Marcel Tanţău, medic şi proprietarul centrului medical de gatro-enterologie, hepatologie şi endoscopie digestivă din Cluj, a spus: „Salariile medicilor au crescut, deci nu este o problemă de bani. De acum înainte este o problemă de locul unde-şi desfăşoară medicii activitatea. Trebuie să investim în spitale pentru a aduce înapoi medicii. Spitalele, clădirile medicale nu mai pot fi folosite după 20-30 de ani, pentru că sunt infectate de bacterii”.

Nu-mi amintesc ca în ultimii 30 de ani statul să fi făcut un spital nou, în schimb a băgat sute de milioane şi poate chiar un miliard de euro în renovări şi renovări.

Cu banii din aceste renovări s-ar fi putut face spitale noi care să nu fie mâncate de igrasie şi să arate ca acum 100 de ani. 

De aceea fug românii de spitalele de stat, de aceea medicii, cei tineri, fug de sistemul medical românesc.

Un doctor cu experienţă, care şi-a format mâna într-un spital actual, de peste 30, de peste 50 de ani, dacă nu chiar mai mult, îşi va apăra locul şi nu se va da mutat. În schimb, cei tineri vor altceva, iar acest război duce la exod, mai puţin banii pe care îi iau medicii.

Vorbeam cu cineva care îşi plăteşte medici din Bucureşti să vină să consulte într-un oraş la 100 de kilometri de capitală, cu 11.000-12.000 de lei brut.

Unul din lucrurile cele mai bune care s-au făcut în oraşele mari a fost preluarea fabricilor vechi, dărâmarea lor, iar pe teren construirea de malluri sau proiecte rezidenţiale şi clădiri de birouri. În acest fel, oraşul a căpătat viaţă mai ales pentru tinerele generaţii, cărora locul de muncă al părinţilor, al bunicilor nu le spune nimic.

O parte din aceste fabrici, care se situau în centrul oraşelor mari, s-a mutat la margine sau chiar în alte oraşe, iar capacităţile de producţie au avut viaţă.

Mega Image, reţeaua de supermarketuri, a înlocuit în Bucureşti buticurile de cartier, cele care au făcut carieră până în criză. Acesta este şi unul dintre motivele pentru care Mega a avut succes: a venit cu preţuri mai mici decât celebrele buticuri şi cu spaţii mai largi, curate.

Noile generaţii vor să lucreze în clădiri de birouri noi, cu facilităţile la zi, aşa cum au auzit că este la concurenţă, vor să aibă mallul aproape, iar în viitor apropierea de locuinţă va fi cel mai important criteriu pentru a alege unde şi cu cine să lucreze.

Generaţia decreţeilor nu a avut de unde alege atunci când a intrat pe piaţa muncii, după 1990.

Dar noile generaţii au de unde alege, nu mai vor să lucreze în fabricile în care au lucrat bunicii şi părinţii, ci vor să lucreze în spaţii din secolul XXI, cu echipamente complet automatizate, unde să nu te mai murdăreşti de ulei şi vasilină.

Degeaba ţipă companiile, în special cele româneşti, că nu mai au forţă de muncă. Bineînţeles că noile generaţii au ca primă opţiune să meargă să lucreze în afară. Dar dacă ar avea ca opţiune să lucreze în spaţii de producţie noi, complet automatizate, ca într-o farmacie, s-ar putea ca piaţa vestică, care plăteşte mai bine, să nu fie prima opţiune.

Bineînţeles că pentru acest lucru trebuie să ai bani. Dar dacă nu ai bani, dacă nu faci rost, dacă nu iei credit de la bancă, nu vei mai avea business, pentru că nu va mai veni nimeni să muncească acolo.

Peste 4 milioane de români au plecat după 1990 să muncească în afară. În mod cert, ar fi fost şi mai mulţi, cel puţin încă un milion, dacă nu s-ar fi dat jos fabricile vechi, celebrele uzine comuniste din oraşele mari, şi în locul lor nu ar fi apărut clădiri de birouri, malluri sau proiecte rezidenţiale.

Dacă vrem ca medicii români să rămână în ţară sau cei care lucrează afară să se întoarcă, toate spitalele de peste 30 de ani trebuie dărâmate şi în locul lor construite altele noi.

La fel este valabil şi pentru alte profesii.

Clădirile şi capacităţile vechi, îngălbenite şi înnegrite de timp, pline de bacterii şi de unsoare trebuie date jos şi construite altele.

Asta dacă vrem ca noile generaţii să rămână în ţară.