Nu găsim galerie? Facem expoziţia la noi acasă! (FOTO)

Autor: Loredana Fratila-Cristescu Postat la 22 iulie 2012 34 afişări

Dacă expoziţia nu se potriveşte unei galerii obişnuite sau galeria e prea scumpă, spaţiul de expoziţie se poate muta acasă, unde oferă artistului flexibilitatea de care are nevoie, pe care o instituţie obişnuită nu i-o poate asigura întotdeauna.

O astfel de galerie este TrueSilver Gallery, instalată în casa unui cuplu american din apropiere de San Francisco şi inaugurată cu o expoziţie dedicată propriei nunţi. TrueSilver organizează câteva expoziţii pe an, percepând artiştilor o sumă mai mică decât o galerie obişnuită. Aceasta nu este singura astfel de instituţie amenajată în casa cuiva, în zonă existând cel puţin zece asemenea galerii.

Expoziţiile organizate în asemenea locuri sunt mai neobişnuite, cum ar fi una cu titlul inspirat dintr-un western, "Destry Rides Again, Again", unde exponatele erau actriţe costumate în cowboy şi actori costumaţi în barmaniţe ce formau două tablouri pentru care trebuia să stea nemişcaţi câteva minute, ori "Fresh Paint", ce consta din lucrări realizate cu vopseluri acrilice. La final, artista a tăiat din ele două bucăţi pe care le-a oferit vizitatorilor înarmaţi cu perforatoare. Aceştia, evident, le-au perforat, iar resturile rezultate din această acţiune au fost scoase la vânzare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
arta,
expozitie,
galerie,
San Francisco
/arta-si-societate/nu-gasim-galerie-facem-expozitia-la-noi-acasa-foto-9896058
9896058
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.