Uitaţi de meniul clasic şi pregătiţi-vă de holograme ale farfuriilor de mâncare. O echipă de români vrea să transforme hologramele din Star Wars în realitate

Postat la 21 iulie 2016 233 afişări

Uitaţi de meniul clasic şi pregătiţi-vă de holograme ale farfuriilor de mâncare. O echipă de români vrea să transforme hologramele din Star Wars în realitate

Doi programatori, un expert tehnic şi doi regizori au pornit la drum pentru a aduce realitatea augmentată şi hologramele în România şi în lume. Este vorba de echipa Holosee formată din Andrei Boruzescu, Cosmin Dobrescu, Alexandru Popescu, Lucian Popa şi Alexandru Aurelian Ispas. Tehnologia lor va funcţiona cu majoritatea tipurilor de headseturi cum ar fi Oculus Rift, Hololens, HTC Vive, Google Cardboard şi a fost dezvoltată în aproximativ un an.

Andrei Boruzescu spune că se jucau de mult timp cu ideea unor holograme, însă abia în aprilie 2015 au hotărât să se apuce serios de proiect, după ce şi-a condus soţia la aeroport. „Pe drum, l-am sunat pe Cosmin şi i-am zis că vreau să ne apucăm serios de proiect.“ Rând pe rând fiecare din membrii echipei actuale a fost convins să pună „osul la treabă“ şi să încerce să aducă această tehnologie la viaţă.

Echipa a pornit la drum cu ideea de a face posibilă comunicarea prin intermediul hologramelor. „N-ar fi un înlocuitor pentru mobil, Facebook sau Skype. Gândeşte-te la soldaţi plecaţi din ţară care ar putea să-şi vadă familia şi invers. Nu era intenţionat pentru o utilizare de zi cu zi. Poate în proiectele academice, ştiinţifice, ar putea fi folosit mai des“, spune Boruzescu. Între timp, tinerii s-au reorientat către advertising şi industria muzicală, deoarece în momentul de faţă tehnologia este mult prea scumpă şi produsul nu ar putea ajunge la marea masă de consumatori. „Trebuie să ne folosim de ceea ce ei au deja: un smartphone, cardboard. Ne‑am gândit la industria muzicală, cum ar fi să-l vezi pe Eric Clapton cântând la chitară sau poate pe Shakira dansând în sufragerie“, povesteşte antreprenorul. „Au fost multe nopţi pierdute, munceam toţi când apucam, câteodată împreună, alteori pe cont propriu“, mărturiseşte el, iar pe vremea aceea fiecare era angajat cu normă întreagă.

Dacă multe companii celebre au luat naştere în garaje, despre Holosee am putea zice că s-a născut „în podul unei casei unde era amplasată o chroma improvizată şi cu camerele de securitate ale lui Lucian pe care le-a demontat pentru teste“, afirmă Boruzescu. „Acolo am văzut prima hologramă generată de noi. Totul funcţiona bine. Majoritatea prietenilor au avut reacţii pozitive. Unii au rămas cu gura căscată, parcă nu le venea să creadă că noi chiar am reuşit să facem asta“, adaugă el. Însă au întâmpinat un hop exact înainte de a anunţa că lucrează la această tehnologie: „Lucram deja de aproape un an la Holosee fără să ştim dacă mai există cineva care face acelaşi lucru. Bănuiam că nu putem fi singurii“. Gigantul software Microsoft a anunţat cu „20 de ore înaintea noastră că lucrează la o variantă proprie. Ei o numeau holoportare“.

Mi-a mărturisit că i-a dat puţin peste cap, dar a venit şi ca o confirmare că ceea ce fac este bine. „Ne-am uitat la ce a prezentat Microsoft şi am realizat că aveam unele avantaje. Hologramele lor aveau buguri pe care noi nu le aveam datorită metodei diferite de captare şi generare a hologramelor.“

Au iniţiat discuţii cu casele de muzică din România pentru a realiza un clip cu holograme şi feedbackul este unul pozitiv, se uită şi la branduri care ar putea să-şi facă reclamele cu ajutorul hologramelor. „Am vrea să creăm o platformă ca un fel de YouTube sau iTunes prin care omul poate să descarce, sau prin streaming să vadă holograme ale unor artişti în camera lor“, spune Boruzescu. „Diferenţa dintre hologramele noastre şi hologramele din Star Wars este faptul că trebuie să poţi ochelari (Cardboard, Oculus Rift etc. - n.r.)“, adaugă el.

Consumatorii vor avea nevoie doar de un telefon inteligent şi un Google Cardboard pentru a putea vedea hologramele, iar tehnologia românilor se aplică atât pentru realitatea agumentată, cât şi pentru cea virtuală. Consumatorul va alege dacă vrea să asculte o melodie interpretată de un artist la birou sau la un foc de tabără pe munte.  Poate această poveste vă aduce aminte de imaginile cu Tupac sau Michael Jackson în concert, însă „acolo este un truc de magie, un geam pus la 45 de grade şi este o proiecţie a unei imagini din tavan sau din podea sau din altă cameră. Aia nu este o hologramă, este doar o reflexie în geam“, spune Andrei Boruzescu.

Însă proiectul pe care mizează şi care speră să le asigure finanţare pentru dezvoltarea tehnologiei este Holo Menu. Imaginaţi-vă următorul scenariu: sunteţi la restaurant, dar nu ştiţi ce vreţi să comandaţi, iar denumirile sunt cumva abstracte şi aţi vrea să ştiţi exact ceea ce veţi primi în farfurie. Nu, chelnerul nu va fi nevoit să vină pe rând cu zeci de preparate pe farfurie, ci ar avea nevoie doar de o tabletă şi tehnologia Holosee, care ar fi capabilă să redea holograme cu farfuriile de mâncare, pe care le-aţi putea roti şi inspecta după pofta inimii până când vă veţi hotărî. Interesant, nu?

„Suntem în discuţii cu un anumit lanţ de restaurante din Bucureşti. Sunt interesaţi, acum filmăm şi facem teste şi pregătim primul meniu.“ Aşadar, pentru dezvoltarea tehnologiei, achiziţionarea de echipament, Holosee ar avea nevoie de „în jur de 30.000 de euro“, pe care speră să-i obţină din vânzări sau de la un investitor privat, huburi sau chiar de la stat, prin programul START 2016, în care guvernul acordă până la 26.000 de euro pentru IMM-uri.

Urmărește Business Magazin

/cover-story/uitati-de-meniul-clasic-si-pregatiti-va-de-holograme-ale-farfuriilor-de-mancare-o-echipa-de-romani-vrea-sa-transforme-hologramele-din-star-wars-in-realitate-15534577
15534577
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.