A furat meserie de la Steve Jobs şi a devenit antreprenoare. Acum câştigă 33 milioane de dolari din propria invenţie
După ce a absolvit Institutul de Tehnologie din Massachusettes şi a lucrat ca designer de produs pentru Apple, Gauri Nanda a luat drumul antreprenoriatului datorită unui produs rezultat al unui proiect de facultate. Tânăra de 34 de ani vinde acum prin propria companie, Nanda Home, produse inedite care ar putea concura cu revoluţionarele invenţii ale lui Steve Jobs.
Tânăra de 34 ani pe nume Gauri Nanda vinde ceasuri "alergătoare" prin Nanda Home, compania iniţiată de ea. În 2006, Nanda a inventat ceasul cu roţi Clocky, urmat de modelele Tocky şi Ticky lansate în 2010. Gauri Nanda, designer şi antreprenor, a început afacerea cu ceasuri inspirată de propriile probleme cu somnul, potrivit unui interviu pe care l-a acordat publicaţiei e-junkie.info. Întârzia la cursuri şi a creat “Clocky” în cadrul unui proiect de facultate ce avea să îi aducă şi beneficiul trezirii la timp.
În februarie 2005, pozele cu Clocky au fost publicate pe site-uri renumite de gadgeturi precum slahdot.com şi gizmodo.com, iar Nanda a realizat potenţialul de business al invenţiei sale.
Primele ceasuri vândute sub brandul Nanda Home au fost livrate la uşile somnoroşilor în decembrie 2006, iar de atunci, compania a continuat să se extindă şi să perfecţioneze ceasurile. Nanda a lucrat ca inginer software la Apple până în 2002, la scurt timp după ce a absolvit Universitatea din Michigan.
A părăsit Apple un an mai târziu şi s-a înscris la M.I.T.’s Media Lab pentru a-şi dezvolta propriile creaţii. “Nu inteţionam să aduc Clocky pe piaţă. Atenţia acordată de media a dus la această decizie. A fost un bun motiv pentru oportunitatea de a înfiinţa o companie”, a declarat Nanda.
Vânzările sunt asigurate în mare parte prin comerţul online. “Vindem oriunde, începând de la retail, online şi prin cataloage. Ne promovăm aproape exclusiv prin intermediul presei şi prin <gura lumii>. Facem videoclipuri amuzante şi ne folosim de social media pentru a genera interes.” Preţurile pentru un ceas inventat de Nanda variază între opt şi 58 de dolari, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei.
Până anul trecut, Nanda Home a vândut peste 600.000 de ceasuri. Dezvoltarea produsului şi marketingul acestuia a devenit chiar şi studiu de caz în cadrul Harvard Business School.
Gauri Nanda nu s-a oprit însă aici. Cea mai nouă idee a ei, Toymail, s-a concretizat în cutii poştale miniaturale în formă de animale care citesc mesajele primite de pe telefoane. Invenţia este destinată copiilor, ei pot răspunde prin înregistrarea vocilor lor, printr-o simplă apăsare pe un buton. Produsele se vor vinde cu circa 55 de dolari şi vor avea şi o taxă minimă pentru mesajele transmise.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro