1. Practicarea unui regim de impozitare relativ echilibrat a doi factori de producţie esenţiali – munca şi capitalul. Mai pe româneşte, „preţul“ plătit (din perspectiva costurilor fiscale) pentru „a scoate banii din firmă“ ar trebuie să fie oarecum similar, fie că vorbim de profit şi de dividende sau de salariu, pentru a diminua formele de remunerare salarială „alternativă“ şi, implicit, „munca la gri“.

2. Materializarea în practică a principiilor „lăsaţi-mă să cumpăr“ şi „lăsaţi-mă să vând“. Adică un contribuabil nu se va trezi în ipostaza în care, dacă a efectuat achiziţii de la un anumit furnizor, organele de inspecţie fiscală îi vor limita ulterior exercitarea dreptului său legitim de deducere, atât la nivelul impozitului pe profit, cât şi al TVA, pe motiv că respectivul furnizor a avut un comportament fiscal inadecvat. Cred că autoritatea publică ar trebui să creeze o bază de date cu firmele cu risc fiscal, astfel încât un contribuabil să ştie, prin consultarea respectivei baze de date, riscurile fiscale la care se poate expune.

3. Cota unică de 16% să fie efectiv de 16%. În ultimul timp, am constatat o creştere mascată a cotei de impozitare de 16%, prin limitarea admiterii la deductibilitatea fiscală a unor cheltuieli ale firmelor. Un studiu de analiză fiscală comparativă, pornind de la aceeaşi rată a rentabilităţii unei afaceri, ne poate demonstra că un nivel de 16% al cotei de impozitare poate avea o tentă confiscatorie mai pronunţată chiar decât unul de 25%, pe măsură ce corecţiile fiscale aplicate profitului contabil sunt cu atât mai agresive. Propunem lărgirea sferei de admitere la deductibilitate fiscală a tuturor cheltuielilor care sunt efectuate în scopul businessului şi care, implicit, concură la realizarea acestuia.

4. Repoziţionarea unor prevederi din categoria procedurilor fiscale, dintre care cele mai importante le apreciez ca fiind următoarele:

a. Restrângerea posibilităţii acordate organelor fiscale de a aplica procedurile de autoritate reprezentate de estimare, de recalificare şi de ajustare. Propunem definirea mai exactă a conţinutului cognitiv al prevederilor art. 11 Cod fiscal, care oferă posibilitatea organelor fiscale de a aplica retratarea fiscală a operaţiunilor economice derulate de un contribuabil cu un altul – fie afiliat, fie nu.

b. Eliminarea obligaţiilor declarative şi de înregistrare care creează doar costuri suplimentare la nivelul firmelor de bună credinţă, fără a avea un impact semnificativ (în contrapartidă) şi asupra „evazioniştilor de profesie“.