Canalul de comunicare dintre partide si baza lor electorala este blocat in ambele sensuri. De aici si neincrederea populatiei in clasa politica.

Oricat de dezamagit te-ai declara de viata politica americana, nu poti sa nu admiri frenezia de care sunt cuprinse armate intregi de simpli alegatori in ultimele saptamani de campanie electorala. Iar termenul "armata" nu este aici o simpla figura de stil. 

Voluntarii - pentru ca despre ei este vorba - sunt organizati pe detasamente sau plutoane. Unii lipesc afise, altii dau telefoane si coloreaza harti electorale, iar altii merg din usa in usa, aidoma membrilor unui cult neo-protestant. Cand ti-e lumea mai draga, te poti trezi cu ei in prag, intrebandu-te daca te-ai inregistrat pentru vot, care-ti sunt nemultumirile si cu ce te pot ajuta. Daca, bunaoara, se intampla sa fii o mama singura, se ofera sa-ti ingrijeasca pruncii in ziua alegerilor, pentru a te putea prezenta la vot. Totul pentru partid, totul pentru victorie. Informatiile astfel obtinute sunt centralizate rapid, pentru a stabili cu exactitate profilul electoral al fiecarei circumscriptii, urmand ca strategii de campanie sa ia decizii in consecinta.

Imaginati-va acum ca, in Romania, simpatizantul (nu membrul) unui partid, adult altminteri normal, cu familie si slujba, se prezinta la sediul partidului respectiv, intreband cu ce poate fi de folos. Gratis. In timpul sau liber. Fara sa astepte alta recompensa decat, eventual, victoria partidului sau candidatului favorit in alegeri. Sunt convins ca gestul ar starni consternare in randul membrilor de partid, si nu numai. Nevasta i-ar aduce aminte ca promisese de o luna sa vopseasca gardul, iar prietenii s-ar interesa discret daca a manifestat si alte "tulburari de comportament". In acelasi timp, in Romania toata lumea deplange lipsa de comunicare dintre clasa politica si electorat. Si pe buna dreptate. Reactivarea bazei electorale, facuta in pripa, o data la patru ani, prin vizite si promisiuni, nu reprezinta o comunicare reala. De aici si neincrederea manifesta a populatiei in actuala clasa politica.

Daca, insa, politica romaneasca seamana cu o chiuveta infundata, vina apartine ambelor parti. A arata, acuzator, cu degetul, exclusiv spre clasa politica, echivaleaza cu tactica aruncarii pisicii in ograda vecinului. Fiecare electorat are alesii pe care ii merita. Pentru ca politicienii sunt aidoma copiilor - cum ii cresti, asa ii ai. Daca, bunaoara, alegatorii ar renunta la mentalitatea paguboasa de tip "oricum nu se schimba nimic" si si-ar bombarda alesii cu telefoane, scrisori sau e-mailuri despre problemele comunitatii sau daca i-ar trage la raspundere pentru votarea vreunei legi - cum se intâmpla in Statele Unite -, si politicienii si-ar mentine mai lesne "tonusul" in intervalul dintre alegeri.

Daca, pe de alta parte, politicienii ar catadicsi sa raspunda, cu promptitudine si amabilitate, acestor "interpelari cetatenesti" si ar organiza intalniri regulate cu alegatorii pentru a le cunoaste pasurile, alta ar fi situatia in prag de alegeri. Exista, pentru fiecare partid sau politician, o metoda simpla si obiectiva de a-si testa conectarea reala cu baza electorala - subscriptia publica. 

Recent, Petre Roman a anuntat ca ar putea apela la aceasta metoda pentru a-si finanta campania electorala. Departe de a fi ridicol sau jenant, gestul ar trebui luat in considerare cu toata seriozitatea, inclusiv de catre candidatii cu dare de mana si de catre partidele ce nu duc lipsa de finantare, tocmai pentru ca testeaza seriozitatea suportului popular. In mod normal, un candidat la Presedintie, bunaoara, ar putea solicita (fireste, fara sa impuna) fiecarui sustinator, pe langa semnatura, si o suma modica de bani. Daca un simpatizant nu considera ca politicianul preferat (si, implicit, propriul sau viitor) merita, sa zicem, o donatie de zece mii de lei, seriozitatea sustinerii sale ridica serioase semne de intrebare. Inmultiti, insa, 200.000 de semnaturi - numarul minim pentru candidatura la Presedintie - cu 10.000 de lei si veti obtine frumusica suma de 2 miliarde - suficient pentru un start in cursa prezidentiala.

Cati politicieni romani, altminteri populari in aparenta, ar pica, oare, acest test?