Cum să faci un business din vânzarea produsului care nu lipseşte de pe masa românilor

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 27 mai 2021 2669 afişări

Brutăria Miez a pornit de la pasiunea Andreei Careţu pentru pâinea dospită cu maia naturală. A descoperit această tehnică în perioada 2011-2012, pe când locuia la Berlin şi studia teatrologie. Ce a urmat a fost un business cu aromă de pâine proaspăt scoasă din cuptor.

Mi-a plăcut dintotdeauna să gătesc, eram cumva orientată spre lumea asta, fără să mă gândesc însă că aş putea duce acest interes în prim-plan vreodată. Asta însă până să încep să pregătesc primele pâini cu maia. În simplitatea sa extraordinară, acest aliment de bază, dus la esenţa şi începuturile sale prin folosirea acestei metode tradiţionale de pregătire, a ajuns să mă fascineze într-atât încât să îmi permit să mă gândesc la ceva mai mult decât pregătirea pâinilor acasă pentru familie şi prieteni”, povesteşte Andreea Careţu. Spre sfârşitul lui 2013, s-a întors în Bucureşti după şase ani de străinătate, iar peste un an a deschis firma şi peste aproape încă unul avea primul mic atelier, construit pe proprietatea unei mătuşi.

„Am început timid, mergând în weekenduri la târguri la Muzeul Ţăranului Român. A fost o perioadă în care am testat multe reţete, nu doar de pâine, ci şi de dulciuri. După ce am trecut câteva luni prin această experienţă, mi-am dat seama că, pentru ce am eu de oferit, cel mai bine ar funcţiona formatul unei brutării cu propriul magazin şi atelierul în spate.” Aşa că a renunţat la primul atelier şi a mutat toată operaţiunea în Piaţa Amzei. Iar în decembrie 2016 a reuşit să deschidă Miez Brutărie Artizanală în actuala locaţie, din Piaţa Amzei.

Atunci când a pornit, Andreea Careţu nu avea niciun fel de experienţă antreprenorială şi nici nu lucrase altceva decât joburi simple, de student. Nu a făcut cursuri specializate, dar a învăţat mult din cărţi şi prin repetate încercări practice. A continuat să experimenteze mult în primii doi ani în spaţiul din Amzei până a ajuns la o stabilitate în ceea ce priveşte sortimentele. În această perioadă a şi muncit foarte mult în atelier. „Investiţia iniţială a fost de aproximativ 85.000 de euro, împrumut de la familia mea. Cifra de afaceri în 2020 a fost de 1,3 milioane de lei (circa 270.000 de euro – n. red.) şi avem 15 angajaţi, dintre care şase full-time şi restul part-time.”

Anul trecut, dincolo de problemele financiare din perioada aprilie-august, când firma a înregistrat pierdere – o pierdere substanţială în anumite luni – Andreea Careţu a avut tot felul de provocări legate de organizarea fluxului. „A trebuit să ne adaptăm cererii schimbate, nu am ştiut mereu să prevedem ce se va întâmpla în următoarele câteva zile, aşa că au fost zile în care am rămas cu multe produse nevândute. Sunt mulţumită însă că nu am fost nevoiţi până la urmă să reducem echipa şi că lucrurile şi-au revenit la normal pentru noi, ca încasări, de prin octombrie 2020.”

Preţurile pâinilor de la Miez variază între 3,5 şi 4 lei pentru pâinici, între 9 şi 14 lei pentru pâinile pe vatră de 600 de grame, iar pâinea moale la tavă este 20 de lei. Un cookie cu ciocolată costă 5 lei, plăcintele variază între 11 şi 16 lei, diferitele produse având la bază aluatul de foitaj cu unt – între 11 şi 16 lei. „Clienţii noştri nu se încadrează uşor într-un anume profil. Primim vizite de la fel de fel de oameni, majoritatea foarte drăguţi, de la tineri la pensionari, părinţi şi copii şi aşa mai departe. Ne bucurăm că produsele noastre atrag o asemenea diversitate de categorii sociale, că avem mulţi clienţi fideli cu care avem o relaţie personală aproape, ne spunem povestioare unii despre alţii, le cunoaştem preferinţele.” Pentru 2021, Andreea Careţu vrea doar să poată continua activitatea în ritmul obişnuit, pentru a permite dezvoltări ulterioare. Îşi propusese, de altfel, acelaşi lucru şi pentru 2020, dar planurile i-au fost date peste cap de pandemie.


Preţurile pâinilor de la Miez variază între 3,5 şi 4 lei pentru pâinici, între 9 şi 14 lei pentru pâinile pe vatră de 600 de grame, iar pâinea moale la tavă este 20 de lei.


Andreea Careţu, fondatoare Miez brutărie artizanală:„Am început timid, mergând în weekenduri la târguri la Muzeul Ţăranului Român. A fost o perioadă în care am testat multe reţete, nu doar de pâine, ci şi de dulciuri.”



 

Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

La 100 de beri – magazin online de bere (Bucureşti)

Fondatori: Marius David şi Bogdan Tănăsescu

Cifră de afaceri: 6.000 de euro pe lună

Prezenţă: online


Thallo Store – magazin online de bijuterii

Fondatoare: Simona Cucu

Investiţie iniţială: 10.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 11.000 de euro

Prezenţă: online


Greenwood – afterschool (Sfântu Gheorghe, jud. Covasna)

Fondator: Karda Zoltan

Investiţii: peste 10.000 de euro

Prezenţă: Sfântu Gheorghe, jud. Covasna


Baterii Hybrid – recondiţionare de baterii pentru maşinile hibride (Galaţi)

Fondator: Ştefan Tiron

Investiţii: 60.000 de euro

Cifră de afaceri în 2020: 28.000 de euro

Prezenţă: naţională


EştiVerde – magazin online cu produse sustenabile (Bucureşti)

Fondatoare: Miruna Iliescu şi Ioana Rînea

Prezenţă: online



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de  70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.