Patru pentru 100 de miliarde de dolari

Postat la 14 martie 2006 1 afişăre

O piata de peste 100 de miliarde de dolari pe an, cea a aplicatiilor soft pentru afaceri, va fi dominata peste cinci ani de doar patru mari jucatori: Microsoft, IBM, SAP si Oracle. Analistii cred ca au planuit ca jucatorii mici sa dispara sau sa le devina parteneri. Simplu, nu?

O piata de peste 100 de miliarde de dolari pe an, cea a aplicatiilor soft pentru afaceri, va fi dominata peste cinci ani de doar patru mari jucatori: Microsoft, IBM, SAP si Oracle. Analistii cred ca au planuit ca jucatorii mici sa dispara sau sa le devina parteneri. Simplu, nu?

Aplicatiile software pentru business transforma conducerea unei afaceri aproape intr-un joc video pentru calculator. La fel ca intr-un joc de strategie, directorul executiv primeste zilnic informari despre ceea ce se intampla in companie: cat s-a cheltuit si cati bani s-au incasat, care produse/servicii se vand cel mai bine si unde s-au luat decizii gresite. Si mai ales, de ce sunt aceste decizii eronate. Aplicatiile pentru afaceri au devenit un fac totum in economia moderna - tin contabilitatea, se ocupa de resurse umane, contorizeaza in timp real evidenta resurselor companiei, gestioneaza relatiile cu clientii sau urmaresc desfasurarea proiectelor. 

Desigur, nimic nu merge de la sine. Pentru ca fiecare sistem de raportare, integrat sau nu, depinde de datele pe care le introduc subalternii, de viteza si usurinta cu care acestea ajung in sistem. Iar de complexitatea integrarii depinde calitatea rapoartelor pe care managerul le primeste, explica oficialii corporatiei germane SAP, cel mai mare producator de soft pentru afaceri din lume.

Exista si firme - si probabil vor mai exista ceva vreme - ai caror manageri fac toate aceste statistici si analize cu creionul pe hartie sau in cel mai bun caz intr-o aplicatie de tip Word sau Excel. Dar ce te faci cand ai cateva mii sau zeci de mii de angajati? Sau zeci de puncte de lucru? Depozite uriase cu zeci de mii de produse? Atunci situatia se complica si numai un astfel de soft poate ajuta afacerea sa mearga mai departe.

Anul trecut s-au cheltuit in lumea intreaga aproximativ 213 miliarde de dolari pentru aplicatii software. Sunt incluse aici sisteme de operare (Windows mai ales) - aplicatii antivirus si alte produse soft pentru companii si pentru utilizatorii casnici, pe langa aplicatiile strict pentru business, care - spun unii analisti - ar ocupa jumatate din aceasta piata. 

Dintre aplicatiile pentru business, cea mai mare importanta o au cele pentru planificarea resurselor companiei (ERP - enterprise resource planning), cu incasari totale de 73 de miliarde de dolari in 2003. Aplicatiile care se ocupa de relatiile cu clientii (CRM - customer relationship management) au acumulat doar 11 miliarde de dolari anul trecut. Piata mondiala de software este si acum dominata de giganti. Microsoft, cel mai mare producator de soft, al carui Windows opereaza 95% din computerele lumii, este tot mai activa pe segmentul companiilor si si-a lansat propriile produse in acest domeniu.

IBM Software tinteste companiile de ani de zile cu produse destinate afacerilor, iar faptul ca gigantul american a devenit cel mai mare consultant din lume pe probleme de afaceri si IT&C il pune in pozitia excelenta de a recomanda propriile solutii marilor companii.  Oracle a cheltuit recent 13 miliarde de dolari pentru a cumpara principalul sau rival, compania PeopleSoft, care in urma cu doi ani a inghitit la randul sau unul din marii producatori de soft pentru afaceri din America, J.D. Edwards. Seful Oracle, Larry Ellison, un miliardar excentric, a declarat ca declanseaza "razboiul tehnologic" contra SAP, liderul pietei, pentru a cuceri prima pozitie la nivel mondial.

SAP afirma ca nu are deocamdata de ce sa se teama. "Noi ne vom continua treaba si de rest nu ne intereseaza", a declarat pentru BUSINESS Magazin seful SAP, Henning Kagerman, la sediul central al companiei, la Walldorf, in Germania. Datele neauditate pe care le invoca producatorul german: SAP are o cota de piata pe segmentul aplicatiilor de afaceri de 22% la nivel mondial, in timp ce Oracle, chiar dupa achizitie, nu are mai mult de 11 procente. "De fapt, cifrele arata ca dupa achizitia PeopleSoft, Oracle a pierdut patru puncte din cota de piata, in timp ce noi am castigat mai bine de sase. Deci diferenta a crescut la peste 10%", sustine Leo Apo-theker, presedintele diviziei de operatiuni globale a companiei si membru in boardul executiv al SAP.

Mai ramane de spus ca Microsoft are acum o cota de 2% pe aceasta piata, iar producatorul american Siebel Systems ocupa circa 3%, restul de 61% fiind fragmentat intre producatori locali sau regionali, care nu detin, luati in parte, o cota de piata demna de luat in seama la nivel mondial.

Dar acest model se va schimba in urmatorii ani, sustin oficialii SAP.

In urmatorii cinci ani, gigantii industriei soft vor arunca in joc o strategie noua, considerata singura solutie pentru sporirea cotei lor de piata. "Creatia de aplicatii pentru afaceri se va muta pe platforme standard, elaborate de mai-marii industriei", sustin oficialii companiei germane. Altfel spus, "coloana vertebrala" a software-ului de afaceri va fi creata de gigantii industriei. Cei mici isi vor dezvolta aplicatiile pe baza a ceea ce primesc de la cei mari. Astfel, se vor elimina de pe piata solutiile dezvoltate pe sisteme proprii de companiile mici, care fie se vor adapta la piata, fie vor disparea. Unele cu siguranta vor fi cumparate de marii jucatori, in special cele care au dezvoltat tehnologii inovatoare, insa oficialii SAP nu mai vad posibila o mega-achizitie in urmatorii ani.

SAP a urcat de-a lungul anilor in topul celor mai mari companii ale lumii, iar fondatorii sai au devenit si ei miliardari. Valoarea de piata a producatorului german de software este estimata la 34,9 miliarde de dolari de Forbes. Despre Hasso Plattner, unul dintre fondatorii SAP, se spune ca este fiul unor sasi din Transilvania, de pe langa Sibiu, care au ajuns in Germania probabil in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Bineinteles, oficial, nu se discuta despre asta. Cert este ca el s-a nascut la Berlin, in 1944 si nu a facut niciodata lumina asupra originii sale. De altfel, parintii sai au divortat pe cand avea 15 ani, iar el a fost trimis la un camin pentru copii din Bavaria. Acolo s-a lovit pentru prima oara de greutatile vietii, invatand cum sa se apere de colegii mai mari. "M-am luptat pentru supravietuire si am invatat sa lupt", spunea Plattner.

In primavara lui 2003, Plattner a parasit conducerea executiva a producatorului de software. El nu s-a retras din activitate, ci din contra a preluat conducerea comitetului care supervizeaza activitatea companiei, functie parasita de un al fondator SAP, Dietmar Hopp. Pasionat de vasele cu panze, Plattner a participat la mai multe competitii de gen. A castigat de asemenea numeroase concursuri, reusind odata chiar sa isi repare barca defecta si sa castige cursa cu un timp record. Ba chiar a concurat de mai multe ori cu rivalul sau din domeniul software, Larry Ellison, seful Oracle. Cand a pierdut in fata acestuia una din cursele din Sardinia, Plattner nu a uitat sa ii reaminteasca ca il intrece pe partea de aplicatii pentru afaceri. "Practic de asemenea surfingul, ma dau cu snowboardul si uneori joc golf", a marturisit el.

Averea lui a oscilat de-a lungul timpului, insa Plattner a fost prezent in topul celor mai bogati oameni din lume realizat de Forbes inca din 1996. Pe atunci avea 1,8 miliarde de dolari, iar punctul maxim l-a atins in 2001: 5,4 miliarde de dolari, suma la care a ajuns din nou anul acesta (dupa 2,9 miliarde $ pe 2003). 

Urmărește Business Magazin

/business-hi-tech/patru-pentru-100-de-miliarde-de-dolari-977316
977316
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.