Per Akerberg, Enea: Incepem sa livram proiecte mixte din Romania
Din acest an, Enea Romania, divizia locala a producatorului de software Enea, nu va mai lucra numai la proiectele proprii destinate aproape in totalitate clientilor straini, ci va incepe sa colaboreze cu filiala globala pentru proiecte mixte, anunta Per Akerberg, noul presedinte si director executiv al companiei suedeze.
“Este un model nou de business pe care noi il numim
Astfel, Romania ocupa de anul acesta un loc important in strategia producatorului de software Enea intrucat, dincolo de activitatile de cercetare si dezvoltare si de proiectele pe care le desfasoara pentru clientii in majoritate straini, Enea Romania va incepe sa colaboreze cu echipa din Suedia pentru proiectele globale. “Romania este un atuu pentru Enea, industria software bine dezvoltata, forta de munca specializata sau pozitionarea geografica a tarii fiind numai cateva dintre motivele pentru care vrem sa ne dezvoltam puternic aici”, explica Akerberg, amintind de asemenea planurile companiei de a deschide inca un birou la Iasi in al treilea trimestru al acestui an, in urma unei investitii mai mici de jumatate de milion de euro, aferenta costurilor de amenajare si cheltuielilor de management pentru un an.
In ce priveste vanzarile, compania suedeza estimeaza afaceri de peste 7 milioane de euro in Romania anul acesta, din care aproximativ 10% va fi profit net. “Asteptarile de crestere sunt destul de mari, de 56% fata de 2008, cand am avut o cifra de afaceri de 4,6 milioane de euro si o crestere de 26,5% fata de anul precedent”, spune Bogdan Putinica, directorul executiv al Enea Romania. Un buget care, cel putin in prima faza, a parut greu de realizat in conditiile in care unii dintre clientii companiei au inceput sa resimta problemele economice mondiale si sa demareze procese de restructurare, insa, a devenit realizabil odata cu cresterea numarului de clienti. Enea Romania numara in prezent 22 de clienti, in crestere de la aproximativ 12, cati avea in aceeasi perioada a anului trecut. “Pana acum, semnam doua contracte pe trimestru, dar in ultima vreme, avem tot atatea intr-o luna”, explica Putinica, piata americana, dar si cea asiatica, urmand sa fie anul acesta doua motoare puternice de crestere, pe langa Europa, unde compania si-a concentrat deja activitatile anul trecut.
Pentru a putea realiza aceste proiecte si obtine cresterea bugetata a afacerilor, compania are in plan sa extinda echipa formata din 143 de angajati, din care peste 120 sunt ingineri, cu aproximativ 35% anul acesta. Din cei 50 de oameni pe care trebuie sa-i recruteze, dublu fata de nivelul din 2008, Enea Romania a angajat deja 10, potrivit directorului executiv. Totodata, in termen de cateva luni, compania urmeaza sa se mute intr-un nou sediu, pe masura ce spatiul actual va deveni neincapator pentru numarul in crestere al angajatilor.
“Nu spun ca Enea nu este afectata de criza economica mondiala, din moment ce clientii nostrii, majoritatea mari companii din industria telecom, se confrunta cu propriile probleme care se rasfrang asupra noastra, dar atat timp cat avem lichiditati si nu ne trebuie imprumuturi, putem merge inainte cu planurile de crestere, inclusiv in Romania”, conchide Per Akerberg.
Enea, fosta IP Devel
- 2000 Bogdan Putinica si Daniel Bogdan, doi antreprenori romani, infiinteaza compania producatoare de software IP Devel
- 2006 Adecco cumpara 76% din IP Devel pentru o suma estimata in piata la 7 milioane de euro
- 2008 Enea plateste 3,2 milioane de euro pentru a achizitiona integral IP Devel, trandformand compania in Enea Romania
Cresteri duble
In ultimii trei ani, actuala Enea Romania si-a dublat cresterea inregistrata de cifra de afaceri, pentru anul acesta fiind in plan un avans de 56%.
An | Cifra de afaceri (mil. lei) | Profit net (mil. lei) |
2009* | 27 | 2,7
|
2008 | 17 | 2,2 |
2007 | 13,4 | 1,3 |
2006 | 11,6 | 1,5 |
2005 | 6 | -0,4 |
Sursa: compania, Ministerul Finantelor Publice
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro