Fidelitate maxima
Cuba - un spatiu scaldat in rom, animat cu muzica si dans si parfumat de aromele celor mai faimoase trabucuri din lume. O tara unde exista un adevarat cult pentru trabucuri, care sunt sarbatorite in fiecare an cu "fumuri" si trambite, timp de o saptamana, la Festivalul international de la Havana.
Cuba - un spatiu scaldat in rom, animat cu muzica si dans si parfumat de aromele celor mai faimoase trabucuri din lume. O tara unde exista un adevarat cult pentru trabucuri, care sunt sarbatorite in fiecare an cu "fumuri" si trambite, timp de o saptamana, la Festivalul international de la Havana.
Despre Cuba se poate spune ca este o Mecca a iubitorilor de trabucuri, iar cea de a opta editie a festivalului care le este dedicat, programat sa se desfasoare in perioada 27 februarie - 3 martie, se anunta drept evenimentul de top al unei industrii care aduce Cubei 300 de milioane de dolari anual. O petrecere a iubitorilor de havane, la care isi dau intalnire toti cei care muncesc, traiesc si respira in parfumul lor unic.
Pentru cubanezi, trabucul este mai mult decat un simplu produs al unei industrii cu 250.000 de angajati. E un obiect de arta, care se realizeaza manual, din cel mai bun tutun, dupa metode vechi de cateva sute de ani. Iar cubanezii au ceva experienta, daca ar fi sa dam crezare legendei care spune ca primul om care si-a facut un trabuc in Cuba, ruland tutun in niste frunze, a fost nimeni altul decat Cristofor Columb, in 1492, anul in care a pasit pe insula despre care spunea ca ofera "cel mai frumos peisaj pe care omul l-a admirat vreodata".
Festivalul se desfasoara pe parcursul a sapte zile si include, printre altele, seminarii, o vizita la o fabrica de trabucuri (pentru a vedea procesul de fabricatie) si la plantatiile de tutun. Participantii la editia de anul trecut, de exemplu, au vizitat "Real Fabrica de Tabacon Partagas", unde lucreaza peste 200 de muncitori, in special femei, care trec in fiecare zi, timp de zece ore, printr-o rutina bine stabilita.
Iar pentru a suporta mai usor programul zilnic de sortare, rulare, presare si taiere a tutunului, angajatilor li se citesc in fiecare dimineata cele mai importante stiri; "registrul" se schimba la orele amiezii, cand este desemnata o persoana care le delecteaza cu lectura unor romane foileton. Restul timpului de lucru este animat cu muzica de la radio, totul culminand - in fiecare zi de joi - cu organizarea unor concerte sustinute de formatii traditionale cubaneze. La finalul zilei, fiecare muncitor poate pleca acasa cu doua trabucuri.
Daca unii dintre el le folosesc pentru satisfacerea propriei pasiuni, altii prefera in schimb sa vada in ele o sursa de "rotunjire" a veniturilor. Cele mai cunoscute marci de trabucuri cubaneze sunt Cohiba, Montecristo, Hoyo de Monterrey si Romeo y Julieta, al caror pret variaza intre 80 si 385 de dolari/cutie de 15 sau 20 de bucati.
Punctul culminant al oricarui festival este cina de gala, care are loc in ultima seara, la care presedintele Fidel Castro este asteptat in fiecare an. Desi au existat momente (rare) in care nu a onorat invitatia, cina cu "El lider maximo" este "cireasa" de pe tortul celor sapte zile de sarbatoare. Ultima participare a lui Castro la aceasta cina a avut loc in 2001, an in care s-au sarbatorit faimoasele havane Cohiba, care au fost mult timp produse exclusiv pentru presedinte si apropiatii sai. Atunci, Fidel Castro a aparut la petrecere la doua ore dupa ceilalti invitati, asemeni unui star de la Hollywood, flancat de garzi de corp. Avand in vedere ca se sarbatorea Cohiba, prezenta garzilor chiar a dat savoare serii, pentru ca istoria acestei marci este strans legata de cea a "cerberilor" presedintelui.
Traditia orala spune ca, pe la mijlocul anilor 60, una dintre garzile de corp ale presedintelui fuma niste trabucuri a caror aroma i-au atras atentia cunoscatorului Fidel Castro. Curios, acesta a incercat unul si a fost atat de incantat incat a instituit un "monopol" asupra lor. Cert este ca trabucurile Cohiba au fost accesibile fumatorilor din afara cercului prezidential abia din anul 1982.
Dupa ce bliturile aparatelor de fotografiat s-au mai potolit, presedintele a inceput un discurs de 50 de minute, mult mai scurt decat monologurile de cateva ore care l-au consacrat. Publicul a fost delectat cu nelipsitele povesti savuroase despre americani, dar si despre modul in care "El Commandante" a renuntat la trabucurile cubaneze pe care le-a fumat atatia ani. Desi a incetat sa mai fumeze havane inca din 1986, Castro nu rateaza nici o ocazie sa promoveze produsul emblema al Cubei. De altfel, el a recunoscut ca inca mai viseaza din cand in cand ca fumeaza un trabuc fin. "Nu toata lumea viseaza la lucruri interzise?", s-a intrebat Castro, retoric, la finalul discursului sau.
Pana una alta, desi in Cuba este interzis fumatul in locurile publice inchise, pe parcursul zilelor de festival se renunta la aceasta interdictie. Cina de anul trecut, desi nu a fost onorata de prezenta presedintelui, a meritat cei 1.400 de dolari, spun participantii. Evenimentul a inclus un spectacol cu acrobatii impresionante, un recital al lui Chucho Valdes, pianistul de jazz care a castigat un premiu Grammy, dar si un show oferit de faimosul dansator de flamenco Joaquin Cortes. Oaspetele de onoare a fost actorul britanic Jeremy Irons, un cunoscut amator de trabucuri, care s-a aflat pentru prima data in Cuba.
Noaptea a culminat cu o licitatie de sase humidoruri (o cutie speciala in care se pastreaza trabucurile umede, pentru ca le asigura temperatura optima pentru conservare) semnate de insusi presedintele Castro. Pentru orice iubitor de trabucuri, autograful lui Fidel Castro este la mare pret, in special daca semnatura apare pe o cutie de trabucuri fine. Vedeta licitatiei a fost Cohiba Humidor, sculptat in aur, argint, bronz, mahon si marmura Carrara de catre sculptorul Raul Valladares, care s-a vandut contra sumei de 330.000 de dolari. Unul dintre humidoruri a ajuns chiar la un turist roman, care a fost dispus sa plateasca 55.000 de euro pentru cutia cu 150 de trabucuri. Puse cap la cap, licitatia a adus 530.000 de dolari la sistemul public de sanatate.
Amatorii de trabucuri din Romania pot ajunge la editia de anul acesta a Festivalului de la Havana prin intermediul Exotic Travel, prima agentie de turism autohtona care are o oferta speciala in acest sens. "Este primul an cand organizam o excursie la Festivalul de Trabucuri din Havana, pentru ca am considerat ca segmentul Cuba reprezinta o perspectiva buna de afaceri", spune reprezentanta agentiei, Irina Stancu. Conform datelor Organizatiei Mondiale a Turismului, numarul turistilor care au vizitat Cuba anul trecut a crescut cu peste 13 procente.
Cei 15 turisti romani care au platit pana acum cei 1.699 de euro pentru a participa la festival nu pot decat sa isi imagineze ce se va intampla, pentru ca in fiecare an "organizatorii incearca sa aduca ceva nou, surprinzator", dupa cum spune Irina Stancu. Cheltuielile totale ale escapadei cubaneze pot ajunge la 3.000 de euro de persoana, in cazul in care optati pentru toate activitatile optionale din oferta. Dar merita fiecare banut, spun organizatorii, fie si numai pentru posibilitatea de a putea pufai un trabuc in apropierea lui "El lider maximo".
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro