Women in real Estate. Cum se poate construi armonios o carieră în industria imobiliară şi la ce salarii pot ajunge femeile care aleg un astfel de parcurs profesional

Autor: Andra Stroe Postat la 06 martie 2023 3097 afişări

„O vizită la Expo Real, unul dintre cele mai mari târguri şi expozitii de real estate, care se desfăşoară anual la München în luna octombrie, îţi va reda din primele minute o realitate evidentă: industria europeană este una dominată de bărbaţi. Din miile de vizitatori ai evenimentului, abia zăreşti printre multitudinea de costume bărbăteşti închise la culoare câteva prezenţe feminine. Cu toate acestea, România este o piaţă atipică din acest punct de vedere. Şi asta pentru că prezenţa femeilor în roluri de management în cadrul companiilor imobiliare a devenit o constantă, acestea fiind remunerate pe măsură”, remarcă Despina Ponomarenco, Preşedintele BREC. Alături de ea şi de alte cinci reprezentante ale industriei imobiliare locale am aflat cum se poate construi armonios o carieră în acest domeniu, ce beneficii aduce şi cu ce provocări se confruntă femeile care aleg un astfel de parcurs profesional.

„Anul trecut ne-am confruntat cu numeroase provocări: pe lângă restricţiile pandemice, războiul cu Ucraina a adus multă incertitudine şi o explozie de costuri. Femeile în funcţii de management din domeniul imobiliar au reuşit să gestioneze situaţia atât la nivel de business, cât şi uman, contribuind la o trecere lină în acest context dificil”, declară Despina Ponomarenco, preşedinte al Bucharest Real Estate Club (BREC). 

Conform datelor BREC, cea mai mare organizaţie locală de profil, pe piaţa românească femeile ocupă roluri de management în companii din tot spectrul imobiliar, de la fonduri de investiţii, companii de dezvoltare imobiliară, bănci sau firme de administrare imobiliară. Totodată, femeile conduc businessuri antreprenoriale precum firme de avocatură, consultanţă sau arhitectură şi design interior.

În ceea ce priveşte nivelul de venituri anuale ale femeilor în roluri de top management (CEO, COO, CFO), acesta se încadrează, potrivit aceeaşi surse, între 100.000 şi 120.000 de euro (venit net), la care se adaugă un cuantum de 3-5% din profitul anual al proiectelor pe care le gestionează (participare la „shared profits”). Cât despre rolurile de middle management (director de marketing, director comercial, legal manager), acestea sunt remunerate cu venituri între 40.000 şi 60.000 de euro, la care se adaugă bonusuri în funcţie de performanţă.

Pe segmentul de brokeraj, un senior manager de departament este remunerat cu 35.000 până la 55.000 de euro anual, adăugându-se aici comisioane de 8 – 25% din veniturile pe care le generează pentru companie.  


Cum pui bazele unei cariere în real estate?

„Piaţa modernă de real estate din România este una tânără, unde profesioniştii s-au format cu suportul colegilor şi clienţilor internaţionali, prin ceea ce numim learning by doing”, spune Despina Ponomarenco. Astfel, „în contextul în care nu existau multe opţiuni de educare”, Bucharest Real Estate Club a lansat, în 2020, Real Estate Academy, primul program privat de educaţie, ce acoperă întreg spectrul imobiliar. Programul se derulează similar unui masterat, conţinând 12 module de studiu care acoperă cele mai importante subiecte de interes privind piaţa imobiliară: dezvoltare sustenabilă mixed-used, dezvoltare rezidenţială, clădiri şi parcuri de birouri, retail, parcuri logistice, investiţii imobiliare, hoteluri, finanţare imobiliară, legal real estate, brokeraj & consultanţă imobiliară, asset management, property marketing & comunicare.

„Prin intermediul acestei iniţiative îi punem împreună pe cei dornici să activeze în real estate cu profesioniştii care au învăţat din experienţă şi pot transmite mai departe know-how-ul lor de zeci de ani”, explică Despina Ponomarenco.

Printre lectorii ediţiei 2022-2023 ea îi aminteşte pe Tatian Diaconu, CEO, Nhood România, Antoanela Comşa, preşedinte Gran Via, Sînziana Pardhan, managing director pentru România – P3 Logistic Parks, Alina Alpaslan, finance director, Skanska Property Romania, Sebastian Mahu, head of asset management, Iulius, Luiza Moraru, head of asset services, CEE, CBRE, Cătălin Jalobă, head of real estate finance, BCR, David Canta, Principal, Romania & Czech Republic – Avison Young,  Andrei Văcaru, head of capital markets, JLL Romania, Mircea Drăghici, managing director – EST Hospitality Consulting, şi pe Răzvan Testa, partner, Ţuca Zbârcea şi Asociaţii.

Programul este acum la cea de-a treia ediţie, urmând ca în septembrie 2023 să ia startul ediţia cu numărul 4. În cele trei ediţii, Real Estate Academy a avut un total de 70 de participanţi.

Dar, dincolo de o pregătire propriu-zisă, e nevoie totodată şi de modele care să inspire la rândul lor, prin propriul exemplu, femeile ce doresc să urmeze o carieră în industria imobiliară. Vă prezentăm în continuare poveştile şi evoluţia a cinci femei care s-au evidenţiat în real estate-ul local, dar şi motivele care le-au împins spre această lume.  


Un lider organizat

Activă încă din anul 2007 în industria imobiliară, pentru Laura Bencze, director al departamentului Investment Properties al CBRE România, anul 2022 a adus cu sine cel mai vizibil proiect din portofoliul său de până acum: o tranzacţie record pentru România, prin care fondul de investiţii CA Immo a vândut întregul portofoliu de clădiri de birouri existent către compania cu capital integral românesc Pavăl Holding. „A fost o tranzacţie de aproape 400 de milioane de euro şi cea mai mare tranzacţie imobiliară realizată vreodată în România.” De asemenea, spune că îi sunt foarte dragi două procese de renovare, pentru Plaza România şi VIVO! Cluj-Napoca, „al doilea dintr-o funcţie de conducere a serviciilor de property management, un proiect de zeci de milioane de euro realizat în câteva luni”, adăugând că toate trei au influenţat piaţa imobiliară locală.

De altfel, încă de mică îşi dorea să contribuie la o „schimbare la faţă” a centrelor comerciale. „Drumul meu înapoi spre casă de la şcoală trecea prin magazinul universal al oraşului Braşov (actualmente Star). Îmi doream foarte mult să stau în magazin după închidere ca să pot aranja magazinele şi marfa aşa cum îmi doream, să le ofer o ordine, o imagine de ansamblu mai plăcută, mai atractivă, să pun mai multe reclame în interior. Nu am reuşit asta în copilărie, am reuşit însă în viaţa de adult la alte două centre comerciale: Plaza România şi VIVO! Cluj-Napoca. Bucuria de atunci a fost ca şi cum aveam din nou 10 ani şi cred că e important să avem astfel de bucurii ca adulţi. Să îţi păstrezi pasiunea.” Firea organizată pe care a avut-o încă de atunci a ajutat-o şi peste ani. „În copilărie îmi doream să vorbesc în public, să negociez, să ghidez oamenii de lângă mine. Şi eram extraordinară la organizare, în special la organizarea timpului. Atunci nu îmi dădeam seama, dar acum înţeleg că abilitatea de a înţelege atât detaliile, cât şi perspectiva de ansamblu vine din copilărie. Cum s-ar spune văd pădurea în ansamblul ei, în timp ce văd şi scoarţa fiecărui copac”, povesteşte Laura Bencze.

Şi în prezent, organizarea şi strategia fac parte negreşit din agenda sa zilnică. „Am multe întâlniri, fie fizice, fie virtuale, cu clienţi, avocaţi, parteneri în fiecare zi. Ceea ce îmi place foarte mult. Sunt întâlniri pe care încerc să mi le pregătesc cât mai bine, din care învăţ mereu câte ceva şi pe baza cărora construiesc sau organizez apoi.”

Despre principalele provocări apărute de-a lungul timpului spune că acestea pot fi evidenţiate mai uşor împărţindu-le în viaţa de dinainte de a avea copii şi după. „Copiii ne învaţă atât de multe, inclusiv pe plan profesional - nu cred că ne dăm cu adevărat seama de asta, de legăturile dintre aceste două lumi din viaţă noastră, însă, cum spuneam, am obiceiul să văd pădurea într-un fel diferit. Before kids dificultatea era să îmi temperez aşteptările şi dorinţa de a face totul foarte repede. În viaţa cu copii, provocarea vine din a îmbina dorinţele din sfera profesională cu cele de a petrece timp de calitate în familie. Le-am rezolvat prin a face mai multe lucruri în acelaşi timp şi prin acţiune, împărţită în fapte mici care adunate aduc rezultate mari.”

Despre prezenţele feminine din real estate-ul local spune că „avem nu doar foarte multe femei în industrie, şi în special în agenţiile de consultanţă imobiliară, însă avem şi multe femei în poziţii de conducere, care gestionează echipe foarte mari şi proiecte de zeci de milioane de euro”. Ea consideră că nu doar în imobiliare, ci peste tot femeile au nevoie să îmbine cu diplomaţie fermitatea cu blândeţea. „Mână de fier în mănuşă de catifea.”

De ce le-ar recomanda şi altor femei să aleagă această industrie? „Pentru independenţă.” Real-estate-ul, spune ea, îţi oferă o libertate de acţiune, gândire, gestionarea timpului „cum cred că puţine alte industrii pot să o facă” şi este „foarte asemănător cu antreprenoriatul, unde brandul personal contează la fel de mult precum brandul serviciului sau produsului dezvoltat”. Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei în acest domeniu este să nu rămână în aceeaşi poziţie, ci să schimbe jobul sau departamentul, „ceea ce sună ciudat de la cineva care lucrează în aceeaşi companie de aproape 15 ani, dar unde totuşi am schimbat trei departamente: Research & Marketing, Property Management şi Investment”. Oferă această recomandare deoarece consideră că astfel ai ocazia să cunoşti mai mulţi oameni, să îţi faci relaţii, să înţelegi detalii pe care altfel nu ai cum să le înţelegi decât dacă eşti în mijlocul acţiunii. „Nu foarte des, însă o dată la 3-5 ani e bine să schimbi ceva.”  

Carte de vizită

Laura Bencze, Director al departamentului de Investment Properties, CBRE România

Œ Lucrează în domeniul real estate din 2007, în companiile CBRE şi Anchor Grup;

 În anul 2022 a coordonat procese de vânzare pentru 12 proprietăţi office şi industrial, cu o valoare cumulată de piaţă de peste 560 de milioane de euro; printre acestea se numără şi cea mai mare tranzacţie imobiliară realizată vreodată în România – vânzarea portofoliului de birouri CA Immo către Pavăl Holding;

Ž Înainte de experienţa actuală în Investment, a fost Account Director pentru portofoliul de retail al Immofinanz (CPI Romania) incluzând centre comerciale de top precum VIVO! Cluj-Napoca şi VIVO! Constanţa;

De asemenea, a coordonat atât departamentul de Research CBRE România cât şi pentru întreaga zonă Central-Est Europeană.

 Recent, a absolvit un curs realizat de Universitatea Cambridge în materie de ESG, şi anterior a absolvit cursuri profesionale organizate de ICSC (International Council of Shopping Centers) şi Erudio;

 În plan personal este mama a doi băieţi de 8, respectiv 6 ani şi pasionată de călătorii cu autorulota. 

Laura Bencze: „Schimbă jobul/schimbă departamentul! Cunoşti mai mulţi oameni, îţi faci relaţii, înţelegi detalii pe care altfel nu ai cum să le înţelegi decât dacă eşti în mijlocul acţiunii.  Nu foarte des, însă o dată la 3 – 5 ani e bine să schimbi ceva.”


O profesie în continuă schimbare

Încă de la vârsta de 12 ani, Alina Necula îşi dorea să devină avocată. „Cu acest gând în minte am ales liceul la care am dat şi de asemenea m-am pregătit ultimii doi ani de liceu pentru Facultatea de Drept, pe care am şi absolvit-o în 2004. Cred că alegerea mea a fost mult influenţată de filmele acelor vremuri şi de părinţi.” În imobiliare a ajuns la începutul anului 2007, şi îşi aminteşte cu claritate acel moment. „12 februarie 2007 a fost prima zi în care m-am alăturat dezvoltatorului de rezidenţial Adama. Acum am 16 ani de când activez în această industrie.”

Provocările sau crizele apărute pe parcurs spune că au fost, de cele mai multe ori, declanşate de modul în care se raporta ea la problema respectivă. „Totul se poate tranşa sau rezolva cu multă răbdare, comunicare, implicare şi cu o atitudine pozitivă şi optimistă.”

Deşi spune că nu are un proiect de suflet şi nici acea mare reuşită, are pe de altă parte multe proiecte dezvoltate, o creştere organică şi paşi făcuţi zilnic pentru acumularea de cunoştinţe şi îmbunătăţire. „Obiectivul meu a fost întotdeauna să construiesc echipe funcţionale, sudate şi potrivite proiectului la care lucrăm.” Prin urmare, stilul său de leadership spune că depinde mult de poziţia coordonată. „În cazul oamenilor cu o mai mare senioritate utilizez stilul participativ. Consider că poziţiile de entry level au nevoie de mai multă implicare din partea mea.”

Alina Necula: „Le recomand şi altor femei să intre în această lume pentru că este o industrie în permanentă adaptare, dezvoltare – indiferent de asset classul de care te ocupi (rezidenţial, retail, office, logistică).  Nu este o profesie plictisitoare, o zi nu seamănă cu cealaltă, există o dinamică a pieţii şi a jucătorilor din piaţa care aduce mereu provocări.”

Despre conceptul work-life balance este de părere că reprezintă un ciclu care se repetă toată cariera, în funcţie de evenimentele de la momentele respective. „Cred că fiecare se raportează diferit la acest concept în funcţie de cum am resimţit în copilarie acest echilibru şi ce ne dorim acum de la viaţă. În anumite momente reuşesc să ajung la această rutină, la o stare de echilibru între viaţa personală şi profesională, dar recunosc că este un efort continuu şi nu toate zilele arată la fel, de bine sau de rău.”

Cât priveşte programul său zilnic, acesta începe dimineaţa devreme şi îmbină rolul de country manager cu cel de mamă. „Mă trezesc la ora 07:00 în fiecare dimineaţă, la ora 08:00 sunt în sala de sport, targetul fiind acela de a ajunge la 09:30 la birou. Ce nu lipseşte din agenda zilnică sunt discuţiile cu echipa şi clienţii. Ajung seara acasă, în jurul orei 20:00, dacă nu sunt evenimente sau cine la care trebuie să iau parte. Puţinul timp care îmi mai rămâne îl petrec jucându-mă cu fetiţa mea de 3 ani.”

Alina Necula crede că în industria de real estate din România femeile sunt bine reprezentate – „în piaţă există destul de mulţi jucători care au femei în funcţii cheie sau de conducere”. Printre calităţile care nu trebuie să îi lipsească unei femei consideră că încrederea în sine şi empatia sunt demne de menţionat.

Le recomandă şi altor femei să intre în această lume pentru că „este o industrie în permanentă adaptare, dezvoltare – indiferent de asset classul de care te ocupi (rezidenţial, retail, office, logistică). Nu este o profesie plictisitoare, o zi nu seamănă cu cealaltă, există o dinamică a pieţii şi a jucătorilor din piaţă care aduce mereu provocări”. Sfatul său pentru acestea e să muncească mult, să trateze cu seriozitate şi disponibilitate orice provocare profesională, să aibă curaj să greşească şi să le pese de oamenii cu care lucrează.   

Carte de vizită

Alina Necula, Country Manager, Lion’s Head România

Œ Cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul imobiliar,  Alina Necula şi-a concentrat activitatea profesională în managementul activelor, management comercial şi dezvoltare imobiliară, s-a implicat activ în mai multe proiecte de birouri şi logistică  şi a coordonat unităţi strategice de afaceri în pieţele de retail şi rezidenţial;

 Din rolul actual, coordonează şi dezvoltă local strategia companiei; este, de asemenea, responsabilă de identificarea noilor oportunităţi de afaceri şi extinderea activităţii Lion’s Head Group;

Ž Înainte de a se alătura companiei Lion’s Head, ea a făcut parte din echipele de management comerciale şi de asset management ale Globalworth şi Immofinanz;

 Deţine un EMBA de la Maastricht School of Management, precum şi o diplomă de licenţă în Drept şi Economie obţinută din partea Universităţii Bucureşti.


Un parcurs fără devieri

„Când eram copil îmi doream tot felul de bazaconii, iar când a venit momentul să iau o decizie cu privire la viitor, tata, care a fost judecător, a fost cel care m-a inspirat să aleg Facultatea de Drept. După absolvire şi intrarea în avocatura de business, cumva domeniul imobiliar a fost cel care m-a atras cel mai mult şi, odată intrată pe acest drum, se pare că nu au mai fost devieri de la el pentru mine”, îşi motivează Roxana Dudău, succint, alegerea acestei industrii pentru a-şi construi o carieră.

Provocările apărute pe parcurs spune că au venit aproape întotdeauna dintr-un volum de muncă în continuă creştere, când s-au aglomerat foarte multe proiecte pentru clienţi diferiţi, toate importante, toate prioritare. Subliniază în acelaşi timp că singurul mod de a gestiona astfel de situaţii este întotdeauna cu calm, cerând ajutor şi delegând. „Am învăţat pe propria piele că, deşi e greu uneori să delegi, întrucât poate însemna o muncă dublă la final, doar aşa îţi poţi creşte o echipă capabilă să preia sarcini grele şi urgenţe când ai cea mai mare nevoie.” Ea ar recomanda oricui să aleagă industria imobiliară în primul rând pentru că o consideră o industrie care îţi aduce foarte multe satisfacţii palpabile, în sensul că munca ta se materializează la final cu o clădire, ceva pe care poţi pune mâna, în care poţi să intri şi să ai o anumită experienţă a spaţiului respectiv. „Faptul că ai contribuit la realizarea acelei construcţii îţi dă o satisfacţie specială. Cumva, rămâne ceva în urma ta, o anumită moştenire. Chiar şi în cazul meu, avocat fiind, deşi nu sunt în mod direct dezvoltator sau constructor, ajutând un dezvoltator sau un constructor pe partea legală (la achiziţia unui teren şi/sau edificarea unei construcţii, fie cu analiza situaţiei juridice a terenului, fie cu redactarea contractelor de achiziţie şi/sau de proiectare, de antrepriză etc., cu verificarea legalităţii autorizaţiilor de urbanism, de construire şi de funcţionare emise pentru acea clădire, fie cu toate acestea la un loc), am sentimentul că acea clădire îmi aparţine şi mie într-un mod aparte”.

Roxana Dudău remarcă faptul că în ultimii ani sunt din ce în ce mai multe femei de succes în industria imobiliară, în poziţii extrem de importante. „În ceea ce priveşte avocatura de business şi avocaţii de real estate, aş spune că e o industrie poate chiar predominant feminină, sunt foarte multe femei avocat de succes care şi-au ales acest domeniu.” Sfatul său pentru tinerele aflate la începutul carierei în acest domeniu este să aibă încredere în ele, în intuiţia lor şi să pună pasiune şi ambiţie în ceea ce fac.

Roxana Dudău: „Am învăţat pe propria piele că, deşi e greu uneori să delegi, întrucât poate însemna o muncă dublă la final, doar aşa îţi poţi creşte o echipă capabilă să preia sarcini grele şi urgenţe când ai cea ai mare nevoie.”

În ceea ce o priveşte, lucrează alături de patru avocaţi dedicaţi exclusiv ariei de drept imobiliar şi construcţii şi, după caz, cu alţi colegi din departamente complementare, „când lucrăm la tranzacţii foarte mari sau la finanţări/refinanţări de portofolii imobiliare”. Despre stilul său de leadership ar spune că este mai degrabă unul incluziv, leading by example, pe principiul că „tragem toţi la aceeaşi căruţă”. „Pentru mine, transparenţa cu privire la volumul de muncă al fiecăruia din echipă şi complexitatea problemelor juridice şi a proiectelor la care lucrează fiecare, împărtăşirea cunoştinţelor între membrii echipei sunt foarte importante. Cea mai mare satisfacţie o am atunci când colegii mai puţin experimentaţi se simt inspiraţi de restul echipei să înveţe şi să aprofundeze chichiţele profesiei de avocat şi particularităţile domeniului imobiliar.”

Roxana Dudău ne-a mai povestit că în fiecare zi îşi face timp să citească cel puţin un articol din Codul civil sau din legea construcţiilor ori din legea urbanismului, căci spune că nu poţi, ca avocat de real estate, să nu deschizi zilnic măcar o lege. „Mai în glumă, mai în serios, din rutina mea zilnică nu lipsesc legea şi cafeaua!” Ea este de părere că atunci când iubeşti ceea ce faci, munca nu mai este aşa împovărătoare. „Cum spunea Mark Twain: găseşte un job pe care să îl faci cu plăcere şi nu va trebui să munceşti nicio zi în viaţa ta! Dar da, cred în acest concept de work-life balance şi încerc pe cât posibil să calibrez munca şi viaţa personală şi îi încurajez şi pe toţi membrii echipei mele să facă acelaşi lucru. Acum, după pandemie, a devenit un standard pentru angajaţi să lucreze parţial de la birou şi parţial în sistem de home office, ceea ce mi se pare un mix foarte bun pentru a găsi un echilibru în această privinţă.”

Despre proiectul său „de suflet”, spune că este format din zeci, „ca să nu zic peste o sută”, de proiecte mai mici: „Am avut şansa să lucrez, din calitatea mea de avocat extern, alături de departamentul de expansiune al celui mai mare retailer din România şi simt o bucurie specială când intru în fiecare magazin pentru care am făcut cel puţin un contract, un raport de due diligence sau am verificat o autorizaţie de urbanism sau de construire”. Pe viitor, îşi doreşte să fie implicată în cele mai mari tranzacţii de real estate din România.  

Carte de vizită:

Roxana Dudău, Partner, Wolf & Theiss România

Œ Este un practician recunoscut în domeniul imobiliar, de-a lungul carierei sale oferind consultanţă investitorilor străini strategici, activi pe piaţa de retail şi construcţii cu privire la intrarea si extinderea lor pe piaţa din România;

 Are o experienţă vastă în domeniul dreptului imobiliar, în special în ceea ce priveşte dreptul urbanismului şi al construcţiilor (asistând investitorii cu privire la analiza valabilităţii legale a autorizaţiilor de urbanism şi de construire obţinute pentru proiectele acestora), precum şi în materia contractelor de închiriere de spaţii industriale, de birouri şi de retail, acţionând atât pentru chiriaşi, cât şi pentru proprietari;

Ž De asemenea, a asistat o serie de bănci în cadrul unor proiecte de finanţare şi/sau refinanţare a unor importante portofolii de real estate, precum şi investitori importanţi (cu precădere din sectoarele auto şi aerospaţial) cu privire la investiţiile lor de tip greenfield în România, oferindu-le consultanţă cu privire la structurarea întregului proiect investiţional, acoperind toate etapele, de la procesul de securizare şi achiziţie a terenurilor, până la contractele de proiectare şi de antrepriză generală.


Profesionist imobiliar: un obiectiv exigent dar plin de satisfacţii

Deşi în copilărie îşi dorea şi era convinsă că ar trebui să studieze dreptul, deoarece pe atunci urmărea seriale care aveau ca subiect firme de avocatură şi/sau vieţile interesante ale avocaţilor şi „puteam anticipa destul de bine linia pe care avocaţii o vor urma în procese”, în final a abandonat ideea şi s-a orientat spre asistenţă socială, pentru a putea apăra drepturile copiilor, pe care le considera mereu neglijate, povesteşte Florentina Mitricoaia, leasing & asset manager în cadrul Raiffeisen Property Holding International (RPHI – compania care deţine Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, şi By Tower – n. red.), pentru BUSINESS Magazin. „Eram destul de hotărâtă  şi chiar am studiat pe cont propriu materii ce nu intrau în curriculumul liceului meu cu profil economic. Am intrat însă pe locurile bugetare în cadrul ASE şi decizia a fost luată de la sine.” Încă din timpul facultăţii şi-a dorit să adune experienţă pe domeniul de consultanţă, aşa că a ales să se angajeze part-time la o firmă de consultanţă în construcţii, „marcând astfel întâlnirea mea cu industria imobiliară”. Totuşi, deşi a ales un alt parcurs profesional decât cel plănuit, se implică în continuare şi în campanii care luptă să îmbunătăţească viaţă copiilor în România.

La începuturile carierei sale în real estate spune că totul a fost o provocare, „pentru că totul era ceva nou, diferit de ce văzusem sau studiasem până să încep să lucrez într-o companie multinaţională iniţial, şi apoi în departamente comerciale din domeniul imobiliar”. Se declară însă fericită că a reuşit să înveţe rapid şi să se adapteze situaţiilor luând totul pas cu pas. „De la a învăţa cum să fac o vizionare până la a coordona negocieri şi chiar procese de due diligence am adunat constant abilităţi ce mă ajută să gestionez mai uşor şi mai eficient crizele din prezent.” În prezent lucrează în cadrul firmei RPHI (Raiffeisen Property Holding International), „o companie cu o organigramă destul de orizontală dar în care departamentul comercial coordonează şi restul departamentelor, cu preponderenţă departamentele de property management, tehnic şi marketing, care adună peste zece angajaţi”. Ea îşi descrie stilul de leadership drept unul participativ sau democrat.

Florentina Mitricoaia este de părere că, indiferent că eşti la început de drum în acest domeniu sau doreşti să aduci o schimbare în viaţă profesională, industria imobiliară este o alegere foarte bună. „Este un domeniu important pentru economie, versatil, dinamic, care nu limitează şi care poate aduce multe beneficii atât personale cât şi societăţii. Carierele în domeniul imobiliar comercial pot include poziţii de analist financiar, management al proprietăţilor, management al activelor, agenţi de leasing, brokeri, evaluatori, manageri de active, marketing, contabilitate, dezvoltare, investiţii, creditare şi multe altele.” În plus, adaugă că nicio situaţie nu se aseamănă şi nici o negociere nu este la fel. „Lumea imobiliară este complexă şi a deveni un profesionist imobiliar poate fi un obiectiv exigent dar şi plin de satisfacţii.”

Ea mai spune că, pe plan local, „în departamentele de leasing şi property management în special, cred că numărul femeilor a fost dintotdeauna majoritar, fiind mai ales departamente în care buna organizare şi coordonare au fost mereu esenţiale. Mă bucur să văd însă că în ultimii ani tot mai multe femei ocupă funcţii de conducere, setând chiar strategiile companiilor din domeniu”. În opinia sa, o femeie din domeniul imobiliar ar trebui să aibă o doză considerabilă de răbdare, creativitate dar şi determinare şi curaj de a-şi folosi vocea.

În programul Florentinei Mitricoaia, nicio zi nu trece fără monitorizarea presei pentru a afla ultimele noutăţi, trenduri şi discuţii cu echipa pentru a analiza oferte comerciale, costuri asociate clădirilor din portofoliu, investiţiilor viitoare şi nivelul de satisfacţie al chiriaşilor existenţi.

Cât despre work-life balance, spune că în ultimii ani şi-a impus ca acest concept să o ghideze. „Toate deciziile mele se bazează pe dorinţa de a menţine un echilibru în viaţa mea, de a mă simţi utilă şi competentă în viaţa profesională fără a uita de rolul important pe care îl am în viaţa fiicei mele şi fără a-mi neglija propriile nevoi. Totul s-a schimbat pentru mine de când am decis să îmi setez noi moduri de a gândi şi noi obiceiuri. Pentru mine, acest proces nu a fost uşor şi este încă work in progress dar îmi aduce constant tot mai multe satisfacţii.”

Florentina Mitricoaia consideră că nu e niciun moment mai bun decât prezentul „şi acum, la RPHI, ocupându-mă de proiectele din portofoliul românesc şi în special de SkyTower, clădire emblematică în piaţa noastră, consider că mă bucur de recunoaştere profesională la un nivel superior”. Pe viitor, ea vrea să îşi continuie cariera în industria imobiliară şi să coordoneze tranzacţii tot mai mari şi mai interesante într-un mod care să îi onoreze şi alegerile personale.

În încheiere, le transmite „tinerelor doamne, atât ca ani dar şi în spirit”, să nu se sperie de acest domeniu, căci este unul care poate aduce multe beneficii. „Este mereu în mişcare, mereu se adaptează noilor trenduri şi nevoi, fiind astfel o sursă continuă pentru a te putea dezvolta.” Totuşi, subliniază că e important ca acestea să nu uite că nu este niciun domeniu, nicio specialitate care să merite mai mult studiu şi analiză decât stăpânirea propriilor gânduri. „Odată ce ştim exact cine suntem şi ne acceptăm şi asumăm în totalitate, vom putea beneficia cu adevărat de toate oportunităţile vieţii. Atât în viaţă cât şi la birou, setaţi o direcţie, analizaţi dacă obiceiurile dumneavoastră se aliniază cu direcţia respectivă şi fiţi dispuse să faceţi schimbări în consecinţă. Sky is the limit.”  

Carte de vizită

Florentina Mitricoaia, Leasing & Asset Manager în cadrul Raiffeisen Property Holding International (RPHI – compania care deţine Sky Tower, cea mai înaltă clădire din România, Şi By Tower – n. red.)

Œ Este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti;

 Are peste 15 ani de experienţă în real estate, pe segmentele de consultanţă financiară, dezvoltare, pieţe de capital şi administrarea activelor, cu cea mai mare expunere în cadrul departamentelor de leasing şi dezvoltare;

Ž Anterior a activat în companii precum AIG/Lincoln, JLL şi Atenor, acumulând experienţă în tranzacţii totale de peste 100.000 de metri pătraţi.

Florentina Mitricoaia: „Odată ce ştim exact cine suntem şi ne acceptăm şi asumăm în totalitate, vom putea beneficia cu adevărat de toate oportunităţile vieţii.  Atât în viaţă cât şi la birou, setaţi o direcţie, analizaţi dacă obiceiurile dumneavoastră se aliniază cu direcţia respectivă şi fiţi dispuse să faceţi schimbări în consecinţă. Sky is the limit.”


Determinare şi verticalitate

„Când eram copil visam să călătoresc în jurul lumii, însă pe măsură ce am ajuns la vârsta maturităţii am revenit cu picioarele pe pământ”, îşi începe povestea Brînduşa Grama, head of asset management al grupului Square 7, care include Square 7 Properties, companie responsabilă cu dezvoltarea imobiliară, Squarebox, companie de property management, şi Switchboard, companie de facility management.

Absolventă a Academiei de Studii Economice, după o serie de experienţe în diverse industrii (turism şi IT), şi-a început parcursul în real estate, care a debutat în departamentul de retail din cadrul echipei Colliers. „Revenind la visul din copilărie, nu l-am abandonat în totalitate. Călătoresc ori de câte ori am ocazia în diverse destinaţii, apropiate sau mai puţin apropiate.”

Printre provocările apărute în ultimii ani, ea menţionează pandemia de COVID-19, restricţiile îndelungate care au afectat direct industria de retail, alături de războiul de la graniţă şi explozia costurilor. „Cele două luni de lockdown au fost cele mai provocatoare din viaţa mea profesională prin prisma negocierilor continue ce au avut loc. Cred că adaptabilitatea a reprezentat cheia în depăşirea acestor situaţii, dublată de răbdare şi empatie pentru nevoile clienţilor noştri.”

În prezent, Brînduşa Grama coordonează o echipă de zece persoane într-un un stil de management participativ – transformaţional. „Îmi place să implic echipa în procesul decizional şi să le ofer încredere. Experienţa multidisciplinară a colegilor (tehnic, financiar, comercial şi administrativ) le creşte nivelul de responsabilitate şi implicare. Totodată, piaţa este într-o continuă transformare, fiind esenţial să ţinem pasul cu noile tendinţe în relaţia cu clienţii noştri.” Din agenda zilnică nu lipsesc aşadar scurtele şedinţe de coordonare cu colegii, dar nici listele zilnice şi săptămânale de „to do-uri”. Legat de echilibrul dintre planul profesional şi cel personal, consideră că balanţa va fi întotdeauna înclinată spre priorităţile din fiecare etapă, fie ele personale sau profesionale. 

În opinia ei, sectorul imobiliar din România este un domeniu unde femeile sunt bine reprezentate în funcţii de top şi middle management, iar acest lucru spune că îl putem observa în toate ariile de activitate specifice acestei pieţe: investitori/dezvoltatori, companii de consultanţă, property & facility management. Ea este de părere că două dintre calităţile esenţiale de care o femeie are nevoie pentru a reuşi în această industrie sunt determinarea şi verticalitatea. „La fel de mult cred că este important să ai pasiune pentru ceea ce faci, documentare continuă în domeniu şi dezvoltarea capacităţii de rezilienţă.”

Şi, pentru că „sectorul imobiliar reprezintă un domeniu dinamic, într-o continuă dezvoltare, care te păstrează conectat la realitatea economică şi socială”, le-ar recomanda şi altor femei să aleagă o carieră în această industrie, completând că „este totodată şi un mediu de lucru internaţional, oferind o deschidere către ce se întâmplă în Europa, precum şi în alte colţuri ale lumii”. Ea le sfătuieşte pe tinerele care aleg acest drum „să fie mereu deschise să cunoască oameni noi şi să fie conectate cu tot ce se întâmplă pe toate segmentele pieţei imobiliare”.

Privind retrospectiv, dintre toate proiectele la care a contribuit de-a lungul timpului, Brînduşa Grama spune că Baia Mare Shopping Park îndeplineşte toate criteriile pentru a-l numi proiectul său de suflet. „Deschis în 2021, într-o perioadă marcată de restricţii pandemice, proiectul a beneficiat de un concept modern de arhitectură şi de un mix de chiriaşi competitiv. Proiectul în suprafaţă totală de 18.000 de metri pătraţi a fost inaugurat cu un grad de închiriere de 100%.” În ceea ce priveşte cel mai mare obiectiv pe care îl are pentru viitor, ne-a spus că marele său vis este să înfiinţeze o fundaţie care să ajute femeile defavorizate.  „Provin dintr-o familie echilibrată şi fericită. Părinţii ne-au învăţat pe mine şi pe sora mea să dăm înapoi din binele primit.”  

Carte de vizită

Brînduşa Grama, Head of Asset Management, Square 7

Œ Se descrie drept o fire ambiţioasă şi dedicată şi este responsabilă pentru portofoliul de 26 de parcuri de retail pe care Square 7, grup cu o experienţă de 15 ani pe piaţa locală de retail, îl deţine alături de Mitiska REIM în România;

 Cu o experienţă de 7 ani în leasing, ea s-a alăturat grupului Square 7 în urmă cu patru ani în calitate de leasing manager; în septembrie 2022 a fost numită head of asset management;

Anterior Square 7, ea a lucrat în cadrul biroului din România al Colliers International, una din cele mai mari firme de consultanţă şi brokeraj imobiliar la nivel mondial.

Brînduşa Grama: „Două dintre calităţile esenţiale de care o femeie are nevoie pentru a reuşi în această industrie sunt determinarea şi verticalitatea.  La fel de mult cred că este important să ai pasiune pentru ceea ce faci, documentare continuă în domeniu şi dezvoltarea capacităţii de rezilienţă.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.