Un pumn de pilule amare

Postat la 17 iunie 2008 273 afişări

Daca in ultimii ani cele mai importante retele farmaceutice s-au extins agresiv, acum isi reorienteaza strategia: incertitudinea de pe piata imobiliara, problemele cu distribuitorii si criza de personal le-au redus din ambitiile de a continua in acelasi ritm deschiderile de noi farmacii.

Sensiblu, parte a grupului olandez A&D Pharma si cea mai extinsa retea de farmacii din Romania, e cel mai bun exemplu pentru strategia marilor lanturi de farmacii din ultimii ani: dupa extinderea din 2005 si 2006, numarul de farmacii s-a dublat pana la 216, cate numara in prezent. Acum, situatia pare sa se fi schimbat: Dragos Dinu, CEO al companiei, crede ca exista o tendinta clara de orientare a traficului clientilor dinspre farmaciile de pe strada spre cele din marile centre comerciale, si de aceea relocarea unor anumite unitati spre centrele comerciale pare fireasca: “Noi trebuie sa ne aflam in drumul clientului de la prescriptor la prescriptie”, spune Dinu.

Migrarea spre centrele comerciale, dupa o perioada consistenta in care marile retele s-au straduit sa ocupe spatiile de la strada, are un pret, considera Elena Clara Popescu, vicepresedinta Colegiului Farmacistilor din Romania (CFR). “Farmaciile mici care nu rezista competitiei prefera sa-si vanda afacerile decat sa inceteze activitatea gratis. Atunci, lanturile de farmacii cumpara unitati de la periferia orasului si nu continua afacerile in acelasi loc, asa cum ar fi normal, ci le muta in centru, acolo un exista un vad comercial care sa le asigure profit”, a precizat Popescu, care considera ca astfel unele zone pot ramane fara farmacii de proximitate. De aceeasi parere este si directorul de marketing al distribuitorului de medicamente Farmexpert, Dan Wanya, care crede ca deocamdata, preturile la licente sunt inca bune, asa incat farmaciile mici vor putea sa-si incheie afacerile profitabil”, mai spune Wanya.

Extinderea numarului de farmacii a dus si la o anumita presiune asupra acordarii de licente, caz in care criteriul ce functioneaza este cel al numarului de locuitori. Pana acum cativa ani, legea din domeniu cerea ca intre doua farmacii sa existe o anumita distanta minima, insa acest criteriu a fost eliminat in perioada de expansiune agresiva a lanturilor, ceea ce a dus la o supraaglomerare de unitati in anumite zone si la disparitia lor in altele. Peisajul s-a complicat progresiv si cu alte elemente. Directorul general al farmaciilor Richter, Attila Borka-Balas, crede ca “daca statutul de proprietar sau de chirias ar fi singurul factor care ar influenta profitabilitatea unei farmacii, atunci ar fi simplu de raspuns in favoarea statutului de proprietar”. Numai ca, in zonele cu cel mai bun vad comercial, presiunea cresterii preturilor la terenuri si cladiri s-a accentuat pentru marii jucatori din piata farmaceutica, care au inceput sa prefere inchirierea spatiilor unde functioneaza in locul cumpararii lor. “De ce sa am proprietatea asupra farmaciei daca ma trezesc ca dupa un timp langa mine se deschide un mall care va capta intregul trafic din zona, iar eu raman in afara lui?”, considera Dragos Dinu.

Cea mai mare problema pentru farmacii la ora actuala pare sa fie insa lipsa de personal, pe piata de profil existand un deficit de peste 1.500 de farmacisti, care nu va putea fi acoperit in urmatorii cinci-sase ani, daca sunt corecte estimarile lui Ovidiu Buluc, directorul general al grupului Farmexim, din care face parte si reteaua de farmacii Help Net. “In unele zone, daca a plecat farmacistul, a trebuit sa inchidem si farmacia pana sa angajam altul. Presiunile salariale sunt mari din partea candidatilor, iar daca iti permiti, poti sa le oferi o remuneratie mai mare decat un alt competitor; daca nu, trebuie gasite alte solutii”, comenteaza Buluc.

Una dintre rezolvari ar putea veni de peste Prut, prin aducerea de farmacisti din Republica Moldova, insa si aici exista dificultati. Seful Sensiblu afirma ca a incercat si el sa aduca farmacisti din Republica Moldova, insa cu putin succes, pentru ca multi prefera sa vina in Romania doar in tranzit si sa se angajeze in Europa de Vest, unde sunt mult mai bine platiti. Ovidiu Buluc de la Farmexim spune ca salariile farmacistilor din Romania variaza intre 1.000 si 3.000 de lei, in functie de experienta.

Exista diferente salariale si intre farmaciile independente si cele din cadrul marilor retele de farmacii; acestea din urma asigura salarii mai generoase, pe fondul unui rulaj al afacerii mai mare. “Tot ce stiu sa faca farmacistii este sa ceara salarii mari, dar multi dintre cei care termina acum facultatea nu sunt bine pregatiti. Cum iau examenul de absolvire, se duc sa lucreze in lanturile de farmacii, pentru ca retailerii le-au platit taxele de studii”, sustine farmacista Maria Deheleanu, proprietara Thea Farm, firma care detine o farmacie in Bucuresti si altele doua in mediul rural.

Pentru a-i atrage pe posibilii angajati si pentru a si-i pastra pe cei actuali, Sensiblu a dezvoltat in 2004 un sistem de burse pentru studentii farmacisti, dar si un centru de training - Academia Sensiblu. In mod asemanator, farmaciile Help Net ofera burse de studiu pentru studentii de profil in ultimul an, iar asa-numita Universitate Corporatista Help Net propune o serie de cursuri de specialitate pentru angajatii farmaciilor. De o alta parere este farmacista Elena Brodeala, care apreciaza ca discrepantele salariale dintre cei ce lucreaza in cadrul farmaciilor independente si cei angajati in lanturile de farmacii nu sunt atat de mari. “In jur de 90% dintre farmacisti au cam aceleasi salarii, indiferent unde anume lucreaza”, sustine Brodeala, care detine firma Farmacom Iulia, cu doua farmacii in Capitala.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/un-pumn-de-pilule-amare-2715183
2715183
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.