Dupa doi ani de strans cureaua, ne-a revenit pofta de cheltuieli?

Autor: Ana Raduta Postat la 16 aprilie 2011 32 afişări

Doi ani in care s-au abtinut de la cumparaturi importante au fost suficienti pentru romani, asa ca pentru acest an au planuri sa cheltuiasca mai mult, desi nici salariile nu au crescut, nici economia n-a iesit din recesiune. Si nu sunt singurii: aceeasi tendinta o au si alti est-europeni.

Noua din zece romani si-au facut lista de cumparaturi pentru 2011. Este lunga si cuprinzatoare. Mai lunga si mai cuprinzatoare decat a altor europeni, care au decis ca inca mai trebuie sa amane momentul cand se pot hazarda cu cheltuielile. Sa puna bani deoparte vor doar 14% dintre romani, potrivit studiului "Observatoire Cetelem 2011", un studiu al companiei franceze furnizoare de credite de consum Cetelem despre comportamentul consumatorilor in 13 tari din Europa. Acest 14% nu e mult, dar e important pentru a mentine tendinta de crestere a economiilor depuse de populatie in banci, manifestata pe parcursul anului trecut. Astfel, Banca Nationala a Romaniei a anuntat ca volumul depozitelor la termen ale populatiei a crescut de la 72,4 miliarde de lei in ianuarie 2010 la 82,8 miliarde de lei in luna ianuarie a anului curent, respectiv cu 14%.

Nu-i putem ajunge insa din urma pe cetatenii din Spania, Franta, Italia, Portugalia, Belgia sau Germania, care nu doar ca au un venit disponibil mai mare, dar sunt si mult mai cumpatati decat noi, fiindca sunt mai atenti la riscul reintoarcerii crizei si mai sensibili la programele de austeritate impuse de guverne in tarile cu deficit sau cu datorie externa mare. Britanicii, spre exemplu, sunt cei mai preocupati sa-si majoreze nivelul economiilor - 58% dintre respondentii sondajului Cetelem planuiesc ca in 2011 sa puna mai multi bani deoparte.

Este o tendinta care se generalizeaza in Europa de Vest, in timp ce regiunea central si est-europeana pare pregatita sa iasa la cumparaturi si sa stearga cu buretele ultimii doi ani de renuntari. Daca 89% dintre romani declara ca anul acesta vor sa cheltuiasca mai mult, la un nivel apropiat de noi se mai afla slovacii - 85% declara ca intentioneaza sa cheltuiasca mai mult in 2011, ungurii (84%) si cehii (83%). Depasim cu mult si media europeana, de 56%.

Cum se explica insa faptul ca ne dorim atat de mult sa ne intoarcem la obiceiurile de consum dinaintea crizei, desi situatia economica nu ar incuraja deloc un astfel de comportament? "Romanii au mai putina experienta de consum decat ceilalti europeni. Sunt foarte vulnerabili la strategiile de marketing si isi doresc sa cumpere mult", explica simplu sociologul Mircea Kivu.

Faptul ca lectia crizei nu a fost invatata apare si in declaratiile celor care au realizat cercetarea. "Studiul demonstreaza ca nevoia de consum si proiectele consumatorilor nu au disparut, ci doar au fost amanate, pe fondul crizei. Evenimentele economice din ultima perioada au determinat o reducere si chiar o stopare a planurilor de achizitii in majoritatea tarilor europene, insa odata cu primele semne de revenire economica, si comportamentul consumatorilor incepe sa se schimbe", crede Gilles Zeitoun, directorul general al Cetelem IFN, care reprezinta compania franceza in Romania. Practic, Zeitoun crede ca de indata ce romanii vor avea parte de o crestere a veniturilor, oricat de mica, toti banii vor fi intorsi in consum. Iar oamenii stiu deja si pe ce ar vrea sa cheltuiasca plusul de bani.

Pe primul loc stau calatoriile si activitatile de timp liber, urmate indeaproape de schimbarea produselor electrocasnice si renovarea locuintei. In ceea ce priveste calatoriile, prefera totusi rezervarile de vacante pe ultima suta de metri, cand apar ofertele, si aleg distante mai mici. Dupa un concediu relaxant si o casa mai bine amenajata, romanii spun ca mai au nevoie de telefoane mobile - evident spre a le schimba pe cele vechi, caci in acest moment exista mai multe cartele SIM active decat numarul total de locuitori din Romania. Iar daca mai raman bani, oamenii au de gand sa faca o vizita si in magazinele cu mobila, echipamente electronice sau ustensile pentru gradina.

Desi suntem mai pregatiti sufleteste decat alti europeni de o crestere a consumului, avem un prag valoric mai mic de la care un lucru poate fi considerat scump. Spre exemplu, daca pentru un tanar neamt, cu varsta de pana la 30 de ani, o calatorie devine costisitoare abia de la 389 de euro in sus, pentru un roman de aceeasi varsta, efortul este resimtit de la 104 euro in sus. Raspunsurile trebuie raportate evident la venituri, din moment ce in Germania salariul unui tanar ajunge sa fie si de 10 ori mai mare decat la noi.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/dupa-doi-ani-de-strans-cureaua-ne-a-revenit-pofta-de-cheltuieli-8149948
8149948
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.