Este o glumita nevinovata; miliardul acela si jumatate de oua reprezinta a mia parte din productia lumii, asa ca probabil vom depasi momentul. Dar nu-i bine sa fii prea serios in vremuri asa de aiurite, inconjurat de oameni care par angajati in vreo zece milioane de razboaie mai mici sau mai mari.

Sa nu ne preocupam de alegeri, subiectul campaniei, disputele si mijloacele folosite au devenit obositoare cel putin, penibile si desprinse total de realitate. Sa ne preocupam, de exemplu, de un razboi mai micut. Implica niste publicitari, o firma si ceva lume.

O firma vrea sa vanda un produs. Patronul merge la un publicitar. Publicitarul face un spot. Spotul se difuzeaza la TV. Spotul este adus in discutie de o persoana publica, care il socoate impropriu vizionarii de catre copii. Un jurnalist consemneaza faptul; el scrie pe site-ul sau, asa ca alege o exprimare ceva mai lejera. Reactioneaza toata lumea: publicitarii, patronul, vulgul. Se folosesc termeni precum target, USP, model cultural, pleistocenul advertisingului si altele asemenea. O suma de insi gasesc tot soiul de interpretari si explicatii, au opinii pro sau contra, citeaza sau sunt citati. In conflict o sumedenie de i-uri, e-uri si cratime cad victime. Victoria pare sa fie a patronului, care constata o crestere a vanzarilor cu 24 de procente, ceea ce chiar este o victorie in criza economica. Pe de alta parte, clipul este mutat mai spre noapte. Conflictul pare sa se incheie aici.

Nu am dat nume pentru ca nu sunt importante; importante sunt mentalitatile, modul de exprimare, starea conflictuala absurda, lucruri care se ragasesc si in furtuna din paharul cu apa a spotului buclucas, dar si in campania electorala. In cotidianul romaneasc imbecil-razboinic si inutil consumator de energii.

Vedeti dumneavoastra, in Romania se fetisizeaza niste lucruri in detrimentul altora.

Prima greseala o face Patronul, care cuantifica absolut tot in cifre si cresteri. Eu zic ca, in starea in care e Romania acum, vanzarile ii puteau creste cu ceva mai putin, dar nu cu mult mai putin, daca se multumea cu un spot de zece secunde cu un carton pe care sa scrie marca produsului in cauza si una sau doua calitati esentiale. Nici abordarea publicitarilor nu este cea corecta, cred. Din noianul de vorbe eu inteleg ca spotul a iesit de "pleistocen" pentru ca a fost buget de criza. Clientul s-a declarat multumit. Asta ai platit, asta ai. Dar relatia dintre bani si cantitatea de inteligenta, umor si stiinta dintr-un spot nu este si nu ar trebui sa fie niciodata directa. Nu-mi discreditez "targetul", presupunandu-l misogin-animalic pentru ca are o meserie mai nu-stiu-cum. Ar trebui sa dau cel mai bun rezultat indiferent de pret, nu spun asa manualele?

Spotul acela speculeaza realitatea societatii romanesti intr-un mod grosolan, ca sa emit si eu o parere. El lasa urme si dupa ce nu va mai fi difuzat - nu de anvergura, nu impune fapte si manifestari directe si violente, dar sapa la fundamente. Cam in felul in care spun unii ca ii influenteaza pe tineri jocurile video violente. Alaturi de o presa colorata si tembel lipsita de pudoare, alaturi de fauna de pe ecranele televizoarelor, alaturi de starea strazii. Patronul va considera ca nu a gresit; el a dat banul, a obtinut o crestere a vanzarilor, ii apreciaza pe publicitari. Ii considera niste specialisti adevarati. Dar somnul specialistilor naste monstri, ca sa fac o parafraza.

Si o paranteza: profesorul Michael Norton de la Harvard Business School si-a pus studentii sa "marketeze" cel mai bun restaurant din lume, elBulli. Si studentii au conchis: restaurantul are prea multi angajati, trebuie sa foloseasca ingrediente mai ieftine, sa isi imbunatateasca modul de aprovizionare, iar programul sa fie prelungit (elBulli este deschis sase luni pe an, consumatorii sunt selectati, o masa dureaza cateva ore, are peste 30 de feluri si costa in jur de 230 de euro). Studentii au mai propus cataloage specializate, colaborarea cu mari fabricanti de alimente, lansarea unui lant de hoteluri si a unor fast-food-uri elBulli; viitorii specialisti in marketing s-au impartit in doua tabere - a celor ce optau pentru monetizarea numelui elBulli si a celor ce credeau opusul, ca regulile comune ale businessului ar fi distrus ceea ce a creat Ferran Adria, proprietarul si bucatarul-sef al restaurantului.

Ferran Adria a ridicat din umeri in fata propunerilor studentilor si a spus, simplu, ca banii nu-l intereseaza prea mult si ca o masa ar trebui sa coste 600 de euro, dar el gateste nu pentru milionari, ci pentru oameni rafinati, sensibili.

Este o lectie buna pentru viitorii specialisti, care din primul an de scoala se gandesc, iata, cum sa-si maximizeze castigurile. Sigur ca nu putem pune sub aceeasi palarie toate produsele, mancarea lui Adria si materialele pentru constructii si nu le putem marketa la fel. Dar putem imprumuta din principiile lui Adria: respect pentru clienti, eleganta, bun-simt. O revolutie a bunului-simt tocmai a esuat in Romania si, orice va fi insemnand aceasta, cred ca avem de-a face si cu o criza a oualor.