Fantoma lui Ceauşescu este mult mai prezentă printre noi decât credem, iar generaţia millennials sau chiar generaţia Z ascultă cu fascinaţie poveştile legate de Ceauşescu: patriotismul lui faţă în faţă cu trădătorii de politicieni şi vânzătorii de ţară pe care îi avem acum la conducerea României, poveştile legate de ce industrie aveam pe vremuri, poveştile legate de sport, de vârfurile şi echipele sportive pe care le aveam (că tot a început Olimpiada de la Paris), poveştile legate de şcoală (şi ce şcoală se făcea atunci!), poveştile legate de faptul că toată lumea avea un loc de muncă iar statul îi dădea şi apartament. Nu degeaba George Simion, liderul AUR, promite prin afişe că va da tinerilor apartamente de 35.000 de euro dacă ajunge la putere. Ca să nu mai vorbim de promisiunea locurilor de muncă.

Sunt mulţi din generaţia millennials şi din generaţia Z care cred acest lucru. Pentru o parte din generaţia boomers şi din generaţia decreţeilor, perioada Ceauşescu a fost cea mai bună perioadă a lor. Pentru că erau tineri atunci, pentru că nu aveau probleme de sănătate ca acum, pentru că erau în forţă, pentru că atunci aveau un salariu şi nu o pensie ca acum, pentru că aveau viitorul înainte, nu ca acum, când viitorul este doar locul de veci. Este greu să intri într-o discuţie cu cineva pe tema vremurilor de atunci şi de acum. Nimeni nu crede că economia de acum este mult mai puternică faţă de economia de atunci, când acum totul pe stradă crapă, când mizeria este prezentă peste tot, când aurolacii au ajuns în centru, când clanurile sunt mai puternice decât poliţiştii.

Poveştile spuse de bunici şi de părinţi legate de locurile de muncă asigurate tuturor de Ceauşescu, poveştile legate de apartamentele pe care le primeau toţi sunt extrem de prezente. Fiecare tânăr ar vrea ca statul să-i dea o casă şi, de ce nu, să-i dea şi un loc de muncă. Este o diferenţă mare de nuanţă. Când statul îţi asigură un loc de muncă, este un lucru pozitiv, când o companie privată caută oameni pe care să-i angajeze, deci asigură locuri de muncă, este perceput ca un lucru negativ. Dacă firmele private ar prelua ceea ce a făcut statul înainte, de a da apartamente salariaţilor, nu ar avea aceeaşi retorică. Confruntate cu lipsa de angajaţi, cu lipsa stabilităţii angajaţilor, cred că foarte multe firme private ar da apartamente salariaţilor în schimbul stabilităţii acestora. Dar ce tânăr ar vrea să lucreze o viaţă întreagă, ca bunicii şi părinţii lui, în aceeaşi întreprindere, chiar şi în schimbul primirii unui apartament de la firmă? Tinerii îşi schimbă jobul după şase luni, spre exasperarea companiilor.

Aşa, ca un asterisc, Ceauşescu nu dădea gratis apartamentele, ci cei care le primeau de la fabrică trebuiau să plătească o chirie. Cine dintre tinerii de astăzi ar accepta ca, după terminarea studiilor – şcoală profesională, liceu, facultate -, să plece din Bucureşti, din Cluj, din Iaşi, din Timişoara, într-un oraş de mâna a doua, a treia, a patra, ca să lucreze acolo unde o companie are nevoie de personal? Toţi tinerii fug de oraşele mici, unde nu prea au ce face ca entertainment, unde joburile nu sunt chiar atât de bine plătite şi vor să vină în oraşele mari, unde au mai multe oportunităţi. Cine dintre tinerii de astăzi ar vrea ca statul să-i deseneze cariera şi viaţa, aşa cum o făcea statul pe vremea lui Ceauşescu? Există o nemulţumire surdă, ascunsă, a tinerilor faţă de capitalism, faţă de multinaţionale, faţă de companiile mari, faţă de oamenii bogaţi. Şi din acest motiv îşi îndreaptă atenţia şi voturile către cei care, prin retorica lor, se ridică împotriva acestor lucruri, împotriva acestui sistem capitalist.

Toţi ar vrea ca toată lumea să fie egală, aşa cum au auzit că era pe vremea lui Ceauşescu, mulţi ar vrea ca statul să ia locul multinaţionalelor ca să nu mai facă profit străinii în România, mulţi ar vrea ca statul să le dea apartamente gratis. Aşa că să nu vă miraţi că fantoma lui Ceauşescu, că fantoma unui sistem, este prezentă printre tineri, într-o cafenea Starbucks.   

(cristian.hostiuc@zf.ro)