Analiştii şi teoriile catastrofelor spun că, pentru ca un accident grav să se întâmple, este nevoie de un cumul de factori mai mult sau mai puţin legaţi între ei, de regulă şapte la număr, care alcătuiesc un lanţ al slăbiciunilor. Ni-l putem imagina ca pe un şir de piese de domino, care se năruie pe rând şi fac posibilă o întâmplare nefericită. Este şi cazul catastrofei din clubul Colectiv, un cumul al unui şir de fapte şi de slăbiciuni care începe cu atât de româneştile "se poate şi aşa" sau "să alegem cea mai ieftină variantă", continuă cu nepăsarea faţă de reguli, legi sau cutume, pentru că "nouă nu ni se poate întâmpla aşa ceva" şi se termină cu lipsa de profesionalism şi cu modul relaxat în care se fac controalele şi cum este privită securitatea individului în oraşul modern, în ceea ce definim prin formularea "jungla urbană".

Dacă primăria sectorului 4 şi-ar fi făcut datoria, dacă simpla declaraţie pe proprie răspundere ar fi fost înlocuită de o analiză riguroasă a unui loc unde urmau să se adune mulţi oameni, dacă în şcoli elevilor li s-ar preda moduri de acţiune în caz de accidente sau cataclisme, dacă politicul nu ar fi corupt şi dominat de impostură, poate că multe vieţi tinere ar fi fost salvate.

Tragedia Colectiv atrage însă cu şi mai multă îndârjire restul de întrebări: cum va reacţiona un sistem sanitar slăbit de politica de austeritate în cazul unui cataclism major, pentru că Bucureştiul, dar şi o mare parte a României se află într-o zonă extrem de activă seismic? Cum poate reacţiona o armată, fie ea şi de profesionişti, dar cu un număr de militari mult redus, în cazul unei catastrofe majore? Poate sistemul medical să absoarbă câteva mii sau zeci de mii de victime simultan, dat fiind că o simulare a Pompierilor arată că doar în sectorul 2 al capitalei ar fi vorba de peste 3.000 de răniţi în cazul unui cutremur de 7 grade?

Şi-a atins sistemul medical românesc limitele în dezastrul de la Colectiv? ”Orice sistem de sănătate, indiferent de ţară, şi-ar fi atins limitele la un anumit moment dat. Vorbim aici de o calamitate, de un dezastru; rareori se întâmplă să te confrunţi cu acest nivel al numărului de răniţi. Un sistem se poate însă adapta la o asemenea situaţie, în condiţiile în care este un sistem funcţional. Dacă analizăm ceea ce s-a întâmplat la Colectiv, vom observa că sistemul a început să reacţioneze şi a absorbit şocul din stradă. Ulterior, acest şoc s-a mutat la nivelul spitalelor, iar în acest moment vorbim de un sistem care nu funcţionează la capacitatea sa normală, vorbim de un sistem supraîncărcat. Dar, şi la un număr dublu de răniţi, sistemul s-ar fi putut adapta”, spune Raed Arafat, secretar de stat. Conform declaraţiilor oficialului, la tragedia de la Colectiv a fost activat planul roşu, care prevede concentrarea structurilor SMURD şi ale SABIF (Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov) şi Pompierilor – 32 ambulanţe SMURD, 28 ambulanţe SABIF şi 14 autospeciale de stingere. Arafat a explicat că nu a fost nevoie de alertarea întregului sistem de ambulanţe ale SABIF sau ale sistemului regional (ultima etapă a planului roşu), deoarece cele 60 de ambulanţe prezente la Colectiv au evacuat toţi răniţii.

Întrebarea care a stat pe buzele tuturor în ultimele două săptămâni este cum s-ar descurca sistemul de urgenţă în cazul unui dezastru cu mult mai multe victime, cum ar fi un cutremur. Au fost simulări şi undeva în sistem s-a înţeles faptul că un dezastru natural sau accidental ar fi urmat de un şi mai mare dezastru cauzat de lipsa infrastructurii necesare pentru organizare şi salvare. Cum şi de ce a ajuns România un loc în care, dincolo de frica unui dezastru, oamenilor le este frică de lipsa de capacitate a sistemului pentru rezolvarea lui? Care sunt cele 7 motive ale lanţului românesc al slăbiciunii administrative?