Şi nu numai că laptele nu va mai curge, dar în curând, probabil, se va opri şi mierea; asta după ce apicultorii vor fi impozitaţi pentru sistarea activităţii. Un studiu al Consiliului Concurenţei arată că pentru cele mai multe alimente de bază raportul dintre produsele naţionale şi cele provenite din import continuă să fie unul supraunitar, dar că produsele din import câştigă teren. Laptele dulce de consum şi uleiul de floarea-soarelui au înregistrat cele mai mari modificări în această direcţie, arată raportul. Majoritatea produselor importate din categoriile selectate provin, ca şi în perioada anterioară, din ţări ale Uniunii Europene. Produsele analizate au fost laptele dulce de consum, ouăle de găină, carnea de porc, carnea de pasăre, uleiul de floarea-soarelui, pâinea, mezelurile şi vinul. Dacă în aceste cazuri consumul din magazine este asigurat în proporţie 63-88% de produse provenite din România, în cazul legumelor şi fructelor situaţia este inversă. Astfel, doar în cazul verzei şi al cireşelor vânzările sunt acoperite în proporţie de peste 50% din producţie autohtonă, în rest ponderea legumelor şi fructelor provenite din România în totalul vânzărilor magazinelor se situează între 4% în cazul fasolei boabe şi 41% la ceapă uscată.

Reţineţi: 4% în cazul fasolei boabe. Cu alte cuvinte, mâncarea naţională, fasolea cu cârnaţi, cu care o să sărbătorim apropiatul 1 Decembrie, are 96 de şanse din 100 să nu fie chiar naţională, fiind ea cultivată aiurea în lume, de oameni mai determinaţi, care îşi cunosc şi posibilităţile şi interesele. Aş adăuga acest mic amănunt atât în lista de mândrii naţionale pe care o să le tot înşirăm înainte şi după 1 decembrie, pentru menţinerea dârzeniei sentimentului naţional, cât şi socotitorilor cărora nu le mai ies procentele de creştere a PIB dacă dă Dumnezeu un an mai secetos.

Mă opresc aici, ar fi o risipă să încep să vorbesc despre nevoia de sprijin a agricultorilor, despre instituţii care să faciliteze preluarea produselor de la agricultori şi vânzarea acestora, despre finanţări sau despre alocarea aiurea a banilor de la buget. O să mă mulţumesc să mai spun că, din câte ştiu, nota de plată a consumatorilor europeni este încăr-cată cu circa 50 de miliarde de euro din cauza preţurilor mai mari la produsele alimentare; jumătate din preţul produselor agricole europene este decis nu de piaţă, ci de măsurile administrative.

Şi o să mai spun şi un banc, care se leagă bine cu ce am scris mai sus: un ins cu ochii înceţoşaţi, în zdrenţe, murdar, neras, se îndreaptă şchiopătând spre altar şi spune: „Doamne, de ce m-ai ales pe mine pentru toate nenorocirile astea?„. Un glob de foc apare şi o voce tunătoare îi răspunde pe un ton vag compătimitor: „...n-aş putea să-ţi spun exact, dar e ceva la tine care mă enervează cumplit...".

Asta e, cred că enervăm cumplit pe cineva. Un câmp pictat de Van Gogh mi se pare cel mai potrivit pentru ilustraţie.