TEXT:Romulus OPRICA, Ph.D. senior researcher & managing partner, BrandBerry

Aceste imagini uşor prosteşti mi-au trecut prin minte imediat după ce am analizat rezultatele studiului despre percepţia femeii de/din afaceri, realizat la invitaţia Business Magazin pentru evenimentul Woman in Power 2018. De vină este un anume rezultat, respectiv cel obţinut la întrebarea „În ce măsură sunteţi de acord cu afirmaţia «Unul dintre principalele mele scopuri în viaţă este să îmi fac părinţii mândri de mine.»”

43% dintre bărbaţii care au răspuns la studiu şi-au exprimat acordul cu această afirmaţie, în timp ce doar 38% dintre respondenţii femei au fost de acord cu aceasta. Chiar fără a fi foarte mare, diferenţa este, din punctul meu de vedere, semnificativă. Chiar şi analizat separat, faptul că 43% dintre bărbaţii respondenţi arată un atât de puternic ataşament faţă de părinţi indică existenţa unei foarte interesante teme de cercetare.

Am adresat, în chestionarul pregătit de compania de cercetare de piaţă BrandBerry în parteneriat cu Business Magazin, peste 30 de întrebări respondenţilor vizaţi, iar răspunsurile lor ne arată o imagine încă uşor dezechilibrată în percepţii, chiar şi în zonele cele mai dinamice ale ţării în ceea ce priveşte businessul. Studiul a fost realizat în cele mai mari 10 oraşe ale României, fiind colectate date de la peste 1.000 de respondenţi prin chestionare online. Am ales ca ţintă cele mai mari 10 oraşe din ţară pentru că acestea atrag cele mai multe investiţii, au cea mai mare dinamică din punctul de vedere al afacerilor, produc mai mult de jumătate din PIB-ul României şi au infrastructura tehnologică necesară accesului la respondenţi. Ţinând cont că tema de cercetare a fost imaginea femeii de/din afaceri în România, am vrut să aflăm imaginea ei în zona „funcţională” a ţării, studiul fiind reprezentativ doar pentru această zonă şi nu pentru întreaga ţară. Au fost validate 818 răspunsuri iar baza de date a fost ponderată după gen, vârstă şi domiciliu, conform datelor obţinute în urma recensământului populaţiei (INS). Studiul are o marjă de eroare de ±3,5%.

În aproape toate punctele studiate am descoperit diferenţe importante de percepţie între viziunea femeilor şi cea a bărbaţilor despre rolul, aptitudinile şi nevoile femeilor, de cele mai multe ori acestea nefiind în favoarea femeilor, fapt ce arată că şi în zonele cele mai dezvoltate ale ţării dăinuie încă o cultură masculină, puternic tradiţionalistă.

Topul general al aspectelor importante pentru succesul în carieră, indiferent de sex, este format din aptitudini, adaptabilitate şi studii temeinice. Totuşi, pentru a avea succes în carieră, bărbaţii consideră în mai mare măsură decât femeile că adaptabilitate şi relaţiile sunt importante, în timp ce femeile consideră că studiile şi aspectul fizic sunt importante în succesul în carieră în mai mare măsură decât bărbaţii.

Acum câteva zile, EUROSTAT a transmis cifrele referitoare la diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei la nivelul Uniunii Europene. A fost motiv de fericire şi de felicitări în grup vestea că în România diferenţele salariale dintre bărbaţi şi femei, pentru aceeaşi poziţie, sunt mult mai mici decât media europeană sau decât cea manifestată în ţările dezvoltate ale UE. S-a scăpat, totuşi, din vedere faptul că diferenţele salariale dintre România şi ţările la care ne raportăm sunt foarte mari şi că, în Germania de exemplu, există chiar o politică de taxare suplimentară a femeilor în cazul cuplurilor căsătorite în care lucrează ambii parteneri. Motivele sunt multiple şi ar avea nevoie de un material separat pentru a fi descrise, deci nu le voi enumera aici; ceea ce este important de reţinut este faptul că în România tocmai salariile mici (comparativ cu restul UE) sunt un factor important al diminuării distanţei dintre salariile oferite bărbaţilor şi cele oferite femeilor. În condiţiile în care două salarii medii acoperă la limită nevoile de bază ale unei familii cu un copil, diferenţa medie de 5% dintre salariul oferit unui bărbat versus salariul oferit unei femei pentru aceeaşi poziţie devine o diferenţă consistentă.

Studiul nostru relevă faptul că aceste diferenţe sunt explicate mai ales prin seama mentalităţilor învechite, dar şi pe percepţia puternică a bărbaţilor, comparat cu cea a femeilor, că femeile nu sunt dispuse să îşi asume riscuri la fel de mari precum bărbaţii, să lucreze la fel de mult sau că nu se „descurcă” la fel de bine ca bărbaţii.

Atât bărbaţii, cât şi femeile, în majoritatea lor, care au răspuns la întrebările acestui studiu consideră că în companiile din România există cazuri de sexism / hărţuire sexuală, dar că există un climat mai bun decât în urmă cu 10 ani, un climat mai prietenos cu femeile şi în care femeile pot conduce mult mai uşor decât în urmă cu 10 ani.

Una dintre întrebările la care aşteptam cu maximă curiozitate să aflu răspunsul a fost cea prin care îi îndemnam pe respondenţi să ne spună pe cine ar alege drept lider al echipei lor dacă ar avea de ales doar între un coleg misogin şi o colegă feministă, ambii la fel de competenţi profesional. Recunosc, răspunsul masiv în favoarea colegei feministe, atât din partea bărbaţilor cât şi din partea femeilor, m-a luat prin surprindere. Plecasem de la altă ipoteză, infirmată de piaţă. 47% din totalul respondenţilor au selectat, cu variaţia „cred că pe” sau „sigur pe” colega feministă, 47% au respins oricare din aceste opţiuni, iar 6% au selectat colegul misogin. Savuros însă nu este neapărat acest rezultat, cât explicaţiile oferite de bărbaţi şi femei pentru alegerile făcute.

Cei care au respins ambele propuneri, au argumentat că atât misoginismul cât şi feminismul sunt toxice pentru echipă, că o echipă nu are nevoie de un factor de tensiune, ci de un lider; că atât misoginismul cât şi feminismul trădează incapacitatea de a lucra cu oameni fără a face diferenţe de gen şi că în ambele cazuri ar pierde echipa.

În favoarea colegului misogin au stat temerile faţă de rigiditatea colegei feministe, dar şi considerarea misoginismului drept uşor inofensiv şi amuzant. 

În favoarea alegerii feministei, argumentele care au contat au făcut referire la un comportament lipsit de politeţe, de tact, al potenţialului coleg misogin, la faptul că femeile au aceeaşi capacitate de a conduce şi că, spre deosebire de misogin, vor da dovadă de imparţialitate in evaluarea echipei şi a membrilor – cu alte cuvinte „egalitatea” a făcut diferenţa.

Analizând răspunsurile în cheie sociologică, consider că răspunsurile masive în favoarea colegei feministe reprezintă, în fapt, o respingere a băşcăliei, a micii golăneli, a arbitrariului şi a incoerenţei cu care ne confruntăm inclusiv în mediul de afaceri românesc, dar mai ales în mediul politic românesc. Este un răspuns pro echilibru şi egalitate.

Cu alte cuvinte, decât să ne amuzăm cu un porc misogin, mai bine să avem parte de corectitudine cu o feministă radicală. Acest raţionament poate aduce alegeri interesante şi pe scena politică, pentru că nu cred că se manifestă doar în business; s-ar putea să asistăm la ascensiunea unor lideri care dau impresia că pot aduce echilibrul, că pot stopa acest val de incorectitudini şi dezechilibre sociale, chiar dacă vor manifesta o puternică înclinaţie spre comportamente „rigide” (ca să nu spun autoritariste).

Răspunsurile la întrebarea de mai sus pot duce la greşita concluzie că majoritatea conlocuitorilor noştri caută egalitatea în general. Nu, egalitatea şi echitatea este căutată mai ales pentru propria persoană; atunci când aleg un lider o fac în aşa fel încât să-mi ofere garanţia că voi fi tratat corect.

Analiza răspunsurilor primite la un set de 24 de întrebări privind percepţia asupra femeii în societate, afaceri sau familie mi-a evidenţiat o distanţă foarte mare între percepţiile pe care le au femeile despre ele şi cele pe care le au bărbaţii despre femei. La 13 din cele 24 de intrebări s-au manifestat percepţii semnificativ diferite, majoritatea în defavoarea femeilor. Nici la cele în care percepţiile erau asemănătoare imaginea femeii nu era una neapărat pozitivă, ci mai degrabă inferioară bărbatului.

Nici bărbaţii şi nici femeile nu consideră că educaţia este mai ales pentru bărbaţi decât pentru femei, că femeile muncesc mai puţin decât bărbaţii sau că atunci când există puţine locuri de muncă bărbaţii au în mai mare măsură dreptul să le obţină, dar atât bărbaţii cât şi femeile consideră că, în general, femeile sunt mult mai emotive decât bărbaţii şi se apreciază că gestionarea vieţii de familie şi a carierei este mult mai dificilă în cazul femeilor decât în cazul bărbaţilor.

Atât bărbaţii cât şi femeile consideră în aproape aceeaşi măsură (cca. 25%) că „viaţa de familie suferă când femeia lucrează cu normă întreagă”, că „dacă mama lucrează cu normă întreagă, copiii suferă” dar şi că „în general femeile sunt mai puţin corupte decât bărbaţii”.

Aproape 12% dintre femei consideră că „mamele nu sunt angajaţi la fel de buni precum bărbaţii”, faţă de doar 5% dintre bărbaţi. Una din cinci femei consideră că „o soţie care nu lucrează este tot atât de realizată ca şi una care are o slujbă plătită”, un procent uşor mai mare decât cel al bărbaţilor care consideră asta, dar nu semnificativ mai mare.

Mai mult de o treime dintre femei (37%) consideră că „a avea o slujbă este un lucru foarte bun, dar ceea ce îşi doresc cu adevărat femeile este să aibă familie şi copii”, cu 4% mai mult decât procentul bărbaţilor care consideră acest lucru, în timp ce aproape un sfert dintre bărbaţii chestionaţi consideră că „mai ales pentru o femeie, a avea copii este o datorie faţă de societate” – dublu faţă de numărul femeilor care consideră acest lucru. 

Femeile se percep mai negativ decât le percep bărbaţii atunci când se gândesc la şansele egale de a fi alese în politică: doar 28% dintre femei cred că au şanse egale cu ale bărbaţilor de a fi alese, faţă de 44% dintre bărbaţi, sau când se gândesc la conducerea unei afaceri: una din cinci femei consideră că „bărbaţii conduc mai bine afacerile decât femeile”, în timp ce doar unul din zece bărbaţi sunt de acord cu această afirmaţie.

Chiar dacă mai mulţi bărbaţi decât femei consideră că acestea au aceleaşi şanse de a fi alese (în politică), cu 10% mai mulţi bărbaţi (26%) decât femei consideră că „în general, bărbaţii sunt lideri politici mai buni decât femeile.”

Mai mult de una din trei femei (39%) consideră că dacă o femeie câştigă mai mulţi bani decât soţul ei acest lucru poate crea probleme în familie. Este o percepţie foarte diferită de cea a bărbaţilor, doar 16% fiind de acord cu această afirmaţie. Totuşi, numărul bărbaţilor care consideră că „treaba bărbatului este să câştige bani; treaba femeii este să aibă grijă de casă şi familie” este de aproape şapte ori mai mare decât cel al femeilor care sunt de acord cu această afirmaţie.

Sunt cu 10% mai mulţi bărbaţi decât femei (40% faţă de 30%) care consideră că „o femeie se impune mai greu decât un bărbat în faţa celor cu care colaborează”, dar sunt cu 10% mai puţini bărbaţi decât femei (70% faţă 80%) cei care cred că „femeile se pricep la cifre la fel de bine ca bărbaţii” sau că „femeile implicate în afaceri sunt mult mai atente la etică şi integritate decât bărbaţii” (48% faţă de 58%). Majoritatea femeilor, 68%, simt că „ascensiunea în carieră a unei femei este mai dificilă decât cea a unui bărbat”, faţă de doar 52% dintre bărbaţi.

Mai mult de una din trei femei (38%) consideră că doamnele sunt mai bune manageri decât bărbaţii, în timp ce doar unul din zece bărbaţi sunt de acord cu această afirmaţie şi mai mult de două din trei femei (70%) cred că „femeile implicate în afaceri sunt mult mai deschise către acţiuni sociale în comunitate decât bărbaţii”, faţă de doar unul din doi bărbaţi (50%).

Ultima întrebare adresată respondenţilor din cele mai mari zece oraşe ale ţării a fost aceea de a nominaliza trei femei care activează în mediul de afaceri, indiferent că sunt antreprenoare sau manageri angajaţi.

Relevant, cred, pentru situaţia în care se regăsesc femeile de afaceri din România este comentariul unui respondent, bărbat, ce nu a făcut nicio nominalizare: „Nu îmi vine în minte nicio femeie în poziţie de conducere. Nu pentru că nu există, ci pentru că nu sunt mediatizate sau mediatizate foarte rar. Ceea ce este trist.” Mi-a luat destul de mult timp să realizez această parte de analiză, pentru că am descoperit nume de care nu auzisem până la acest moment şi am vrut să aflu despre cine este vorba. Am descoperit cu această ocazie poveşti de succes superbe, poveşti motivaţionale şi inspiraţionale pe care, dacă nu realizam acest studiu, cel mai probabil nu le-aş fi aflat niciodată. Am înţeles, cu această ocazie că, da, din lumea de business românească ştiam doar zece, poate 15 nume de femei (dar mult mai multe de bărbaţi), ceea ce mă face să consider că citatul de mai sus este adevărat: femeile de afaceri, poveştile lor, sunt promovate mult mult mai puţin decât cele ale bărbaţilor. Ceea ce face din gala Woman in Power, în acest context, un eveniment cu atât mai valoros şi necesar.

Am descoperit cu surpriză o distanţă imensă între ocupanta locului întâi ca număr de nominalizări şi ocupanta următorului loc: 133 la 47. Am inclus în top doar femeile care au obţinut cel puţin trei nominalizări şi am ales să realizez topul doar după numărul de nominalizări, fără a mai calcula un punctaj combinat cu poziţia (1, 2 sau 3) pe care persoana a fost nominalizată. Au fost puţin peste 1.500 de nominalizări în total deşi, la 818 cazuri validate, ar fi putut fi 2454 de nominalizări. Numai 50 de persoane au primit minimum 3 nominalizări, iar aceste 50 de persoane încap pe un podium cu 20 de locuri.

Primele 50 de locuri însumează 752 de nominalizări, următoarele femei nominalizate cu câte două nominalizări strâng 112 nominalizări (56 de femei) iar 601 femei au primit câte o nominalizare. Câteva femei din sfera politică au cumulat şi ele aproape 100 de nominalizări.

Aceste cifre seci, această fragmentare uriaşă, îmi arată matematic faptul că femeile de afaceri din România încă nu au înghegat un grup puternic, vizibil de lideri. Femeile de afaceri din România sunt, cu mici excepţii, poveşti de succes cunoscute doar de familie şi de un număr mic de apropiaţi. Munca lor, efortul sau reuşita lor nu sunt transformate în materiale didactice prin care şi alţi oameni, femei sau bărbaţi, să descopere mai usor cheia succesului.

Rămân în spaţiul public drept exemple vizibile, chiar prea vizibile, mai ales poveştile cu femei ce au parte de reuşită facilă, susţinută de câte un leu alfa. În lumea lor de leoaice, feministe sau nu, femeile de afaceri rămân să-şi urmărească cu tenacitate obiectivele, să hrănească mai departe familia, să dezvolte businessul, să mulţumească stakeholderii, ascunse de lumina reflectoarelor. În tot acest timp, leul alfa îşi marchează teritoriul şi se asigură că este auzit de la mulţi kilometri distanţă.