Mai punem niste lacate

Postat la 30 octombrie 2007 2 afişări

La momentul fuziunii de acum doi ani, Flamingo si Flanco aveau impreuna peste 200 de magazine. Acum e posibil ca numarul lor sa coboare chiar sub 100, desi spatiul total de vanzare creste. Reteta e clara: inchide magazinele mici, deschide altele mari. Dar ea se aplica abia dupa vanzarea celui mai mare magazin al Flamingo.

Jiri Rizek este cel ce a primit mana libera de la Dragos Cinca, presedintele Flamingo International, sa transforme fuziunea Flanco-Flamingo intr-o tranzactie fara regrete ulterioare. Un cuvant se repeta aproape ca tic verbal in discursul acestui CEO ceh: eficienta. Iar efectele viziunii lui de curatare a businessului le simte foarte direct toata conducerea Flanco-Flamingo. Recent, cartierul central al Flamingo, o cladire de doua etaje din Otopeni care intr-o perioada era locul de munca a 360 de persoane, a fost dezafectat si scos la vanzare. Noul sediu din centrul comercial Baneasa, deasupra magazinului-emblema al Flanco World, inca mai pastreaza mirosul de vopsea proaspata. Acum, 100 de angajati lucreaza in spatiul de 1.000 de metri patrati care initial trebuia sa fie etajul superior al magazinului, dar pe care Rizek l-a vazut mai potrivit ca sediu central. Singurul element de decor care mai aduce aminte de vechiul sediu este un acvariu cu pesti exotici de la receptie - echivalentul fantanii arteziene interioare din Otopeni in al carui bazin inotau pesti mari portocalii. Chiar biroul lui Rizek e mai degraba modest, cu o singura fereastra mica.

Cea mai recenta decizie luata de ocupantul acestui birou a fost scoaterea spre vanzare a ultimelor spatii comerciale aflate in proprietatea retailerului. Din cele patru, unul este cel mai mare magazin al Flamingo din Capitala, din zona Universitatii (1.200 mp), celelalte trei in provincie. In afara de unul dintre magazinele din provincie, cu suprafata mai mare si unde Flamingo devine chirias, celelalte magazine vor fi desfiintate. Cumparatorul a fost compania de investitii imobiliare New Europe Property Investments, care a platit circa 11,8 milioane de euro pentru magazinele din Bucuresti (5 milioane de euro), Bacau, Iasi si cel de pe soseaua Bucuresti-Brasov.

Vanzarea magazinelor completeaza un plan de micsorare a retelei care pana acum a insemnat renuntarea la 47 de magazine anul trecut si 20 anul acesta. „In 2007 am trimis un mesaj foarte conservator catre actionari, dar anul viitor va fi ceva mai bine. Am contrabalansat lansarea de noi magazine care costa foarte mult (conceptul Flanco World, pe suprafete mari, n.red.) cu reducerea retelei“, spune CEO al Flanco-Flamingo.

Luna trecuta, cele sase magazine Future Shop ale Flamingo (concept gandit de Dragos Cinca acum trei ani si, conform lui Rizek, „potrivit acelor vremuri“), au fost vandute catre MCS Communications, compania care detine importatorul telefoanelor Samsung (HAT Group) si serviciul de televiziune prin satelit Boom TV, intr-o tranzactie al carei pret a ramas confidential. Cifra de afaceri generata de micile magazine Future Shop era oricum nesemnificativa in total. Flamingo a renuntat astfel treptat la mai multe concepte de retail. Unul dintre cele mai mari magazine, situat in spatele Pietei Romane din centrul Bucurestiului, a lansat ideea de „autoservire de electronice“. A fost inchis acum mai multa vreme. Cel de la Universitate reprezenta o alta incercare, prin ideea de magazin de electronice non-stop, dar experienta a dovedit ca vanzarile mergeau prost fie zi sau noapte. Reteaua Future Shop, de boutique-uri de 50 mp in interiorul centrelor comerciale, a incercat fara succes sa induca ideea de fashion in comertul cu electronice mici.

Dintre toti marii retaileri, Flamingo ramane singurul care n-a profitat de redresarea din acest an a pietei de electronice si electrocasnice: cifra de afaceri in primul semestru s-a redus de la 70,1 la 67,9 milioane de euro fata de aceeasi perioada a anului trecut, ceea ce a atras si reducerea estimarilor pentru intregul an, de la 175 de milioane de euro la 161 de milioane. La capitolul rentabilitate, Flamingo a terminat primele sase luni cu o pierdere de 4,8 milioane de euro. Pentru comparatie, primii doi clasati in topul retailerilor de profil din Romania, Altex si Domo, si-au imbunatatit sensibil previziunile pentru 2007, la 300 de milioane de euro (de la 275), respectiv 200 de milioane (de la 150). In plus, ambii estimeaza profit net pentru acest an (6 milioane, respectiv 8 milioane de euro).

Catre ce tip de magazine se indreapta acum al treilea retailer de pe piata electronicelor? Rizek spune ca anul acesta accentul a fost pus pe dezvoltarea conceptului Flanco World, magazine cu suprafete mari (1.800-3.000 mp), care concureaza conceptul celor de la Altex cu Media Galaxy. „Ne-am concentrat pe un singur lant in primul rand pentru ca am trecut oricum printr-o perioada de consolidare interna si apoi ca sa transmitem un singur mesaj in piata, ca nu cumva sa inducem confuzie cu prea multe schimbari“, explica Jiri Rizek. Cele 20 de magazine Flanco World de acum vor fi completate de alte 7 in trimestrul al patrulea din 2007, iar anul viitor ar mai putea fi deschise inca 10 magazine Flanco World.

„Parerea mea e ca pentru un retailer de electronice suprafata cea mai buna este undeva intre 1.000 si 3.000 mp, 3.000 doar daca locul e intr-adevar foarte bun si daca e in Bucuresti. In provincie - intre 1.500 si 2.000. Un magazin de 4.000 mp e prea mare pentru Romania si probabil ca va ramane asa pentru urmatorii 5-7 ani“, este de parere Jiri Rizek. „Sunt multumit de faptul ca Flanco nu a intrat in cursa magazinelor pe suprafete mari acum trei ani, ca restul concurentilor. Chiar daca la inceput era in regula, chiriile au urcat atat de mult, incat nu se mai justifica pentru un retailer de electronice sa ocupe mari spatii centrale.“ Un alt motiv, poate cel mai putin important, dar la libera observatie a oricui, e faptul ca televizoarele, de pilda, sunt inlocuite de plasme sau ecrane LCD plate, care scutesc un magazin mare de aproximativ 200 de metri patrati.

Anul viitor va fi si cel al incercarii de a gasi conceptul potrivit de retail pentru brandul Flamingo. Exista cateva linii generale, una din ele fiind marirea usoara a suprafetei medii, altul fiind o oarecare specializare a produselor. „Flamingo va fi mai specializat, agresiv pe partea de gaming, entertainment, conectivitate intre produse, plus o parte de B2B, asa cum PC World face in Marea Britanie. Anul viitor, mesajul pentru Flamingo va fi despre multimedia“, spune Jiri Rizek. In paralel, magazinele neprofitabile vor continua sa fie inchise. De la peste 200 de magazine in decembrie 2005, „am putea chiar sa coboram sub 100 de magazine“.


 

Doar 100 de magazine?

 

Numarul de magazine Flanco-Flamingo a evoluat invers proportional cu suprafata totala de vanzare.

Moment

Spatiu total (mp)

Nr. magazine

Dec. 2005

38.500

>200

Dec. 2006

45.000

157

Sep. 2007

47.000

135

Dec. 2007*

54.000

N/A

Dec. 2008*

65.000

N/A

*estimare                     

Sursa: compania

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
magazine,
fuziuni,
Flamingo,
Flanco
/analize/comert/mai-punem-niste-lacate-1018219
1018219
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.