La inceputul anilor ‘90, pe teritoriul Romaniei functionau 33 de fabrici de zahar, care asigurau aproape in totalitate consumul intern. Astazi, doar noua dintre ele mai exista, iar viitorul lor pare a fi destul de amar. “Aceste fabrici au fost construite, in timpul regimului comunist, fara o corelare a capacitatilor de productie cu zonele favorabile pentru cultivarea sfeclei”, spune Dragos Dima, consultant independent in domeniul agriculturii. Iar din 2006, odata cu aderarea la Uniunea Europeana, producatorii autohtoni au trebuit sa se supuna sistemului de cote, care presupune ca Romania primeste anual o anumita cota fixa (in tone) pe care trebuie sa o produca, impartita de catre Ministerul Agriculturii producatorilor.

In conditiile in care consumul intern anual de zahar este de aproape 600.000 de tone, doar 60.000 de tone provin din productia interna, restul fiind in cea mai mare parte importat sub forma de zahar brut, ulterior rafinat in fabricile de zahar, explica Dragos Dima. In prezent mai functioneaza doua fabrici care prelucreaza doar zahar din sfecla, Bod si Ludus, doua fabrici mixte (sfecla si zahar brut) la Roman si Oradea si patru rafinarii pentru zahar brut la Buzau, Urziceni, Corabia si Liesti. Pe o piata cu o valoare de peste 250 de milioane de euro la nivelul anului trecut, principalii jucatori sunt Agrana (cu fabricile de la Roman, Buzau si Tandarei), Zaharul Oradea si Lemarco (Zaharul Liesti).

Cele mai mari dificultati le intampina fabricile care produc zahar din sfecla, deoarece Romania este singura tara din UE unde zaharul brut din import se comercializeaza la un pret in 2006 pentru Romania mai mic decat cel al sfeclei. UE a stabilit o cota de 110.000 de tone de zahar din sfecla si mentinerea la rafinare a 329.000 de tone de zahar alb produs din zahar brut importat; in schimb, Romania a importat anul trecut 553.800 de tone de zahar, cu o valoare totala de 160 de milioane de euro. Astfel de cifre ii fac pe producatori sa nu vada cu ochi buni modul in care s-a negociat situatia lor cu Uniunea Europeana. “Acum 20 de ani ne asiguram consumul intern si mai si exportam, acum producem aproape un sfert din necesarul de consum al tarii. Capacitate exista. Numai noi, Agrana, am putea produce tot necesarul de consum al Romaniei”, sustine Emilian Dobrescu, reprezentant general al Agrana Romania si presedinte al Patronatului Zaharului.

Agrana a produs in 2007 cu 30% mai putin decat in anul precedent si, la fel ca si ceilalti producatori de pe piata romaneasca, inregistreaza pierderi - in primul trimestru al acestui an a avut pierderi de 5,17 milioane de lei (1,36 milioane de euro), fata de un profit de 5,16 milioane de lei in aceeasi perioada a anului trecut. In 2007, Agrana a avut o cifra de afaceri de 441,5 milioane de lei (132 de milioane de euro), in scadere cu 27,5% fata de anul precedent, si un profit de 9,23 milioane de lei (2,76 milioane de euro), in scadere cu 27%. Zaharul Oradea, un alt producator important, detinut de grupul germano-francez Cristal Diamant, a inregistrat o scadere a profitului cu 10% in 2007 fata de 2006 si o cifra de afaceri cu 30% mai mica.

Anul trecut, la nivel european, s-a decis o reducere temporara de cota de 12,5%, ceea ce diminua cota Romaniei la aproximativ 95.000 de tone, spune Dobrescu. Cu toate acestea, in Romania s-au produs putin peste 80.400 de tone, asadar, chiar mai putin decat ne ramasese dupa retragerea de cota. “Cele 15.000 de tone ramase le-am facut in sistem de <outdoor processing> in Polonia si Austria cu depozitare in tarile respective”, adauga reprezentantul Agrana. “Nu stiu ce se va alege in viitor din producatorii autohtoni. Atat fabricile productive, cat si cele cu rezultate slabe vor fi afectate. La nivel european s-au inchis fabrici cu o capacitate de aproape 5 milioane de tone in ultimii doi ani.” De fapt, in majoritatea tarilor din UE exista in jur de doi-trei producatori autohtoni (in Austria exista unul singur). “Cred ca in urmatorii trei-cinci ani vor mai ramane pe piata romaneasca doar trei jucatori: Zaharul Oradea, Agrana si Lemarco, iar aceasta din urma isi va consolida pozitia prin achizitionarea altei fabrici de zahar”, prevede Dragos Dima.

La acest moment, fabricile romanesti nu au prea multe alternative: faliment, aliante sau diversificare a productiei. Fiecare dintre aceste solutii are avantajele ei. Astfel, din 2007, UE a introdus un sistem prin care o fabrica falimentara ar putea primi o taxa de restructurare de circa 732 de euro pentru fiecare tona de zahar din sfecla alocata in virtutea cotei nationale. In ceea ce priveste aliantele, exista posibilitatea ca mai multe fabrici sa fuzioneze sau sa fie preluate de un jucator important, nu pentru capacitatea de productie sau pentru celelalte resurse, ci strict pentru marirea cotei alocate. Exista insa si solutii de conjunctura: anul trecut, Lemarco a incheiat un parteneriat cu Zahar Calarasi pentru a produce la Liesti in comun cota alocata ambelor fabrici, in scopul scaderii costurilor si al rentabilizarii.

Diversificarea productiei a parut pana nu de mult sa fie argumentul preferat de producatori atunci cand sunt intrebati cum vor supravietui. Oricat de bine ar suna, orientarea catre producerea de biocombustibil nu este insa pe de-a-ntregul realista. “Fabricile de zahar nu pot dezvolta o strategie de productie a biocarburantilor, deoarece Romania nu are o strategie energetica. Investitiile mari si lipsa de perspectiva a autoritatilor blocheaza orientarea productiei catre biocombustibil”, considera consultantul Dragos Dima. De aceeasi parere este si Emilian Dobrescu: “S-a revenit cu picioarele pe pamant, pentru ca s-a inteles ca bioetanolul nu e deloc mina de aur ce parea a fi”. Agrana produce deja, pe langa zahar, amidon si sucuri de legume si fructe, iar Corneliu Pentilescu, director general al Zaharul Oradea, sustine ca are o strategie de diversificare a gamei de produse, despre care a refuzat sa dea insa detalii.

In aceasta situatie, lupta pentru supravietuire o vor castiga cei mai eficienti, fabricile romanesti fiind obligate sa investeasca in cresterea eficientei si in calitatea zaharului, pentru a respecta normele Uniunii Europene. “In concurenta mondiala, cel mai mult are de castigat Brazilia, cel mai mare producator; pe termen lung, ei vor fi cei care ne vor furniza zaharul”, apreciaza Emilian Dobrescu. La randul lor, producatorii europeni cu cele mai mari terenuri si cele mai mari fabrici, cum ar fi Franta sau Germania, vor castiga de pe urma situatiei din tari ca Romania. “Furnizorii cei mai eficienti vor rezista. E bine daca esti francez, daca esti roman nu e prea bine”, mai spune Dobrescu. Piata romaneasca va fi afectata de restrangerea productiei interne de zahar in ceea ce priveste pretul, deoarece consumul va fi asigurat de livrarile din celelalte tari membre ale UE, afirma Dragos Dima. Potrivit analistilor de la banca americana de investitii Morgan Stanley, pietele internationale se vor confrunta in urmatorii doi ani cu o criza a zaharului, ceea ce va duce la scumpirea acestui produs. “Or, majorarea preturilor de pe piata internationala afecteaza in mod direct piata autohtona, pentru ca aproape 80% din zaharul din Romania este produs cu materie prima din strainatate”, conchide Dima.

Topul fabricantilor de zahar

Cei care isi impart cota UE