O scurta vizita prin pietele bucurestene, in zona hainelor intens colorate si ieftine si a pantofilor de unica folosinta va va releva un lucru extrem de interesant: marea majoritate a contrafacerilor venite din Asia nu mai folosesc variante stalcite de marci de renume occidentale, de gen Abibas.

Producatorii chinezi produc acum acelasi tip de tricou care te lasa dupa prima spalare, dar acesta se cheama JianJing sau QuingDong. Numele le-am ales la intamplare si imi cer scuze daca alaturarile facute au iscat ceva nepotrivit. Dar ideea e alta: oamenii astia chiar au inteles ca produc intr-o tara care a devenit o mare putere economica a lumii si nu mai simt nevoia sa se ascunda in spatele denumirilor occidentale.

Mai mult, au curaj sa isi impuna propriile marci, poate ieftine, poate stridente, poate de unica folosinta, dar ale lor. Este o forma de asumare a unei identitati nationale, derivata direct din increderea generata de brandul global China.

N-am nici o indoiala ca in timp si calitatea produselor se va modifica si, de ce nu?, poate peste cativa ani poate Jian va detrona marca occidentala pe care la inceput a stalcit-o.

Cand a inceput, saptamana trecuta, Marele Deranj National Legat de Retragerea Trupelor din Irak primul lucru la care m-am gandit a fost episodul atacului cavaleriei usoare. In cursul Marelui Deranj extrem de invocata a fost Imaginea Romaniei. Si Angajamentele. Si s-a spus ca cat de mult se strica imaginea Romaniei. Eu cred ca n-am stricat nimic, pentru ca nu avem ce strica, nu poti strica ceva ce nu exista.

Recapitulare: Atacul cavaleriei usoare este un episod din Razboiul Crimeei, in octombrie 1854. O suma de comandanti incompetenti, un ordin gresit transmis si gresit inteles si 670 de oameni au pornit la un galop nebun, o sarja spre moarte, in bataia tunurilor inamicului. Un atac ce aduna la un loc eroism pur si zadarnicie, cu totul un distilat fin de fire omeneasca cantat de lordul Tennyson intr-un poem faimos.

Uite tot asa si noi de ceva vreme, tot galopam la deal dupa cum ne ordona unii sau altii, urmand vreun ordin ce i se nazare unuia sau altuia. Si aici nu ma pot abtine sa nu-l citez pe Tennyson - "...Tunuri in stanga lor, Tunuri in dreapta lor, Tunuri in fata lor..." - intelegeti orice de aici si faceti orice analogie, ca oricum nu gresiti. Si asa, intre tunuri, si noi in galop, cu imaginea Romaniei, cica, pe post de stindard.

In primul rand ca negativul, in sens fotografic, pe care il putem defini drept imagine actuala a Romaniei nu era o rochita imaculata pe care anuntul facut de liberali a patat-o iremediabil. Eventual de purtat ca proba prin judecati. Negativul in cauza incepe chiar cu decembrie 1989, cand culorile sumbre ale revolutiei au iscat o imagine cu adevarat frumoasa. Nu a tinut nici cateva zile si de atunci tot amestecam solutii chimice, politice, economice, activi si reactivi, in incercarea de a incropi o imagine. Ne plictisim repede, o alta caracteristica nationala, si constatam ca filmul ni s-a rupt si imaginile au fost subexpuse. Ceea ce rezulta nu este o imagine, ci mai degraba un colaj cu urne de vot, zambete largi si mineri maniosi, cu privatizari si esecuri, cu amabilitati diplomatice prezentate drept victorii stategice si cu strachini de fasole in care am scapat te miri ce.

Recent chiar ati putut citi in revista un articol caruia eu i-as spune epitaful episodului 2005 - 2006 al serialului "Branding de tara pentru Romania".

Inceputa pe cai mari, actiunea a sfarsit cu un buget cam cat echivalentul unei sesiuni de shopping la Milano a unei doamne din high life, iar tentativa de a incropi ceva, o campanie, un logo, o imagine, a esuat. Concluzia a fost ca brandingul e important, dar sunt altele mult mai importante, cum ar fi integrarea, da’ poate facem pe bucatele, vinul cu vinul si IT-ul cu IT-ul, pentru ca unii sa nu se imbete cat porneste softul si nici vinul sa nu se caseze pana scriem programul.

Dar altfel ne suparam cand ni se pare ca unii sau altii ne stalcesc imaginea pe care ne place sa credem ca o avem. Unii m-ar putea contrazice si ar spune ca imaginea Romaniei este chiar ceea ce suntem, cu bune si rele. Aici e ca la rabin, toata lumea are dreptate, dar trebuie facuta diferenta intre starea natiei si imaginea ei.

Si tot sarjam, cavaleri si usurei, la nesfarsit. Ma gandesc, daca tot a ramas Abibas fara rost si rezultatul este iata verificat, n-ar fi bine sa imprumutam noi marca?