Cu casa la reciclat

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 19 iunie 2022 53 afişări

Cu casa la reciclat

Multe case vechi fac loc unora noi, dar nu dispar, ci se transformă, evitând astfel poluarea cauzată de aruncarea resturilor provenite din demolări la gunoi.

Aşa se face că au apărut diverse organizaţii în Statele Unite ale Americii care se ocupă de preluarea materialelor provenite de la case foarte vechi (de regulă construite cam până la 1940) oferite de diverşi donatori şi comercializarea lor. Pe lângă materialele de construcţie în sine se caută cămine, dulapuri, uşi sau ferestre, scrie Financial Times.

Organizaţiile de acest tip, ca Historic Hudson, Historic Ithaca ori Historic Albany Foundation, nu preiau orice materiale şi mai ales din cele cărora nu le pot verifica provenienţa, ci preferă obiecte mai deosebite care-i atrag şi pe iubitorii de antichităţi, iar unele chiar se ocupă de restaurarea lor înainte de vânzare. Materialele recuperate pot fi folosite ca atare sau transformate în altceva, de exemplu uşile pot deveni tăblii de masă.

Cei care doresc să scape de vechea casă trebuie să se ocupe singuri de demolarea sau demontarea ei şi de recuperarea materialelor pe care să le aducă la depozitele special amenajate de unde vor fi vândute celor interesaţi. Demontarea poate costa şi 25.000 de dolari, dar materialele şi accesoriile recuperate pot valora şi 250.000 de dolari, conform organizaţiilor care se ocupă de preluarea şi comercializarea lor.

Chiar dacă în cele mai multe cazuri „reciclarea” se bazează pe bunăvoinţa donatorilor persoane fizice sau chiar a dezvoltatorilor, pe alocuri există şi sprijin legislativ, casele vechi construite până la o anumită dată trebuind neapărat demontate şi nu demolate.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
reciclare,
materiale,
comercializare,
case

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.