Un tânăr inginer care lucrează în Danemarca răspunde cu propria sa poveste la întrebarea „De ce pleacă românii din România?“.

“După ani petrecuţi în jurul lumii, lucrând şi vizitând SUA, Mexic, Jamaica, Spania, Olanda, Irlanda, Singapore, Vietnam, Tailanda, Indonezia, Italia, aveam o dorinţă nebună să mă întorc în ţară, să lucrez pentru o companie locală, să creştem împreună şi să facem ceva cu şi pentru români. Am găsit un sistem neschimbat. Greu de digerat. Clasa politică mă dezgustă.“ Mărturia lui Florian Ioniţă, în prezent SAP P3M Project Manager la Maersk, în Danemarca, este reprezentativă pentru cei mai mulţi tineri profesionişti români care aleg să părăsească România.

Povestea lui Florian Ioniţă (pe care o vom prezenta ca atare) începe în anul 2006, când, după trei ani de lucru în Centrala Nucleară de la Cernavodă (în timpul facultăţii a început să lucreze pentru a se echilibra financiar şi a început ca turnover technician, lucrând pe documentaţie tehnică, iar în ultimele şase luni acolo a coordonat o echipă de 26 de persoane care a executat o lucrare de construcţie), a ieşit într-o seară la o bere cu şeful său, Ian Horne, un canadian: „Era iarnă, frig şi întuneric, dar a fost o seară care mi-a marcat viaţa.

După ce a aflat povestea mea de până atunci şi a văzut determinarea mea de a lucra fără să-mi termin studiile 12 h/zi, dar mai ales ştiindu-mă foarte bine, mi-a spus: «Să faci orice sacrificiu să-ţi termini facultatea şi să fii inginer. Fără studii, cât mai multe şi cât mai înalte, anii ce vor urma vor fi cumpliţi. Apoi, trebuie să mergi cel puţin 5 ani în jurul lumii să lucrezi, să înveţi 2-3 companii mari şi să ştii cel puţin 2-3 limbi internaţionale, urmând ca singur să decizi când vrei să te întorci în România să creşti împreună cu o companie local㻓.

Ioniţă nu a înţeles pe loc sensul cuvântului „cumplit“, dar spune că i-a urmat întocmai sfatul dat fiind că Horne a stat 26 de ani în România şi a lucrat la construcţia ambelor reactoare ale centralei. În vara lui 2006, a decis să plece pe un vas de croazieră în Bahamas, unde a lucrat ca ajutor de licitator şi şi-a perfecţionat engleza, stilul vestimentar, abilităţile de vânzare şi nu numai: „Am mai învăţat cum arată civilizaţia, curăţenia, ordinea, serviciile de calitate, puterea banului câştigat cinstit şi valoarea lui când îl ai, relaxarea oamenilor şi calmul lor, ce înseamnă să fii îmbrăcat elegant, perfect asortat, cum şi când zâmbeşti, cum şi când râzi, ce înseamnă să utilizezi decent o piscină, un bar de plajă, să stai la rând“. După Bahamas, a revenit în România şi a terminat facultatea (inginerie mecanică): „Studiile sunt totul.

După facultate am făcut IFR şi master pe inginerie economică şi management la Politehnică“. După încheierea lucrărilor la centrală şi terminarea studiilor, a aplicat pe internet la diverse joburi şi şi-a început cariera internaţională; experienţa de pe vas l-a ajutat la interviurile de angajare, mai ales la întrebările legate de răul de mare şi de cursurile de lucru offshore, iar experienţa de la centrală l-a ajutat să primească jobul: „Lumea offshore este închisă, pătrund cei mai norocoşi (a nu se înţelege cei mai bine pregătiţi sau relaţii sau alte prostii). Am pătruns datorită experienţei offshore pe vasul de croazieră, a englezei şi a spaniolei bune, a tinereţii, a facultăţii de inginer mecanic şi a curajului“. Primul contract cu lumea offshore a fost în Singapore, pentru italienii de la Eni/Saipem.