Oricine isi poate revendica picatura de celebritate. Poate ca tatal vostru colabora cu tatal blondei de la Bambi? Sau matusa voastra era vecina cu omul care-i spala ferestrele lui Joe Cocker? Revendicarea mea vine din faptul ca am locuit langa Radiohead. Bine, nu tocmai Radiohead, deoarece, contrar credintei impartasite de majoritatea oamenilor, membrii formatiei nu locuiesc la un loc intr-o casa uriasa, ca o alternativa intelectuala a fetelor de la Spice Girls. In realitate, am fost vecin cu Johnny Greenwood, chitaristul principal al trupei. Am niste amintiri placute ale momentelor in care ma trezeam mahmur, duminica dimineata, pe acordurile de pian interpretate de Johnny de cealalta parte a peretelui.

Tocmai Johnny Greenwood, omul pe care-l intalneam plimbandu-si cainele in fiecare dimineata in drum spre cursuri, este cel care a facut pe intai octombrie un anunt pe site-ul trupei, anunt despre care unii spun ca ar putea schimba modul de functionare a industriei muzicale. „Noul album este gata si se lanseaza peste 10 zile“, se spune in mesaj. „L-am intitulat «In Rainbows»“. Se lanseaza in zece zile? Caselor de inregistrari le trebuie de regula intre trei si sase luni ca sa scoata un album. Cum de poate aceasta trupa sa scoata un album atat de repede?

Raspunsul: pentru ca il lanseaza in format digital. De la data de 10 octombrie albumul este disponibil pe site-ul lor, dand complet la o parte casele de inregistrari. Nu e nimic nou in asta; acum cateva luni am scris despre trupa britanica The Crimea, care s-a decis sa-si ofere cel de-al doilea album pe gratis. Partea interesanta a experimentului Radiohead este insa aceea ca trupa foloseste asa-numitul sistem „cutia cinstei“. Nu stiu daca aveti idee ce sunt aceste cutii ale cinstei. Ele sunt folosite mai ales in case-muzeu plictisitoare, in parcari goale si in muzee de doi bani din Marea Britanie - locuri in care sumele de bani castigate sunt atat de mici, incat nici nu merita sa angajezi un amarat sa le stranga. In loc de asta, ramane la latitudinea ta si a vocii iritante din mintea ta numite constiinta sa platesti. Solutia functioneaza bine de ani buni, din cate stiu eu, la Coniston Copper Mines Museum, insa cele mai interesante exponate de acolo sunt niste unelte de minerit ruginite.

Cum va functiona sistemul pentru o trupa care incearca sa vanda un LP? M-am logat pe site ca sa aflu. La ora scrierii articolului, cu cateva zile inainte de 10 octom-brie, tot ce se putea face era o precomanda pentru descarcarea albumului. Atunci cand vrei sa finalizezi tranzactia ca sa cumperi LP-ul, esti invitat sa oferi ce suma doresti, fara a exista o limita minima. Exista - si trebuie sa va avertizez de asta - o taxa de procesare de 45 de pence, dupa care aveti libertatea deplina sa nu platiti nimic pentru album.

M-am gandit repede si am oferit suma de trei lire sterline (circa 15 lei noi). Sunt prea zgarcit ca sa le ofer suma standard de 79 de pence pentru o piesa (pretul cerut de site-uri ca iTunes) si m-as simti prost sa ofer mai putin decat am dat. Aici e clenciul - am platit ceva. In mod normal, ca sa fiu complet sincer cu voi, as fi asteptat o saptamana si as fi descarcat ilegal albumul. Dar daca mi s-a dat ocazia, am apucat pe calea cinstei. Putem trage invataminte din aceasta situatie, in sensul ca, daca oamenilor li se ofera sansa, vor prefera sa plateasca muzica in loc s-o fure? Nu sunt foarte sigur.

Ca un exemplu graitor, mie nici macar nu-mi plac Radiohead. Am dat trei lire unui grup care, din punctul meu de vedere, a disparut cu trei albume in urma. Am ajuns sa le consider muzica prea ingaduitoare cu sine, prea deliberat de „art school“ ca sa fie placuta. Daca, sa zicem, Belle and Sebastian ar fi facut acelasi experiment, probabil ca as fi ajuns sa ofer o suma mai mare - ba chiar as putea chiar trece de bariera celor cinci lire pentru cineva ca Morrissey!

Oricat de tare as vrea sa inchei acest articol cu niste comentarii pline de miez despre noul lor LP, va trebui sa asteptati numarul urmator pentru a le citi, din moment ce nu ai cum sa faci rost de el orice-ai face. M-am uitat sa vad si daca nu gasesc vreun exemplar din „In Rainbows“ „scapat“ pe Soulseek sau alte aplicatii de partajare de fisiere, insa se pare ca lansarea numai pe cale digitala i-a pus sa astepte pana si pe cei care se ocupa cu asa ceva. Poate ca sistemul cutiei cinstei chiar ar putea functiona.

In romaneste de Loredana FRATILA-CRISTESCU