Dupa ce ne-a adus e-mail-ul - care a inlocuit scrisorile - si telefonia IP, Internetul promoveaza, pe nesimtite dar ireversibil, o noua vedeta a comunicarii: Instant Messaging-ul (IM-ul).

Cifrele referitoare la IM in 2005 sunt mai mult decat elocvente; astfel, la nivel mondial, aproximativ 60% din traficul online este generat de cei peste 350 de milioane de utilizatori ai IM, mod de comunicare care a luat locul a peste 60% din e-mailurile generate in peste 90% din marile corporatii.

Suna cunoscut? In 1994, cand o familie de prieteni ajunsese in Canada, in primele lor scrisori imi propuneau sa tinem legatura pe e-mail; adevarul este ca in acel moment, in Romania, mai putin de 1% din populatie auzise de e-mail si tot cam 1% din acestia si-o permiteau. 

Dupa zece ani, IM-ul este in aproximativ acelasi stadiu de dezvoltare ca si e-mail-ul atunci si, urmand analogia, in cativa ani va deveni principala aplicatie de comunicare in si intre corporatii si/sau persoane. Dar, asa cum acum zece ani unii spuneau "de ce ne trebuie e-mail, avem telefoane!", astazi altii (sau aceeasi...) spun "de ce ne trebuie IM, avem e-mail!".

Mesajele instant sunt de fapt conversatii in timp real, intre doi sau mai multi utilizatori, similar cu o convorbire telefonica, dar in forma scrisa. Ceea ce este spectaculos este faptul ca, spre deosebire de transmisia de text, prin IM se pot transmite vocea, imagini, fisiere, link-uri de Web, prezentari, programe etc, intr-un cuvant orice mesaj convertit digital. 

In plus, comunicarea poate fi sub forma de conversatie de grup, similar unui "chat" intre prieteni, ceea ce plaseaza aplicatiile de IM in categoria de "groupware", adica programe care permit diverselor persoane sa lucreze impreuna, cooperativ, aflandu-se in locatii diferite in acel moment.

Aplicatiile IM se impart in cele publice (cele oferite de Yahoo, Microsoft sau AOL, care pot fi instalate de catre oricare utilizator de Internet si folosite fara nici un fel de contract) si cele corporatiste (Enterprise IM-EIM), programe dezvoltate de sau special pentru o corporatie pentru uzul intern al salariatilor sai si, eventual, al clientilor si furnizorilor sai. Inca exista perceptia ca IM-ul este un mijloc de interactiune sociala (parca si telefonul mobil a fost privit cam la fel acum nu multi ani...) care dauneaza productivi-tatii unei firme prin irosirea timpului si atentiei salariatilor. Asa o fi? 

IM-ul ocupa azi, in comunicatiile electronice, nisa dintre telefon si e-mail. Comunicatia este instantanee in grup, poti vedea daca posibilii respondenti sunt online sau nu, daca sunt disponibili sau nu, daca te pot ajuta sau nu. 

Si toate astea fara nici un cost suplimentar pentru firma in afara de banala conexiune Internet,  care face irelevant faptul ca respectivii salariati se afla raspanditi pe diverse continente, acasa, in hotel, la birou sau, de ce nu, in tren sau avion.

Reversul medaliei pentru aceste formidabile avantaje? Costurile asigurarii securitatii si integritatii comunicatiei, costuri care sunt direct proportionale cu nevoia de confidentialitate a respectivei companii. 

Dincolo de riscurile interceptarii mesajelor in cazul folosirii unor aplicatii publice de IM, riscuri de neacceptat pentru corporatii financiare, publice etc., exista riscul raspandirii de "lighioane" digitale (virusi, viermi si alte asemenea creaturi) cu viteza luminii, adica peste un milion de PC-uri infectate intr-un minut. 

In aceste conditii, aproximativ 60% dintre administratorii de retele mentioneaza IM-ul ca principalul risc informatic la care este expusa respectiva corporatie. 

Iata deci ca IM-ul, ca orice concept puternic, prezinta formidabile avantaje cat si pericole.  Singura problema nerezolvata ramasa in calea IM pentru a deveni principala platforma de comunicare intra- si inter-corporatii este controlul asupra traficului asociat aplicatiei, asa cum corporatiile au controlul asupra traficului de e-mail sau accesului Web.