Kenvelo vrea să intre din nou în topul comerţului cu îmbrăcăminte
Iniţial a fost Kenvelo. Un deceniu mai târziu au venit Lee Cooper şi Tom Tailor, iar în acest an grupul a fost completat cu brandul american Timeout, care îşi face pentru a doua oară intrarea pe piaţa locală după circa trei ani de absenţă. Planul de expansiune al grupului Kenvelo nu se opreşte însă aici, portofoliul de branduri urmând a fi completat fie cu un brand de pantofi, fie cu unul de lenjerie intimă, fie cu amandouă.
Pe sectorul de îmbrăcăminte pot să spun că am acoperit toate segmentele de piaţă. Acum ne uităm spre pantofi şi lenjerie intimă", spune Philippe Besadoux, 52 de ani, francezul care conduce de trei ani grupul la nivel local.
Deşi administrează în prezent în România patru branduri de îmbrăcă-minte, Besadoux ţine să explice că niciunul nu intră în competiţie directă cu un altul. "Toate au ceva în comun, însă în esenţă fiecare este diferit de celelalte." Francezul spune că fiecare brand impune un stil propriu al fiecărei colecţii. Astfel, dacă Tom Tailor are ceva carcteristic modei germane, iar Lee Cooper este prin definiţie un brand de jeans, TimeOut se remarcă printr-o orientare mai mare către tendinţele din fiecare sezon.
Envelo a intrat pe piaţa locală în 2001, într-o perioadă în care nu multe branduri de modă străine îşi făceau curaj să testeze România. În primii ani brandul a făcut legea pe piaţa locală de modă. Odată cu trecerea anilor însă piaţa a început să se aglomereze cu nume tot mai mari, precum Zara, New Yorker sau H&M. Sub presiunea competiţiei Kenvelo a pierdut primul loc în topul retailerilor de modă.Acum Philippe Besadoux face planuri pentru a reveni pe podium, acesta fiind şi unul dintre principalele motive pentru care a optat pentru construcţia unui grup."Pentru a reuşi să te impui pe piaţă ai nevoie de mai multe branduri în portofoliu."
Kenvelo construieşte astfel un grup după chipul şi asemănarea liderului spaniol Inditex, care cu un total de şapte branduri în România (Zara, Zara Home, Bershka, Stradivarius, Pull & Bear, Oysho şi Massimo Dutti) a avut afaceri de 122 mil. euro anul trecut. Besadoux explica acum câteva luni că un număr mare de branduri te ajută nu doar ca business, ci şi ca poziţie în negocieri. "Ai altă forţă când discuţi cu mallurile şi când îţi alegi spaţiile pe care vrei să le ocupi."
Nu trebuie însă neglijat faptul că un număr mai mare de branduri înseamnă automat şi un business pe măsură. Cu patru nume în portofoliu, grupul Kenvelo merge pe afaceri de 27-30 mil. euro, în creştere cu până 50% comparativ cu 2011, şi se uită de aproape la podiumul retailerilor de modă. Anul trecut Inditex, H&M şi C&A şi-au asigurat primele trei poziţii din moda românească. Kenvelo plănuieşte însă să vină puternic din urmă. Avansul businessului va veni pe fondul extinderii reţelei cu magazinele noilor branduri şi al închiderii unităţilor nerentabile.
In prezent grupul deţine circa 70 de magazine, iar numărul lor urmează să crească puternic anul viitor până la peste 100 de unităţi.
"Anul viitor urmează să ne extindem puternic reţeaua sub brandul TimeOut." Compania americană numără în prezent două magazine în România, în Carrefour Orhideea şi AFI Palace Cotroceni. În 2013 urmează a fi deschise alte 15-20 de magazine, dintre care opt până la Paşte. Americanii urmează a bifa pe hartă principalele oraşe din ţară, în frunte cu Braşov (zonă stradală), Cluj (Polus şi Iulius), Timişoara (zonă stradală), Iaşi (Palas), Constanţa (centru comercial) şi Piteşti. "Nu vom rata însă Bucureştiul, unde vrem să avem zece magazine", explică Besadoux.
Timeout este în prezent la a doua încercare pe piaţa locală după o pauză de circa trei ani. Prima dată compania a intrat în perioada de boom şi avea un plan ambiţios, să cucerească piaţa cu zeci de magazine."Prima dată am intrat direct pe piaţă şi aceasta a fost principala noastră greşeală", spune Ivan Savic (42 de ani), general manager al TimeOut. El explică faptul că piaţa din România are particularităţile sale, de aceea este nevoie de o firmă cu experienţă locală care ştie caracteristicile cumpărătorilor şi ale pieţei şi care are deja o infrastructură pusă la punct.
Sârbul, care lucrează în cadrul companiei de circa două decenii, de la înfiinţarea acesteia, spune că brandul ajunsese la prima încercare pe piaţa locală la opt magazine şi adaugă că lucrurile au mers bine la început. Ulterior a venit criza şi compania a decis să iasă de pe pieţele unde nu avea o poziţie strategică. Acum, el vrea să ajungă la 30 de magazine Timeout în următorii doi ani.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro