauturi alcoolice. Consumatorii se vor orienta - si mai mult decat au facut-o pana acum - spre categoria de produse cu cele mai mici preturi posibil. Raul Ciurtin, presedinte si director general al producatorului de lactate Albalact, anticipeaza ca "probabil consumul se va contracta tot mai mult pe masura ce ne apropiem de sfarsitul anului".

Cele mai afectate de noile scumpiri vor fi bunurile de folosinta indelungata - electronicele si electrocasnicele, imbracamintea si incaltamintea, mobila, masinile si apartamentele - adica exact acelea la care vanzarile au scazut deja puternic din pricina crizei.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
comert,
TVA,
crestere,
produse,
scumpiri
/analize/comert/cum-ne-schimba-viata-majorarea-tva-6480156
6480156
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.