Se ştie că, foarte adesea, fabricarea unei monede costă mai mult decât valoarea ei nominală. Pare paradoxal: se poate deduce că statul pierde bani producând bani. Însă valoarea reală a monedei este mai mare decât cea nominală. Pe de-o parte, pentru că suprimă un lanţ interminabil şi costisitor de schimburi-barter - dar aici este multă istorie, iar în teoria (şi nici măcar în practica) banilor nu sunt competent.

Pe de altă parte, moneda respectivă vine să consolideze un lanţ al încrederii. Trebuie să mă încred în comerciant că îmi va schimba moneda pe ce vreau eu, trebuie să mă încred în banca la care-o depun că mi-o va restitui, trebuie să mă încred în asigurator c-o va investi cu folos, trebuie să mă încred în banca centrală că nu mi-o va drămui prin politici proaste, trebuie să mă încred în stat că va reglementa inteligent tot sistemul. Banii actuali, convenţionali, zişi şi „bani fiat„, se bazează pe încredere.

Ce se întâmplă însă când lanţul încrederii se rupe? S-a rupt de curând în Cipru şi a explodat o monedă alternativă, numită Bitcoin, iar întreaga presă a erupt în articole despre această monedă digitală (agitaţia mediatică e importantă în acest caz).

Desigur, Bitcoin nu este nici prima, nici singura monedă virtuală - de exemplu, Second Life dispune de propria monedă, la fel ca şi World of Warcraft, chiar şi creditele Facebook sunt tot un soi de bani virtuali. Toate exemplele vizează sisteme de plăţi limitate la o anumită platformă, în vreme ce Bitcoin este un sistem deschis şi global.

Alta este însă caracteristica principală a Bitcoin. Spre deosebire de banii convenţionali (şi chiar de banii din Second Life şi ceilalţi), această monedă virtuală se fundamentează pe neîncredere - în speţă pe neîncre-derea în întreaga lume financiară, iar anul în care a apărut explică fără multe cuvinte motivul: 2009 (deci curând după declanşarea crizei financiare globale).

Inventatorul conceptului, Satoshi Nakamoto, a publicat în 2008 un articol într-un forum de criptografie în care descria protocolul pe care urma să se bazeze Bitcoin, dar „persoana„ sa este învăluită în mister. Este cu siguranţă un pseudonim şi nici măcar nu se ştie dacă este o persoană sau un grup în ciuda investigaţiilor făcute de New Yorker şi Fast Company.

Tehnic vorbind, Bitcoin este de fapt o reţea peer-to-peer (cam ca acelea de partajare a fişierelor) care funcţionează pe baza protocolului Bitcoin, este complet descentralizată şi asigură printr-un sistem criptografic asimetric (cu chei publice şi private) atât siguranţa tranzacţiilor, cât şi anonimatul utilizatorilor. Atât protocolul, cât şi programul client sunt open source şi oricine poate verifica algoritmii şi modul de funcţionare.

Nu există nicio autoritate centrală şi oricine poate participa gratuit printr-un program client. Un utilizator îşi poate genera oricâte perechi de chei, fiecare pereche fiind echivalentă cu un cont, unde cheia publică funcţionează ca adresă, iar cheia privată ca semnătură. Tranzacţiile sunt distribuite şi sunt procesate de o serie de noduri ale reţelei numite „mineri„, care trebuie să aplice forţa brută (deci o imensă putere computaţională) pentru a valida o tranzacţie.

De altfel, minerii concurează între ei, deoarece fiecare bloc de tranzacţii este recompensat prin posibilitatea de a emite Bitcoini şi, eventual, prin contribuţii voluntare. Tranzacţiile validate sunt apoi publicate, iar programul client „culege„ sumele primite. În tot procesul nu intervin decât numere, dar Bitcoinii pot fi schimbaţi în bani convenţionali (rata de schimb este variabilă) sau pot fi utilizaţi pentru plăţi în numeroase magazine care acceptă moneda virtuală.

Deşi pare perfect, Bitcoin are două neajunsuri. Primul este că rata de schimb este influenţată major de expunerea mediatică. Al doilea este că emisia de Bitcoini este controlată de protocol, pentru a preveni inflaţia, dar este descrescătoare şi finită.

Pe măsură ce emisia va scădea şi cererea va creşte, se va produce fenomenul numit hiperdeflaţie, care este mult mai rea decât hiperinflaţia şi va distruge reţeaua. Dar până atunci lumea va învăţa o lecţie importantă şi poate un sistem mai bun va fi inventat.