Cele doua Chine
La inceputul lunii scriam ca, desi unele piete supraincalzite din China, precum cea imobiliara, pot oferi oportunitati speculative pe termen scurt, eu as fi circumspect cu privire la ipoteza ca economia de azi a Chinei ar fi doar un balon pe a carui dezumflare merita sa pariem, precum cea a Dubaiului.
Onorata instanta, as vrea sa revizuiesc si sa-mi amendez remarcile anterioare. Exista un pariu al investitorilor pe scadere, unul foarte important, care ma intriga la China. Nu sunt sigur cine face piata in domeniul acesta, dar iata cum suna pariul: daca China da Google afara, as vrea sa pariez pe prabusirea cotatiei Partidului Comunist Chinez (PCC).
Si iata si de ce: companiile chineze de astazi sunt si mult mai inapoiate, si mult mai avansate decat isi inchipuie cei mai multi dintre americani. De fapt avem de-a face cu doua economii in China de astazi. Pe de o parte este Partidul Comunist si afiliatii sai - sa le zicem Regimentul China. Aici se afla traditionalele intreprinderi detinute de stat. Pe langa ele este o a doua China, in mare parte concentrata in orasele de coasta, ca Shanghai si Hong Kong. Aici avem de-a face cu un sector antreprenorial foarte bine pus la punct, care si-a dezvoltat tehnici sofisticate de a genera si de a participa la fluxurile informationale de business de inalta calitate. Eu numesc asta Reteaua China.
Ce e asa de important la fluxurile de cunostinte? Pentru mine, asta este cheia intelegerii episodului Google si a motivului pentru care ar putea cineva decide sa parieze pe prabusirea PCC.
John Hagel, cunoscut scriitor de business si consultant in management, spune in recent lansatul "Index al schimbarilor" ca ne aflam in mijlocul "Marii schimbari". Ne schimbam de la o lume in care sursa avantajului strategic rezida in protejarea si extragerea valorii dintr-un set dat de cunostinte - suma a tot ce stiam noi la un moment dat, care acum se depreciaza intr-un ritm accelerat - catre o lume in care scopul crearii de valori este participarea efectiva la fluxurile informatiei, ale cunoasterii, care sunt in mod constant reinnoite.
"Gasirea de modalitati de conectare a persoanelor si a institutiilor care poseda cele mai noi cunostinte devine tot mai importanta", spune Hagel. "Caci exista cu mult mai multi oameni destepti in afara oricarei organizatii decat in interiorul ei." Si in lumea plata de astazi, putem avea acces la toate aceste surse. Prin urmare, cu cat compania sau tara ta se pot conecta mai mult la surse diverse si relevante spre a genera noi cunostinte, cu atat mai mult succes vor avea. Si daca n-o faceti voi, o vor face altii.
As spune ca Regimentul China, in eforturile sale de a suprima, ajusta si canaliza fluxurile de cunoastere spre domenii acceptabile din punct de vedere politic, care vor perpetua pe termen nedefinit controlul Partidului Comunist Chinez - intre care si cenzurarea Google -, devine tot mai antagonic cu Reteaua China, care prevaleaza prin participarea la fluxurile de cunoastere globale. Despre asta este razboiul cu privire la Google: el este un intermediar si un simbol pentru ipoteza potrivit careia chinezii vor fi liberi sa caute si sa se conecteze oriunde imaginatia si impulsurile lor creative ii vor conduce, ceea ce este crucial pentru viitorul Retelei China.
China are o serie de companii bine conectate la nivel global, care sunt deja "in flux", precum Li & Feng, o companie de textile in valoare de 14 miliarde de dolari, cu o retea de 10.000 de parteneri specializati, sau Dachangjiang, producator de motociclete. Fluxurile care se transfera in fiecare zi in retelele acestor companii chinezesti pentru proiectarea si inovarea de produse, pentru managementul livrarilor si pentru obtinerea celei mai bune expertize globale "sunt mai presus decat si-au inchipuit vreodata companiile americane", sustine Hagel.Orches¬tratorii acestor retele, adauga el, "ii incurajeaza pe participanti sa se reuneasca intr-o maniera ad-hoc ca sa abordeze prov¬o¬cari neasteptate in materie de performanta, sa invete unii de la ceilalti si sa atraga si outsideri pe masura ce au nevoie de ei. Companiile mai traditionale, ghidate de dorinta de a proteja si exploata rezervele de cunoastere, isi limiteaza cu grija partenerii cu care au relatii".
Regimentul China s-a mentinut pana acum in frunte, in mare parte pentru ca a perfectionat modelul secolului XX de productie la costuri reduse, bazata pe forarea depozitelor de cunoastere deja existente si pe limitarea fluxurilor de informatie exterioara. Dar China va ajunge in frunte in secolul XXI -, iar Partidul Comunist va supravietui la putere. Aceasta inseamna ca tot mai multe persoane, universitati si companii vor putea participa la marile fluxuri de cunoastere ale lumii, in special la cele care trec dincolo de granitele industriale si de piata deja cunoscute.
Din pacate, insa, China pare sa parieze ca poate face deodata trei lucruri: sa mentina controlul fluxurilor din motive politice, sa mentina fabricile stil secol XX ale Regimentului China din motive de ocupare a fortei de munca si sa extinda Reteaua China de tip secol XXI din ratiuni de dezvoltare. Dar contradictiile dintre cele trei ar putea sa submineze toata constructia. Modelul Regimentului de tip secol XX va fi pus sub presiune. Viitorul apartine celor ce promoveaza fluxuri de cunoastere mai bogate si mai diverse si celor care dezvolta institutiile si practicile necesare pentru a le struni. Asa incat avem: Regimentul China, care vrea sa cenzureze Google, lucreaza impotriva Retelei China, care se foloseste de Google pentru a se dezvolta. Deocamdata, se pare ca Partidul Comunist Chinez va avea mana libera. Daca asa va fi in cele din urma, eu as vrea sa pariez pe prabusirea Partidului Comunist.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro