Chick lit si lad lit
Lansata in Statele Unite de catre newyorkeza Candace Bushnell (foto), autoarea aventurilor cu si despre femei din "Totul despre sex", asa-numita "chick literature" - prescurtat "chick lit" sau in traducere libera "literatura pentru puicute" - a invadat Europa prin portile ei occidentale (Franta si Anglia) si apoi s-a raspandit rapid spre est.
Lansata in Statele Unite de catre newyorkeza Candace Bushnell (foto), autoarea aventurilor cu si despre femei din "Totul despre sex", asa-numita "chick literature" - prescurtat "chick lit" sau in traducere libera "literatura pentru puicute" - a invadat Europa prin portile ei occidentale (Franta si Anglia) si apoi s-a raspandit rapid spre est.
Pe scurt, ar fi vorba despre o literatura fara complexe, decrispata, libera si libertina, spumoasa, plina de umor, destinata tinerelor (intre 20 si 30 de ani, dar si peste aceasta limita): celibatare haioase care nu isi regreta trecutul, mame fara probleme si fara traume, pustoaice cochete, tinere angajate de succes. "Chick lit" reprezinta o varianta cu haz si gadgeturi impregnate de modernitate, daca doriti, a romanului sentimental de pe vremuri.
Intrat exploziv pe piata noastra prin colectia Chic, a editurii Polirom, acest tip de roman a devenit recent colectie si la editura Humanitas (seria Cocktail). Pe masura continutului sunt si copertele: cromatica fluorescenta, fuste scurte, personaje elegant filiforme, trendy, tineresti. Despre gustul acidulat al Cocktail-ului, Iustina Croitoru, coordonatoarea seriei, spune: "Fetele si femeile devoratoare de cultura pop urbana vor adora romanele «chick lit», de un umor in care se vor regasi cu siguranta. Iar noutatea absoluta a colectiei o reprezinta aducerea pe piata romaneasca a literaturii cu, pentru si despre barbati, care face furori in Occident sub numele de «lad-lit» si care ii are in vizor pe tinerii moderni si aventurile lor in hatisurile vietii cotidiene".
Iata primele patru titluri:
- Melissa Bank, "Ghid de vanatoare si pescuit pentru fete". Este povestea lui Jane Rosenal, o fata frumoasa, desteapta, independenta, dar cu o viata amoroasa data peste cap si nevroze demne de Ally McBeal.
- Iain Hollingshead, "Douazeci si ceva". Jack Lancaster are 25 de ani si nenumarate probleme: s-a saturat de slujba plicticoasa dintr-o banca londoneza, i se pare ca se ingrasa si cheleste, se cearta cu amicii.
- Chris Manby, "Casatorie din interes". Cand superbele surori Grosvenor isi fac aparitia in oraselul Little Elbow din Hamptons, toata suflarea masculina e subjugata.
- David Nicholls, "Cine stie castiga". Brian Jackson, tanar, haios, mare fan al muzicii pop si al chefurilor, scapa in sfarsit de acasa si pleaca la universitate. Lumea intreaga e a lui si nimic nu-i rezista. Pana ce o cunoaste pe Alice, o colega cu ifose de actrita in devenire.
Colectia Cocktail, Editura Humanitas, Bucuresti, 2007
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro