Cu o listare nu se face primăvară

Autor: Razvan Muresan Postat la 11 aprilie 2012 25 afişări

“Când nu ai poveşti de succes, nu poţi vorbi de perspective.” La patru ani de la povestea de succes a Transgaz pe bursa de la Bucureşti, Adrian Lupşan, vicepreşedintele BVB, vorbeşte despre oferta publică din 2012 a Transelectrica ca despre un moment zero. Ce urmează după?

"Transgaz era o poveste izolată la vremea respectivă, care venea la un an după listarea Transelectrica. După cele două momente importante existau deja discuţii cu patru-cinci emitenţi de anvergură privaţi de pe piaţa locală care brusc au devenit curioşi." Listarea Transelectrica din septembrie 2006 a fost prima mare ofertă de acţiuni derulată de stat, iar acţiunile au crescut puternic după listare, ajungând ca, în şase luni de la oferta publică iniţială, să se tripleze banii investitorilor. În cazul Transgaz, investitorii au suprasubscris, în decembrie 2007, de aproape 28 de ori, valoarea de aproape două miliarde de euro devenind un record în istoria pieţei de capital din România. Miliardele atrase atunci din piaţa de capital arătau potenţialul bursei de la Bucureşti, însă lucrurile nu au evoluat conform traseului atât de aşteptat de investitori.

Adrian Lupşan, vicepreşedintele Bursei de Valori Bucureşti şi director general adjunct al companiei de brokeraj Intercapital Invest, parte a consorţiului de intermediere a ofertei Transelectrica, face trimitere la cel mai recent exemplu de eşec - soarta ofertei publice a Petrom de anul trecut - care "a afectat foarte mult imaginea României şi a pieţei de capital". Pentru oferta publică secundară de vânzare a 9,84% din acţiunile Petrom, derulată la mijlocul anului trecut, subscrierile înregistrate au fost sub nivelul necesar de 80%. Lupşan spune că a fost prima ocazie când ţara noastră apărea pe radarul marilor investitori, însă mesajele date de majoritatea brokerilor la acea vreme sunt sugestive pentru a înţelege nivelul la care se află piaţa de capital românească - "cei mai mulţi au criticat operaţiunea fără ca măcar să citească prospectul".

Oferta publică a Transelectrica a reuşit însă să evite soarta ofertei Petrom de anul trecut: investitorii au suprasubscris cu aproape 59%, valoarea ordinelor plasate fiind de 269 milioane de lei. Ca urmare a schimbării conducerii bursei din 2011 şi a mâinii de ajutor întinse de stat, piaţa de capital va trece, după cum spune Lupşan, printr-un nou început, "fragil, dar de la care aşteptările sunt foarte mari". Elementul cel mai important care poate creşte notorietatea bursei îl reprezintă tocmai emitenţii. Câteva nume importante, cum se anunţă a fi Romgaz, pot atrage jucători de amploare în România. Dacă astăzi companii precum Deutsche Bank sau JP Morgan îşi trimit câte un reprezentant cu avionul pentru a culege informaţii despre piaţa locală, o operaţiune de succes şi noi nume mari listate ar putea determina chiar deschiderea unor filiale la Bucureşi, cum se întâmplă deja de ani buni în cazul vecinilor polonezi. "Când cineva vine şi vede rulaje de cinci milioane de euro pe zi, îşi dă seama că nu merită să fie aici. La o lichiditate medie zilnică de 50 de milioane, atunci devii atractiv. Dimensiunea pieţei o construiesc emitenţii", spune Lupşan.

Vicepreşedintele BVB vorbeşte despre 2012 ca despre cea mai mare provocare a pieţei de capital de după Revoluţie, al cărei succes depinde de modul cum se vor derula privatizările companiilor de stat şi de apariţia emitenţilor privaţi de anvergură, capabili să înţeleagă că şi bursa de la Bucureşti e o soluţie viabilă de finanţare.

Vicepreşedintele BVB spune că momentul ales pentru listarea unei companii la bursă nu poate fi catalogat drept bun sau rău: "Dacă evaluai un apartament în 2007 sau îl evaluezi astăzi, valorile sunt diferite. Deşi piaţa a căzut cu 50-70% faţă de anii buni, banii atraşi acum pot să valoreze în termeni reali mult mai mult prin investiţiile posibile în momentul de faţă". Succesul ţine, deci, mai puţin de momentul ales şi mai mult de modul cum se folosesc banii atraşi, iar exemplul Băncii Transilvania - "unul dintre puţinele reuşite" - este relevant, dat fiind că a reuşit să devină un jucător important pe piaţa bancară românească tocmai prin fondurile atrase prin bursă.

Lupşan spune că încă o poveste de succes după cea a Transelectrica va putea schimba modul cum e privită astăzi bursa de la Bucureşti. Ar trebui totuşi să se întâmple tot în acest an şi nu după alţi patru, aşa cum s-a întâmplat în cazul Transgaz. Până acum, 2012 a arătat că veştile bune pot veni mult mai repede decât ne-a învăţat istoria: "Piaţa de capital nu arăta nicio deschidere în decembrie, iar la numai două luni distanţă s-au strâns peste 50 de milioane de euro în zece zile".

Urmărește Business Magazin

/analize/servicii-financiare/cu-o-listare-nu-se-face-primavara-9501201
9501201
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.