DUPĂ ANI ÎN CARE GUVERNELE S-AU ÎNDATORAT PENTRU A SALVA BĂNCI ŞI INSTITUŢII FINANCIARE, printre care RBS şi Lloyds/HBOS în Marea Britanie, UBS în Elveţia şi Bank of America, Citigroup şi AIG în SUA, rămâne întrebarea dacă sistemul financiar este mai sigur, mai capabil de a suporta pierderi fără a afecta puternic restul economiei şi contribuabilii, potrivit BBC.

RĂDĂCINILE CRIZEI. La începutul deceniului trecut, preţurile locuinţelor din SUA se aflau în creştere puternică, susţinute de dobânzile mici la credite. Apetitul Wall Street de a profita de creşterea pieţei era atât de puternic, încât bănci precum Lehman Brothers cumpărau mii de ipoteci pe care le reuneau în instrumente financiare şi vindeau investitorilor încasările viitoare. Cererea ridicată a condus treptat la relaxarea regulilor şi accesul la împrumuturi al unor persoane care nu-şi permiteau să plătească.

Când piaţa imobiliară a intrat în declin în 2007 şi mulţi dintre împrumutaţi au ajuns în situaţia de a nu putea achita ratele creditelor ipotecare, tot sistemul a început să se prăbuşească.

În martie 2008, banca americană Bear Stearns aproape a intrat în faliment şi a fost vândută. Şase luni mai târziu, Lehman Brothers a intrat în colaps, pornind o reacţie în lanţ care a condus la închiderea a zeci de alte bănci şi instituţii financiare. În câteva săptămâni, Congresul aproba un program de 700 de miliarde de dolari pentru sprijinirea sectorului financiar.

Recesiunea care a urmat a făcut să dispară zeci de mii de miliarde de dolari din avuţia americanilor şi a împins rata şomajului peste 10% pentru prima dată într-un sfert de secol.

„Fiecare dintre aceste companii era insolvabilă. În mod clar a existat un substrat de fraudă. Nu a existat, însă, niciodată, o investigaţie amplă. Departamentul Justiţiei a lăsat treaba în seama Comisiei pentru Bursă şi Valori Mobiliare din SUA„, a declarat Neil Barofsky, fost responsabil de supravegherea programului de 700 de miliarde de dolari. Barofsky, care în trecut a fost şi procuror federal, susţine că statul american nu i-a pus sub acuzare pe cei responsabili de criză.

La cinci ani de la declanşarea crizei, probabilitatea ca vinovaţii să fie puşi sub urmărire penală este tot mai redusă, întrucât majoritatea infracţiunilor de fraudă financiară comise anterior colapsului Lehman s-au prescris deja. şefii din acea perioadă ai marilor bănci din SUA au dispărut din atenţia publicului, în timp ce supravieţuitorii - Jamie Dimon la JPMorgan Chase şi Lloyd Blankfein de la Goldman Sachs - şi-au consolidat puterea, scrie Alison Fitzgerald, jurnalist la Center for Public Integrity.

S-AR PUTEA ÎNTÂMPLA DIN NOU. „Nu am fi mai bine protejaţi împotriva unor evenimente în lanţ acum decât am fost în urmă cu cinci ani„, spune Andreas Dombret, membru în board-ul director al Bundesbank responsabil pentru stabilitate financiară. Înainte de a intra în conducerea băncii ger-mane, Dombret a lucrat în sectorul bancar, iar în septembrie 2008 era şeful operaţiunilor Bank of America din Germania. Multe reglementări trebuie implementate mai rapid şi transpuse în legi, afirmă el.

„Autorităţile par să uite cât de puternic au zdruncinat colapsul Lehman şi evenimentele ulterioare încrederea în economia de piaţă„, a spus bancherul german, citat de publicaţia Der Spiegel. În urmă cu câţiva ani, angajamentul pentru schimbarea sectorului financiar era însă mai puternic decât în prezent.

REFORME SUPERFICIALE. Între 2009 şi 2011, guvernele celor mai importante 20 de ţări industrializate şi emergente (G20) au convenit la mai multe summituri nevoia unor reforme fundamentale. Aleşii politici erau decişi ca băncile să nu mai fie niciodată în postura de a şantaja ţări întregi pe motivul că erau prea mari şi prea puternic legate de economie pentru a fi lăsate să se prăbuşească. Rezoluţiile G20 au fost urmate de mai multe încercări de a îmblânzi „monstrul„ pieţelor financiare. Rezultatele sunt însă slabe, scrie Der Spiegel.