Inovaţia care face mai sigură vizita la restaurant

Postat la 11 ianuarie 2021 340 afişări

Inovaţia care face mai sigură vizita la restaurant

După implementarea, în urmă cu trei ani, a unor dispozitive de comandă digitale, denumite kioskuri, prin care clienţii puteau plasa singuri comenzile în unităţile companiei, KFC a lansat anul acesta un nou tip de kiosk – touchless (fără atingere), care asigură nu doar o experienţă de comandă mai bună, ci este o opţiune mai sigură şi din punct de vedere sanitar.

Descrierea inovaţiei:

Kioskul touchless reprezintă o noutate la nivel global pentru compania KFC şi este disponibil în testare în restaurantul KFC Olteniţei Drive-Thru. „KFC România investeşte constant la nivel de tehnologie şi, de aceea, în 2017, au fost introduse în restaurantele din România, noi sisteme de comandă, şi anume kioskuri, pentru a facilita plasarea comenzilor, dar şi pentru a creşte interacţiunea digitală cu clienţii”, spun reprezentanţii companiei. În prezent, există 36 de restaurante KFC în care sunt implementate astfel de kioskuri la care clienţii au posibilitatea de a plasa comenzi. În medie, 9 din 10 comenzi sunt realizate prin intermediul kioskurilor. Prin introducerea acestora, KFC şi-a propus să ofere consumatorilor o alternativă la experienţa de la casele de marcat cu care erau obişnuiţi. Acest proiect digital urmăreşte fluidizarea traficului în restaurante şi oferirea unei alternative tehnologice care să facă experienţa consumatorilor şi mai plăcută atunci când vin în restaurante. Anul acesta, pe fondul noii crize sanitare, KFC România a făcut un nou pas în procesul de digitalizare şi a introdus primul kiosk de comandă touchless, care nu necesită atingerea ecranului. „Este vorba, de asemenea, şi despre o adaptare conformă cu noile obiceiuri ale consumatorilor care utilizează tehnologia din ce în ce mai mult în aspectele cotidiene: smartphone, căşti wireless, plăţi contactless şi diverse gadgeturi menite să simplifice şi să ofere viteză în timp real oricărui proces. Tehnologia întâlneşte şi domeniul HoReCa, venind în întâmpinarea clienţilor cu meniuri scanate prin coduri QR, aplicaţii şi site-uri pentru comenzi online sau alte sisteme de comandă cum ar fi kioskurile, pe care KFC deja le-a implementat de 2 ani în restaurantele din România”, spun reprezentanţii companiei.

Elementul de noutate:

Acest prototip utilizează camere şi senzori de profunzime care urmăresc mişcarea mâinii deasupra ecranului şi detectează poziţia precisă a acesteia, precum şi zona indicată. Astfel se pot selecta produsele dorite cu uşurinţă, fără a interacţiona fizic cu kioskul. În plus, camerele nu reţin informaţii video despre clienţi în procesul de preluare a comenzii.

Efectele inovaţiei:

Prin intermediul kioskului touchless, consumatorii pot avea o experienţă digitală în cele mai sigure condiţii, plata cu cardul bancar fiind contactless. „Kioskurile digitale fac parte din categoria tehnologiilor care pot avea un impact pozitiv de lungă durată atât asupra domeniului HoReCa, cât şi a businessului KFC. După finalizarea perioadei de testare şi în funcţie de feedbackul primit de la clienţii care vor interacţiona cu noul dispozitiv touchless, se va analiza potenţialul extinderii acestui proiect la nivel naţional”, spun reprezentanţii businessului.

Acest proiect a apărut în ediţia specială Business MAGAZIN - Cele mai inovatoare companii din România. 

Metodologie: Business MAGAZIN vă prezintă anual, din 2014, o colecţie de inovaţii realizate de companiile din România. Colecţia proiectelor inovatoare din acest an a fost realizată în baza unui chestionar publicat pe site-ul businessmagazin.ro în care am solicitat date despre proiecte inovatoare puse în practică în companii active pe piaţa locală. Am solicitat o descriere a inovaţiei, o fişă care să cuprindă, succint, domeniul inovaţiei (tehnic, de business, de marketing, resurse umane etc.), efectele inovaţiei (asupra oamenilor, partenerilor de afaceri, societăţii în ansamblu), precum şi elementul de noutate al acestora.

În selecţie am luat în calcul şi dacă aceste inovaţii au fost realizate şi concepute în România, iar în situaţia multinaţionalelor, am avut în vedere ca inovaţia menţionată să fi fost aplicată în filiala din România în acelaşi timp cu implementarea la nivel mondial sau ca piaţa locală să fi fost printre primele unde aceasta a fost implementată. Nu am luat în calcul inovaţiile mai vechi de trei ani. De asemenea, nu ne asumăm că am fi surprins în întregime plaja proiectelor inovatoare din piaţa locală - lista este una deschisă, pe care ne-am propus să o completăm an de an, în funcţie de propunerile primite de la reprezentanţii companiilor din România.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Tehnica,
KFC România Kiosk Touchless

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.