De ce multi oameni nu semneaza in Internet cu numele lor real? Iata un subiect care a starnit multe dezbateri, atat in forumuri publice virtuale cat si in medii mult mai academice. Opiniile pe care le-am intalnit variaza de la condamnarea transanta a anonimatului sau a folosirii pseudonimelor (fara prea multa grija in a distinge intre cele doua situatii) pana la acceptarea jocului identitatilor ca fiind oarecum specific mediului virtual, unde chiar si numele real din cartea de identitate este tratat de partenerii de conversatie tot ca un "nickname", ca o porecla. In ce ma priveste, ma incanta acest joc al mastilor, in care corporalitatea fiind eludata - si, odata cu ea, toate formele comunicarii non-verbale - persoana ajunge sa fie definita exclusiv prin ideile si stilul exprimarii. Desigur, ascunderea in spatele anonimatului sau a unei false identitati pentru a vehicula injurii sau calomnii este la fel de condamnabila ca oriunde altundeva, insa pseudonimele din Net nu sunt, de obicei, nici false identitati si nici anonimat, ci tind sa se comporte ca niste branduri, ca niste marci mai usor de retinut si chiar mai expresive decat un nume. Avatarul (simbolul grafic asociat unui utilizator in multe spatii publice) contribuie si el la crearea unei identitati pe care persoana din spatele ei nu doar ca si-o asuma, ci chiar doreste s-o afirme, sa-i confere o anume coerenta.

Mai este, desigur, imensa tentatie a internetului ca spatiu al experimentului si al jocului. Istoria retelei este bogata in povesti bazate pe identitati alunecoase. Prin 1995 a aparut in grupurile de discutii gazduite de revista Wired un personaj care semna Marshall McLuhan si care dezvolta un discurs in spiritul si in stilul ganditorului canadian (care a incetat din viata in 1980), atat de spumos incat redactorul-sef al prestigioasei reviste i-a luat un interviu, fara insa a-i afla niciodata adevarata identitate. Anul trecut a starnit senzatie povestea "fetei singuratice" (lonelygirl15) care-si zicea Bree in celebra serie de filme postate pe YouTube, atragand sute de mii de spectatori. Pana la urma, identitatea ei si a creatorilor acestui inedit happening a iesit la lumina, datorita perseverentei unui grup de internauti, care la randul lor s-au jucat de-a detectivii in retea.

Cea mai recenta istorie din aceasta zona se refera la un blog numit "Jurnalul secret al lui Steve Jobs", care a devenit unul din punctele de atractie ale blogosferei pentru multi dintre pasionatii noilor tehnologii, indiferent daca erau sau nu fanii companiei Apple. Desi ilustrat cu poza si datele biografice ale sefului companiei Apple, adresa din internet - fakesteve.blogspot.com - era un indiciu clar ca este vorba de o pastisa. Si totusi, stilul si detaliile privind compania din Cupertino si industria IT in general i-au indemnat pe multi sa creada ca e vorba de un personaj influent, poate chiar Steve Jobs in persoana... In ultima luna, blogul a avut peste 700.000 de vizitatori, iar autorul primea circa 50 de mesaje pe zi. Mai mult, blogul a ajuns sa fie referit de publicatii cat se poate de serioase, cum ar fi BusinessWeek, Forbes, Der Spiegel sau CNET, iar Business2.0 l-a considerat pe pretinsul Jobs printre "Cei 50 care conteaza acum".

Valul de speculatii privind adevarata identitate a enigmaticului personaj s-a oprit doar pe 5 august, cand Brad Stone - corespondent al ziarului New York Times - a reusit sa-l identifice pe falsul Steve in persoana lui Daniel Lyons, redactor principal pe domeniul tehnologiei la revista Forbes. Lyons este si autor a doua carti de fictiune, experienta sa scriitoriceasca fiindu-i cu siguranta de folos in imitarea stilului savuros al sefului de la Apple. Blogul a fost in functiune mai mult de un an, iar printre cititorii sai s-au numarat multe nume mari ale industriei, printre care si Bill Gates si chiar adevaratul Jobs, care a recunoscut ca l-a gasit amuzant. Falsul Steve marturiseste ca a incercat sa abandoneze jocul, dar numerosi cititori ii cereau sa continue si ca a devenit ingrijorat cand chiar editorul revistei Forbes, Richard Karlgaard, a intrat in caruselul speculatiilor, angajandu-se chiar sa ofere cel mai scump model de iPod primului care-l va identifica pe autor. Cand a aflat despre cine e vorba, a declarat: "Cred ca este cea mai stralucita caricatura a unei parti importante a culturii americane. Suntem mandri ca este unul de-ai nostri".