Povestea programatorului român care a pornit un business în industria textilelor. Ce nişă a găsit

Autor: Alina-Elena Vasiliu Postat la 05 martie 2023 571 afişări

În Braşov, într-un atelier închiriat, de anul trecut zi de zi se produc şosete româneşti, din bumbac sau lână şi fibre sintetice, pentru toate vârstele şi de toate culorile. Iniţiativa este a lui Mihai Ionescu, programator de profesie, care s-a văzut antreprenor înainte de a şti în ce domeniu anume. Când a găsit o nişă, nu a zăbovit prea mult până s-o exploateze.

„Totul a pornit când am început să-mi doresc să fac altceva, să dezvolt o afacere. Marea problemă era că nu ştiam ce aş putea să fac. Desigur, mă gândeam la producţie, dar ce? Nicio afacere nu garantează succesul. Mi-am dat seama că singura posibilitate de a reduce riscul unui insucces este producţia unor bunuri indispensabile, care se folosesc zi de zi, se uzează şi trebuie înlocuite, bunuri la care nu putem renunţa şi care nu costă mult”, povesteşte Mihai Ionescu. Aşa s-a născut ideea de a produce şosete. Pentru a o pune însă în practică, a profitat de o oportunitate, aceea a unui proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman. Mai simplu cunoscut sub numele de cod POCU. „Am investit 20.000 de euro din resurse proprii, la care s-au adăugat fondurile europene, în valoare de 80.000 de euro”, îşi aminteşte Mihai. Shoseta a început să existe în mintea lui în primăvara anului 2021, iar cunoştinţele lui în programare s-au dovedit a fi de folos, pentru că astfel nu a avut probleme în utilizarea softului pentru maşinile de tricotat şi în dezvoltarea interfeţei pentru platforma de vânzare. Businessul a prins însă cu adevărat contur abia un an mai târziu, în 2022. Cea mai mare provocare a fost selecţia angajaţilor, dar şi în relaţia cu clienţii a trebuit să se educe, confruntându-se pentru prima dată cu situaţii precum solicitări de comenzi personalizate sau retururi. A învăţat însă treptat să le facă faţă tuturor şi să-şi folosească timpul cât mai eficient. „Am avut patru angajaţi în 2022, dintre care doi fac parte din medii defavorizate. Vânzări am înregistrat în ultimele două luni ale anului, deoarece au durat foarte mult implementarea proiectului, achiziţia utilajelor, testarea produselor. În luna decembrie 2022 am avut vânzări de 40.000 lei”, spune Mihai Ionescu. Tot portofoliul de produse este fabricat într-un atelier amenajat într-un spaţiu închiriat în Braşov, iar vânzările se fac doar online, pe propriul site Shoseta. Produsele sunt confecţionate din bumbac pieptănat sau lână merinos şi fibre sintetice, iar utilajele permit ca încheierea să se facă fără cusătură la vârf. „Preţurile pornesc de la 7 lei pentru o pereche şi ajung până la 20 lei pentru o pereche, însă, în cele mai multe cazuri, acestea se vând la seturi de 8, 10, 12 sau 18 perechi. De exemplu, cel mai ieftin pachet de şosete este 70 lei şi conţine 10 perechi.” Clienţii sunt majoritar persoane fizice care ţin ca şosetele pe care le încalţă să fie produse local şi care îşi doresc să susţină antreprenorii cu idei şi entuziasm. Iar pentru că Mihai Ionescu face parte dintre aceştia, el a desenat planuri de creştere pentru Shoseta. Tocmai de aceea, în 2023, intenţionează să cumpere noi utilaje care să-l ajute să-şi dezvolte portofoliul, să diversifice gama de produse şi, în final, să-şi majoreze vânzările.  

Preţurile pornesc de la 7 lei şi ajung până la 20 lei pentru o pereche de şosete, însă, în cele mai multe cazuri, acestea se vând la seturi.



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

LaiLui Concept – produse pentru călătorii (Bucureşti)

Fondatori: Luisa Tronea şi Alex Berciu

Investiţie iniţială: 150.000 de lei (30.000 de euro)

Cifră de afaceri în 2022: 45.000 de lei (9.000 de euro)

Prezenţă: online, în magazinul ALTRNTV din Capitală şi la târguri


KLANdestin şi KLANkids – restaurant cu loc de joacă (Bucureşti)

Fondator: Constantin Slav

Investiţii: peste 150.000 de euro

Prezenţă: zona Titan din Capitală


Brăţara succesului – atelier de bijuterii (Bucureşti)

Fondatoare: Anda Constantin

Cifră de afaceri în 2022: 230.000 de lei (46.000 de euro)

Prezenţă: în mallul AFI Cotroceni din Capitală şi online


Kiddos – serviciu de închiriere de jucării (Bucureşti)

Fondatoare: Roxana Streinu

Investiţie iniţială: 30.000 de euro

Cifră de afaceri estimată pentru primul an de funcţionare: 50.000 de euro

Prezenţă: naţională


Panner – cofetărie (jud. Braşov)

Fondatori: Georgiana şi Remus Gârbacea

Cifră de afaceri în 2022: 850.000 de euro

Prezenţă: zona Bran-Moieciu, judeţul Braşov



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.