Liderii celor 25 de membri ai UE au semnat la sfarsitul saptamanii trecute textul Constitutiei europene - un document care reuneste toate tratatele Uniunii.

Porniti cu ambitia de a da Uniunii prima Constitutie din istoria sa, liderii UE au sfarsit prin a semna un text care a pierdut pe drum multe initiative indraznete. Documentul nu se numeste nici macar "Constitutie", ci Tratat constitutional - ceea ce spune multe despre temerile statelor natiune privind diluarea suveranitatii proprii intr-o noua constructie institutionala.

Uniunea pare in acest moment un organism adult, dar imatur. In loc sa se concentreze cu seriozitate pe alcatuirea unui proiect comun pentru un organism care se extinde din ce in ce mai mult, liderii UE au preferat sa mearga pe calea destelenita a disputelor pentru putere.

Asa s-a renuntat la intentia initiala de a reduce numarul de comisari ai Comisiei Europene de la 20, cati existau in acea vreme, la 15. La fel si la ideea ca, in domenii cheie - fiscalitate, politica externa si de aparare -, o decizie sa poata fi luata cu majoritatea simpla si nu cu unanimitate, ca in prezent. 

Intr-o batalie de doi ani, nationalistii si-au impus punctul de vedere in fata federalistilor. Uniunea nu va fi, asadar, "Statele Unite ale Europei" si nu va fi condusa de un guvern federal, cum au dorit unii. Statele nationale isi pastreaza in domeniile cheie dreptul de veto, ceea ce face, evident, posibila aparitia blocajelor.

Pana in 2014, cel putin, fiecare tara a UE va avea in Comisia Europeana un membru, ceea ce va face din acest organism o constructie din ce in ce mai stufoasa. Invocat initial ca o necesitate pentru debirocratizarea UE, Tratatul sfarseste prin a consacra, constitutional, o stare pe care multi o considera intolerabila.

Exista o serie de inovatii - dar ele nu sunt spectaculoase. UE va avea un presedinte al Consiliului European, ales de sefii de state si de guverne, pentru un mandat de 2,5 ani.  El va reprezenta Uniunea, dar puterile sale nu sunt chiar extraordinare. Este o functie creata mai degraba ca o contrapondere la puternicul  presedinte al Comisiei Europene.

UE va avea, de asemenea, un ministru de externe, care ar trebui sa fie vocea unica a Uniunii in materie de politica externa. Dar el nu poate vorbi decat in conditiile existentei unui acord al tuturor membrilor UE.

In ceea ce priveste mecanismul de luare a deciziilor in Consiliul de ministri (in domenii unde dreptul de veto a fost eliminat), el a fost stabilit in asa fel incat sa nu existe posibilitatea coalizarii tarilor mari impotriva celor mici sau invers. O decizie poate fi luata doar daca sunt de acord 55% din numarul membrilor UE care sa reprezinte 65% din populatia Uniunii. Nu este exact ceea ce s-a dorit, dar, oricum, este un pas inainte, in fata consensului inrobitor.

Prezentat initial ca o initiativa "istorica", documentul sfarseste prin a fi o dovada vie a lipsei de imaginatie si de viziune a actualilor lideri ai Uniunii.

Dupa semnare, Tratatul constitutional trebuie supus ratificarii parlamentelor nationale - in unele tari precum Spania, Franta sau Marea Britanie vor fi organizate referendumuri. Neincrederea crescanda a cetatenilor in institutiile Uniunii poate avea in unele state - mai cu seama in Marea Britanie - drept rezultat respingerea textului. Nu exista solutii de iesire din aceasta fundatura. Unii au dorit ca tara care nu ratifica documentul sa fie considerata exclusa din UE, dar nu s-a acceptat. Probabil ca vor fi organizate noi si noi consultari populare, avand drept consecinta amanarea intrarii in vigoare a Constitutiei.

Exista precedente in istoria UE cand cetatenii au votat impotriva dorintelor liderilor. Danezii au respins Tratatul de la Maastricht (1992), iar irlandezii, intr-o prima faza, Tratatul de la Nisa (2001), care institutionaliza functionarea Uniunii extinse.  Iulian Anghel este redactor al departamentului Politica la Ziarul Financiar.