Levente Bara este al patrulea antreprenor din judeţul Alba care reuşeşte să-şi vândă afacerea către multinaţionale, după Raul Ciurtin de la Albalact (lactate), Ioan Tecar de la Pehart Tec (hârtie) şi Ioan Istrate de la Alpin 57 Lux (îngheţată).

Toţi cei patru de mai sus, plus antreprenorii români „care au reuşit” să-şi vândă afacerea, sunt câştigătorii tranziţiei, ai boomului economic de acum un deceniu, dar şi al crizei.

Sunt mult mai mulţi antreprenori români care însă nu au reuşit să treacă de criză, au clacat pe parcurs şi au ajuns cu afacerile în insolvenţă şi datori la bănci, furnizori, prieteni etc.

Conform unui studiu al CITR Group, administrator judiciar şi liderul pieţei de insolvenţă din România, dacă se poate spune aşa, 92% dintre oamenii de afaceri români care au trecut printr-un eşec se retrag din business, din antreprenoriat, deşi „se află în cel mai propice moment din punctul de vedere al experienţei şi au şanse mai mari de reuşită cu un nou business”.

Economia şi piaţa de business românească nu generează atât de mulţi antreprenori români pe cât de mulţi eşuează, spune Alexandru Tănase, asociat coordonator la CITR.

Insolvenţa, eşecul în business, este văzut ca un stigmat, iar antreprenorul român e izolat imediat, este concluzia studiului.

Toată lumea vrea capital românesc, vrea antreprenori români, vrea dezvoltare locală, dar cu cine? Cei care au rămas cu firmele întregi abia aşteaptă să le vândă, pentru că 10-20 de ani în business le-a fost de ajuns, iar cei care au un eşec la activ nu mai vor să ducă această cruce a antreprenorului român, care este pus la loc de cinste în programele de guvernare ale politicienilor, dar care este hăituit de autorităţi, fisc, partide şi urât de angajaţi.

În acest moment, pe baza datelor din 2014/2015, capitalul românesc reprezintă 47% din business, multinaţionalele 49%, iar companiile integral de stat 4%.

Ponderea capitalului românesc scade, iar multinaţionalele câştigă teren.

Din spate nu prea mai vin antreprenori români care să conteze şi care să poată mişca raporturile de forţă. SRL-D‑urile şi start-up-urile produc antreprenori mici cu businessuri mai mult legate de sfera de hobby şi de bere.

Niciun antreprenor român care a albit în criză nu mai vrea să se extindă decât dacă prinde un activ în distress vândut de un alt antreprenor sau de bancă.

Nimeni nu mai vrea dezvoltare pentru că nu mai are cu cine să o facă - angajaţi, management-, nu mai are energie şi determinare, nu mai are forţă să se lupte cu fiscul sau cu autorităţile locale şi nici nu mai vor să rişte ceea ce au în prezent, ce au mai reuşit să salveze din criză.

Conform studiului CITR, cei mai mulţi dintre antreprenorii români (69% din cei 100 care au răspuns) consideră că au ajuns cu firma în dificultate din cauza „conducerii defectuoase, neperformante”.

Studiul nu precizează dacă ei, antreprenorii români, se includ în această categorie sau dacă se referă la directorii lor, pe care i-au angajat, pe care îi consideră vinovaţi pentru faptul că au ajuns în insolvenţă, în faliment sau dacă sunt datori vânduţi la bancă şi la furnizori.

Cu toate că au fost conducători de tipul „one man show” şi că au ţinut frâiele şi deciziile companiei în propria mână, foarte mulţi antreprenori români nu îşi asumă eşecul. Eşecul propriilor decizii de business, de dezvoltare, de organizare, de administrare, de recrutare, de management, de acţionar şi proprietar.

Foarte puţini antreprenori români au reuşit să dezvolte în cadrul companiilor pe care le-au creat şi le-au condus şcoli de management, care să producă manageri, directori care să preia conducerea diviziilor, afacerilor etc. Foarte mulţi directori au fost văzuţi, angajaţi, doar ca persoane bune să semneze juridic decizii ale proprietarului şi mai puţin ca directori care să conducă, care să ia decizii, care să înveţe, care să poată administra afacerea unui antreprenor în lipsa acestuia.

Multinaţionalele au reuşit să creeze adevărate şcoli de management în interior, dar, din păcate, antreprenorii români nu au reuşit să facă acelaşi lucru în cadrul firmelor lor.

Interesant este că sunt puţini antreprenori români care pun eşecul din afaceri pe seama căderii pieţelor în criză, scăderii numărului de clienţi şi a comenzilor: produsul e bun, dar clientul nu mai vrea să cumpere pentru că nu mai are bani!

Multe afaceri româneşti au ajuns să fie ca întreprinderile de stat comuniste în anii ’80-’90, în care producţia era baza, dar nimeni nu se gândea unde sunt consumatorii, dacă mai vor acele produse şi la ce preţ. Ca să nu mai vorbim de organizarea internă, rămasă mult în urmă, la nivelul anilor ’90.

Din păcate, capitalul românesc va scădea, pentru că nu are cine să vină din urmă, pentru că piaţa îl termină, pentru că nu mai are oameni care să muncească şi să conducă pentru el, pentru că se „predă” multinaţionalelor (cazul cel mai fericit), pentru că este „jupuit” de stat din toate punctele de vedere.

Vrem să dezvoltăm capitalul românesc, dar nu mai avem cu cine!