A devenit antreprenor cu bani împrumutaţi şi cu o rablă de Dacie. Acum face 20 de milioane de euro
Citeşte în premieră alte 99 de poveşti de succes ale tinerilor manageri din România în a noua ediţie a catalogului 100 TINERI MANAGERI DE TOP, care va fi lansat de Business Magazin în luna mai. Tot atunci vom premia cei mai performanţi tineri din mediul de afaceri la Gala Tineri Manageri de Top, organizată de Business Magazin.
Mihai Pătraşcu a lucrat ca angajat doar un an în cei 31 pe care i-a împlinit şi se declară fericit că a luat decizia să muncească pentru afacerea proprie, evomag.ro, pe care a pornit-o cu bani împrumutaţi şi pe care a dus-o la 20 de milioane de euro.
L-am găsit pe Mihai Pătraşcu stând în picioare la biroul înalt şi fără scaun de unde supervizează fluxul comenzilor. În discuţia cu Mihai, îţi vine aproape instinctiv să îl tutuieşti şi ajungi să vorbeşti repede despre gadgeturile pe care le foloseşte, printre care un ceas cu pedometru prin care încearcă să se menţină cât de cât activ, dat fiind că stă la birou cam zece ore pe zi. Joia Mare l-a găsit făcând, până la ora 12, patru kilometri, deşi admite că într-o zi de muncă trece bine de opt-nouă kilometri.
Alergătura l-a însoţit încă dinainte de facultate, când, din dorinţa de avea internet în blocul unde locuia, a constituit o reţea de cartier cu 250 de abonaţi capabilă să atragă serviciile unui furnizor. "Am avut o reţea de cartier încă de când eram la liceu", îşi începe povestea Mihai Pătraşcu, astăzi proprietar al evomag.ro, un magazin online care şi-a bugetat afaceri de circa 20 de milioane de euro pentru anul în curs.
Absolvent de electronică şi telecomunicaţii la Universitatea Politehnică, Pătraşcu îşi are biroul deasupra depozitelor şi magazinului de prezentare de lângă Piaţa Muncii.
Primul meu calculator a fost un 586 cumpărat cu mari eforturi de către părinţi de la cineva din Ştefan cel Mare. Am fost atras mereu de tehnologie. Ca student, a început să repare calculatoare alături de un prieten, după un an în care a lucrat la Siveco, una dintre companiile locale care dezvoltă software - “Nu mi-a plăcut pentru că nu programam, ci doar instruiam clienţii din ţară să folosească ser-viciile cumpărate. Era militărie!".
Cei doi au format o echipă de 20 de angajaţi, moment când el a decis să înfiinţeze un magazin online unde să îşi comercializeze calculatoarele. Aşa a apărut în 2003 vreaulaptop.ro, un proiect despre care admite că a fost lansat “prea devreme pentru timpul lui, dar din care a învăţat să facă marketing pe forumuri şi să vândă un produs deloc ieftin la acea vreme.
A decis să construi-ască singur un proiect de magazin online şi a înfiinţat propria firmă cu bani luaţi în avans de la companiile cărora le repara calculatoarele. A strâns 12 milioane de lei vechi cu care şi-a fondat o societate şi i-a dat reţeaua de cartier unui prieten programator în schimbul unui script pentru un magazin electronic de la care a pornit evolutionsystems.ro. "Puneam în fiecare dimineaţă anunţuri timp de două ore, de la 9 la 11, pe toate site-urile posibile, alături de actuala mea soţie, de acasă, din dormitor. Am făcut asta jumătate de an şi vindeam două-trei calcu-latoare pe săptămână", povesteşte tânărul.
A încercat mai multe branduri în anunţurile pe care le încărca pe internet şi aşa a decis că între Evosys, Evoshop şi Evomag, ultimul rămâne cel la care clienţii răspund cel mai bine - “oamenii sunau mai mult la anunţurile cu evomag, iar încet-încet ne-am concentrat doar pe comerţ şi am renunţat la partea de mentenanţă”. Spune că nu a avut de la cine să se inspire în România şi că a preluat modelul TigerDi-rect.com, unul dintre site-urile cu obiect de activitate similar din Statele Unite ale Americii.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro
- Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană